1. [MDA2] fâșcâit sn [At: DA / V: ~căit / Pl: ~uri / E: fâșcâi] (Mol; Buc) Șuierat.
2. [MDA2] fâșcăi2 v vz fâșcâi
3. [MDA2] fâșcăit sn vz fâșcâit
4. [MDA2] fâșcâi vi [At: MARIAN, ap. DA / V: ~căi / Pzi: fâșcâi, ~esc / E: nct] (Mol; Buc) A șuiera printre dinți sau cu ajutorul degetelor.
5. [CADE] ❍FÎȘCÎI (-cîiu) vb. intr. Maram. A fluiera BRL. [comp. FIȘCĂI].
6. [DLRLC] FÎȘCÎI, fîșcîi, vb. IV. Intranz. (Mold. și Bucov.) A șuiera (printre dinți sau cu ajutorul degetelor); a fluiera. Își puse patru degete pe limbă, fîșcîi scurt, puternic. CAMILAR, TEM. 153. El afară c-o ieșit Și din gur-o fîșcîit, Tăti-acelea c-o vinit. ȘEZ. II 135. ◊ Tranz. M-am sfătuit cu feciorii care poartă oile, să umble așa ca să lese în tihna lor dropiile. Să nu se apropie prea mult de ele, să nu le fîșcîie și să nu le stîrnească. SADOVEANU, O. A. II 215.
7. [DLRLC] FÎȘCÎIT s. n. Șuierătură (printre dinți sau cu ajutorul degetelor).
8. [DLRM] FÎȘCÎI, fîșcîi, vb. IV. Intranzit. (reg.) A șuiera (printre dinți sau cu ajutorul degetelor); a fluiera. – Din fîș.
9. [DLRM] FÎȘCÎIT s. n. (Reg.) Faptul de a fîșcîi; șuierătură (printre dinți sau cu ajutorul degetelor).
10. [Scriban] fîșcîĭ, a -í v. intr. (cp. cu fojgăĭ și cu it. fischiare, a șuĭera). Mold. Șuĭer tare.
11. [DAR] fâșcâit, s.n. (reg.) fluierat, șuierat.
12. [DAR] fâșcâi, fâșcâi, vb. IV (reg.) a fluiera printre dinți (sau cu degetele).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL