1. [MDA2] fâșcâi vi [At: MARIAN, ap. DA / V: ~căi / Pzi: fâșcâi, ~esc / E: nct] (Mol; Buc) A șuiera printre dinți sau cu ajutorul degetelor.
2. [MDA2] fâșcăi2 v vz fâșcâi
3. [CADE] ❍FÎȘCÎI (-cîiu) vb. intr. Maram. A fluiera BRL. [comp. FIȘCĂI].
4. [DLRLC] FÎȘCÎI, fîșcîi, vb. IV. Intranz. (Mold. și Bucov.) A șuiera (printre dinți sau cu ajutorul degetelor); a fluiera. Își puse patru degete pe limbă, fîșcîi scurt, puternic. CAMILAR, TEM. 153. El afară c-o ieșit Și din gur-o fîșcîit, Tăti-acelea c-o vinit. ȘEZ. II 135. ◊ Tranz. M-am sfătuit cu feciorii care poartă oile, să umble așa ca să lese în tihna lor dropiile. Să nu se apropie prea mult de ele, să nu le fîșcîie și să nu le stîrnească. SADOVEANU, O. A. II 215.
5. [DLRM] FÎȘCÎI, fîșcîi, vb. IV. Intranzit. (reg.) A șuiera (printre dinți sau cu ajutorul degetelor); a fluiera. – Din fîș.
6. [Scriban] fîșcîĭ, a -í v. intr. (cp. cu fojgăĭ și cu it. fischiare, a șuĭera). Mold. Șuĭer tare.
7. [DAR] fâșcâi, fâșcâi, vb. IV (reg.) a fluiera printre dinți (sau cu degetele).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL