1. [DEX '09] FÂNEAȚĂ, fânețe, s. f. Teren pe care crește (în mod natural sau prin cultivare) iarba pentru fân; fânărie, fânaț. – Fân + suf. -eață.
2. [MDA2] fâneață sf [At: (a. 1742) IORGA, S. D. VI, 40 / V: fâneț sn / Pl: ~ețe / E: fân + -eață] Teren pe care crește iarbă pentru fân Si: fânărie (1), fănaț (1).
3. [MDA2] fâneț sn vz fâneață
4. [CADE] FÎNAȚ (pl. -ațe) sn., FÎNEAȚĂ sf. (pl. -ețe) 🚜 1 Cîmpie, livadă pe care se lasă să crească iarba spre a fi cosită și a fi făcută fîn: să mi se strice o mulțime de fălci de arătură și de fînaț ALECS.; în fața otelului e un ostrov cu fîneață și drumuri printre copaci VLAH. ¶ 2 Iarba destinată pentru fîn: afundată pînă la brîu în fîneață DLVR.; în aerul căldicel e un miros dulce de fîneață și de sulcină VLAH. [lat. *fēnacium].
5. [DLRLC] FÎNEAȚĂ, fînețe, s. f. Fînaț (1), fînărie (1). Fînețele porneau ca valurile unei mări, șuierînd cîteodată, adiind încet adeseori, pline totdeauna de zvonul lumii nevăzute, ascunsă în sînul lor. SADOVEANU, O. I 161. După cîteva ceasuri de rătăcire în fînețele cosite și de-a curmezișul miriștilor țepoase, trebuia să odihnim în amiaz, la moară. C. PETRESCU, S. 24. Pe fînețele-nflorite cu frumoase albăstrele, Curge ca o bucurie pîrîuașul cristalin. BELDICEANU, P. 57.
6. [DLRM] FÎNAȚĂ s. f. v. fîneață.
7. [Scriban] fînáț n., pl. urĭ, și (maĭ des) fîneáță f., pl. fînețe și (Btș.) fînețe (d. fîn). Ĭarbă bună de cosit, de făcut fîn. Suprafață acoperită de asemenea ĭarbă. Pl. fînețurĭ (Lung. Univ. 9 Dec. 19 9; 3, 2). V. pășune.
8. [DOOM 3] fâneață s. f., g.-d. art. fâneței; pl. fânețe
9. [DOOM 2] fâneață s. f., g.-d. art. fâneței; pl. fânețe
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL