1. [DEX '09] FANARIOT, -Ă, fanarioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Grec din păturile înstărite care locuia în cartierul Fanar din Constantinopol; spec. demnitar al Porții Otomane ori dregător sau domn în Țările Române care provenea din această pătură greacă înstărită. ◊ Epoca fanarioților = perioadă din istoria României cuprinsă între anii 1711 (în Moldova) și 1716 (în Țara Românească) și 1821. 2. Adj. Care aparține fanarioților (1), privitor la fanarioți; caracteristic fanarioților; fanariotic. [Pr.: -ri-ot] – Din ngr. fanariótis.
2. [MDA2] fanariot [At: NEGRUZZI, S. I, 241 / P: ~ri-ot / Pl: ~oți / E: ngr φαναριώτης] 1 sm Grec din păturile înstărite care locuiau în cartierul Fanar din Constantinopol. 2-4 sm (Spc) Demnitar al Porții Otomane ori dregător sau domn în țările românești care provenea dintre fanarioți (1). 5 (Îs) Epoca fanarioților Perioadă din istoria României cuprinsă între 1711 și 1821. 6-9 a Care aparține fanarioților (1-4) Si: fanariotic (1-4), (înv) fanarioticesc (1-4). 10-13 a Referitor la fanarioți (1-4) Si: fanariotic (5-8), (înv) fanarioticesc (5-8). 14-17 a Caracteristic fanarioților (1-4) Si: fanariotic (9-12), (înv) fanarioticesc (9-12). 18 a (Prt) Corupt (6).
3. [CADE] *FANARIOT I. sm. 1 Grec nobil, originar din Fanar (mahalaua din Constantinopol) ¶ 2 Domn al uneia din Țărike românești, între 1716 și 1821, de origine greacă din Fanar. II. adj. De Fanariot, privitor la Fanarioți [ngr.].
4. [DEX '98] FANARIOT, -Ă, fanarioți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Grec din păturile înstărite care locuia în cartierul Fanar din Constantinopol; spec. demnitar al Porții Otomane ori dregător sau domn în țările românești care provenea din această pătură greacă înstărită. ◊ Epoca fanarioților = perioadă din istoria României cuprinsă între anii 1711 și 1821. 2. Adj. Care aparține fanarioților (1), privitor la fanarioți; caracteristic fanarioților; fanariotic. [Pr.: -ri-ot] – Din ngr. fanariótis.
5. [DLRLC] FANARIOT1, fanarioți, s. m. Dregător cu funcție de răspundere și cu influență în imperiul otoman din secolele trecute, provenind din populația greacă care locuia în cartierul Fanar din Constantinopol; nume dat domnitorilor din țările romîne recrutați dintre acești dregători în secolul al XVIII-lea și la începutul celui de al XIX-lea. În cursul domniei «fanarioților» s-a dezvoltat schimbul de mărfuri. Dar s-a întărit apăsarea și exploatarea maselor, pe spinarea cărora clasele exploatatoare își măreau avuțiile. IST. R.P.R. 251. Sîmbătă dimineața, pe cînd explica pentru clasa a patra domnia fanarioților, învățătorul Dragoș se pomeni în școală cu un jandarm. REBREANU, R. I 309. ◊ (Adjectival) Alexandru Ipsilant, singurul domn fanariot căruia sîntem datori recunoștință pentru îmbunătățirile ce a făcut, reorganiză la 1775 vechile rămășițe din armată. BĂLCESCU, O. I 33. – Pronunțat: -ri-ot.
6. [DLRLC] FANARIOT2, -Ă, fanarioți, -te, adj. Caracteristic fanarioților1. Era în asta un fel de supremă abilitate fanariotă. CAMIL PETRESCU, O. II 480. ♦ Fig. Viciat, corupt, venal. E un boierinaș... departe de influența fanariotă a capitalei. IBRĂILEANU, SP. CR. 119. – Pronunțat: -ri-ot.
7. [DLRM] FANARIOT2, -Ă, fanarioți, -te, adj. Care ține de fanarioți, privitor la fanarioți; caracteristic fanarioților. ♦ Fig. Viciat, corupt, venal. [Pr.: -ri-ot] – Ngr. fanariotis.
8. [DLRM] FANARIOT1, fanarioți, s. m. Dregător cu funcție de răspundere și cu influență în imperiul otoman în secolele trecute, provenind din populația greacă care locuia în cartierul Fanar din Constantinopol; nume dat domnitorilor din țările românești recrutați dintre acești dregători în secolul al XVII-lea și la începutul celui de al XIX-lea. [Pr.: -ri-ot] – Ngr. fanariotis.
9. [Șăineanu, ed. VI] fanariot m. 1. Grec nobil, originar din Fanar; 2. Domn grec (dela 1716-1821); 3. fig. ipocrit, viclean. ║ a. fanariotic. [Gr. mod.].
10. [Scriban] Fanariót, -ă s. Grec din Fanar, un cartier al Constantinopoluluĭ, de unde Turciĭ îĭ recrutaŭ pe domniĭ principatelor româneștĭ între 1716 și 1821.
11. [DOOM 3] fanariot (desp. -ri-ot) adj. m., s. m., pl. fanarioți; adj. f., s. f. fanariotă, pl. fanariote
12. [DOOM 2] fanariot (-ri-ot) adj. m., s. m., pl. fanarioți; adj. f., s. f. fanariotă, pl. fanariote
13. [DE] FANARIÓT, -Ă (< ngr.; Fanar) s. m., adj. 1. S. m. Denumire a vârfurilor populației orășenești din Imp. Otoman, care începând din sec. 16, au avut un important rol economic și politic; din rândul lor erau aleși numeroși dregători ai Porții Otomane. În Moldova (1711-1821) și în Țara Românească (1716-1821), domnii au fost numiți de sultan dintre f. 2. Adj. care se referă la fanarioți (1), al fanarioților, caracteristic pentru fanarioți.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL