1. [MDA2] fâșiire sf vz fâșâire
2. [DEX '09] FÂȘĂI vb. IV v. fâșâi.
3. [DEX '09] FÂȘÂI, fâșâi, vb. IV. Intranz. A produce zgomotul caracteristic frunzelor mișcate de vânt, al hârtiei răsfoite, al mișcării unei țesături de mătase etc. [Var.: fâșăi, fâșii vb. IV] – Fâș1 + suf. -âi.
4. [DEX '09] FÂȘÂIRE, fâșâiri, s. f. Acțiunea de a fâșâi; fâșâială; fâșâit. – V. fâșâi.
5. [DEX '09] FÂȘII vb. IV v. fâșâi.
6. [MDA2] fășăi v vz fâșâi
7. [MDA2] fășăire sf vz fâșâire
8. [MDA2] fâșăi1 v vz fâsâi
9. [MDA2] fâșăi2 v vz fâșâi
10. [MDA2] fâșâi vi [At: NEGRUZZI, S. III, 431 / V: fășăi, ~șii, -șăi, foșăi, foșfăi, foșfoi / Pzi: fâșâi, (pop) ~esc / E: fâș + -âi] A produce zgomotul caracteristic frunzelor mișcate de vânt, al hârtiei răsfoite etc.
11. [MDA2] fâșâire sf [At: DA / V: ~șiire, fășăire, fâșâiere / Pl: ~ri / E: fâșâi] 1-2 Fâșâit (1-2).
12. [MDA2] fâșii v vz fâșâi
13. [MDA2] foșăi vi vz fâșâi
14. [MDA2] foșfăi v vz fâșâi
15. [MDA2] foșfoi v vz fâșâi
16. [CADE] FÎȘÎI, (-șîiu, -șăesc), FÎȘII (-șii, -șiesc) vb. intr. A face un sgomot ca acela produs de frunzele mișcate de vînt sau prin trecerea cuiva printre ele, de hîrtie răsfoită, de iarbă prin care trece coasa, de mișcarea unei stofe de mătase, etc.: frunzele de pomi fîșiiau de adierea vîntului ISP.; cununi de flori uscate fîșăesc amirosind EMIN. [onom.].
17. [DLRLC] FÎȘĂI vb. IV v. fîșîi.
18. [DLRLC] FÎȘII vb. IV v. fîșîi.
19. [DLRLC] FÎȘÎI, fîșîi, vb. IV. Intranz. A produce zgomotul caracteristic provocat de frunzele mișcate de vînt, de iarba prin care trece coasa, de mișcarea unei stofe de mătase, de hîrtia răsfoită etc. Vîntul se strecura fîșîind pe la geamuri, o sclipire de fulger tresări în nourii zării. SADOVEANU, M. 113. Doar în răstimpuri fîșîie alene frunzele adormite. REBREANU, I. 10. – Prez. ind. pers. 3 pl. și: fîșîiesc (EMINESCU, O. I 50). – Variante: fîșăi, fîșii (SADOVEANU, O. III 583, ISPIRESCU, L. 78) vb. IV.
20. [DLRLC] FÎȘÎIRE, fîșîiri, s. f. Acțiunea de a fîșîi. Pretutindeni, era o tăcere infinită. Și-n întuneric, arare, se auzea o tresărire, o șoaptă, o fîșîire înceată – apoi iar liniște netulburată. SADOVEANU, O. I 278. Codrii clocotesc de o fîșîire duioasă. RUSSO, O. 34.
21. [Șăineanu, ed. VI] fâșăì v. a face un sgomot confuz, a șuerà încet (vorbind de frunze, hârtie, mătase): și cununi de flori uscate fâșăiesc amirosind EM. [Onomatopee ce imită freamătul frunzelor: fâș! fâș!].
22. [Scriban] fîșîĭ, a -í v. intr. (d. fîș-fîș, huĭet imitativ, ca și turc. fyšyidamak, a foșni. V. foșnesc, vîjîĭ). Se zice despre huĭetu frunzelor bătute de vînt, despre stofele de matasă mișcate ș. a.: plopiĭ fîșîĭe.
23. [DOOM 3] fâșâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. fâșâi, 3 fâșâie, imperf. 1 fâșâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să fâșâi, 3 să fâșâie
24. [DOOM 3] fâșâire s. f., g.-d. art. fâșâirii; pl. fâșâiri
25. [DOOM 2] fâșâi (a ~) vb., ind. prez. 3 fâșâie, imperf. 3 sg. fâșâia; conj. prez. 3 să fâșâie
26. [DOOM 2] fâșâire s. f., g.-d. art. fâșâirii; pl. fâșâiri
27. [MDO] fîșîi (ind. prez. 3 sg. și pl. fîșîie)
28. [IVO-III] fâșiu, -șie 3 ind. și conj., -șiam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL