1. [MDA2] fericăciune sf [At: SICRIUL DE AUR (1683) / Pl: nct / E: ferica1 + -ăciune] (Înv) Fericire.
2. [Scriban] fericăcĭúne f. (V. înfericesc). Vechĭ. Fericire.
3. [DLRLV] FERICĂCIUNE s.f. (Ban., Criș., Trans. SV) Fericire. În toate rudeniile după aceaea scrie fericăciune celora ce pat scîrbe. NT 1648, 308v. Tot omul să viiaze dumnezâiaște de va să moară în fericăciune. SA, 13v. Ferikĕcsune. Gloria. Beatitudo. AC, 339. Acesta iaste cuvîntul depreună a tuturor căzuților afară din fericăciune. PP, 37r: cf. CS, VII; SA, 5v, 26r; VCC, 21; MISC. SEC. XVII, 55r; MS. SEC. XVII. Etimologie: ferica + suf. -ciune. Vezi și ferica, fericat.
4. [DAR] fericăciune s.f. (înv.) fericire.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL