1. [DEX '09] FLAJOLET, flajolete, s. n. 1. Mic instrument de suflat, de lemn sau de metal, asemănător cu flautul, folosit în orchestre și în fanfare. 2. Sunet armonic produs de instrumentele cu coarde, prin atingere foarte ușoară a coardei cu degetul în anumite puncte precise (la jumătate, la o treime, la un sfert etc.). [Pl. și: (m.) flajoleți. – Var.: flajeolet s. n.] – Din fr. flageolet.
2. [MDA2] flajolet sn [At: DA ms / V: (înv) ~ageo~, ~jeo~ sn, flageoletă sf / Pl: ~e sn, ~eți sm / E: fr flageolet] 1 Mic instrument de suflat, de lemn sau de metal, asemănător cu flautul, folosit în orchestre și în fanfare. 2 Sunet armonic produs de instrumentele cu coarde, prin atingere foarte ușoară a coardei cu degetul în anumite puncte precise (la jumătate, la o treime, la un sfert). 3 Registru acut al orgii.
3. [MDN '00] FLAJOLET s. n. 1. sunet armonic obținut la instrumentele cu coarde prin apăsarea coardei cu degetul aproape de căluș. 2. mic instrument muzical de suflat asemănător cu flautul. 3. mic registru de orgă. (< fr. flageolet)
4. [DEX '09] FLAJEOLET s. n. v. flajolet.
5. [MDA2] flageolet sn vz flajolet
6. [MDA2] flageoletă sf vz flajolet
7. [MDA2] flajeolet sn vz flajolet
8. [DLRLC] FLAGEOLETĂ s. f. v. flajeolet.
9. [DLRLC] FLAJEOLET, flajeolete, s. n. 1. Instrument muzical de lemn sau de metal, asemănător cu flautul și folosit în orchestre și fanfare. 2. Sunet armonios produs la vioară sau la alto, printr-o apăsare ușoară a coardei. – Pronunțat: -je-o-. - Variantă: flageoletă s. f.
10. [DN] FLAGEOLET s.n. v. flajeolet.
11. [DN] FLAJEOLET s.n. 1. Instrument muzical asemănător cu flautul. 2. Sunet de vioară sau de violă produs prin apăsarea coardei cu degetul aproape de căluș. [Pron. -je-o-, var. flageolet s.n. / cf. fr. flageolet, it. flagioletto, germ. Flageolett].
12. [DOOM 3] flajolet s. n., pl. flajolete
13. [DOOM 2] flajolet s. n., pl. flajolete
14. [MDO] flajeolet
15. [DTM] flageolet (flajeolet) (< fr. flageolet) 1. Termen folosit pentru sunetele armonice* obținute la instrumentele cu coarde*, fie prin ușoara atingere a punctelor care împart coarda în două, trei sau mai multe porțiuni (f. naturale, care se notează cu O), fie prin folosirea a două degete – primul apăsat pe coardă, creând un prăguș artificial, al doilea atingând ușor coarda, la o distanță de cvintă*, de cvartă, de terță* mare și de terță mică (f. artificiale, notate pentru sunetul apăsat cu note obișnuite iar pentru cel atins cu note rombice goale, precum și cu cifrele corespunzătoare degetelor folosite; v. digitație). La harfă*, prin atingerea mijlocului coardei, se obține octava*. F. se folosesc în compoziție pentru a se obține sunete cristaline, diafane și pentru lărgirea ambitusului (1) instr. respectiv. În piesele de virtuozitate, se folosesc și duble f., imitând două flaute* (ex. lucrările lui Paganini: Concertele, Dansul vrăjitoarelor etc.). La instr. de suflat se obțin sunete asemănătoare f., prin sporirea presiunii în coloana de aer, ca urmare a unui suflu sporit (germ. überblasen); sunt sunetele armonice, care în locul sunetului fundamental, rezultă din vibrarea numai a unei jumătăți a coloanei de aer (octava) sau a unei treimi a acesteia (duodecima*). Fl. obține, de ex., mai multe dintre armonicele superioare, în timp ce cl. pe cele de cvintă (duodecimă). V. Blasquinte. Sin.: alliquote (1). 2. Flaut drept*. 3. Mic registru (II, 1) de orgă* (2’ și 1’).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL