1. [MDN '00] FINITUDINE s. f. 1. (fil.) caracterul a ceea ce este finit, conștiința limitelor ființei umane. 2. însușire a soluției unei probleme de a fi furnizată după un număr finit de operații. (< fr. finitude)
2. [DCR2] finitudine s. f. (livr.) Faptul de a avea limite, un sfârșit ◊ „Am înțeles atunci că viața nu are sens decât pentru că este finită și că această finitudine dă un preț fiecărui moment al vieții noastre.” ◊ Rev. 22 35/94 p. 15 (cf. engl., fr. finitude; PR 1933)
3. [DE] FINITÚDINE (< fr.) s. f. Concept existențialist introdus, în principal, de M. Heidegger, K. Jaspers, G. Marcel, semnificând însușirea de finit, conștiința limitelor gneseologice și biologice.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL