1. [DEX '09] FACTITIV, -Ă, factitive, adj. (În sintagma) Verb (tranzitiv) factitiv (și substantivat, n.) = verb tranzitiv care arată că subiectul determină pe cineva să îndeplinească o acțiune; verb cauzativ. – Din fr. factitif.
2. [MDA2] factitiv sn, a [At: DA / Pl: ~e / E: fr factitif] (Grm) 1-2 (Verb tranzitiv) care arată că subiectul determină pe cineva să îndeplinească o acțiune Si: (verb) cauzativ.
3. [DEX '98] FACTITIV, factitive, adj. (În sintagma) Verb (tranzitiv) factitiv (și substantivat, n.) = verb tranzitiv care arată că subiectul determină pe cineva să îndeplinească o acțiune; verb cauzativ. – Din fr. factitif.
4. [DLRLC] FACTITIV, -Ă, factitivi, -e, adj. (Gram.; de obicei în expr.) Verb tranzitiv factitiv = verb tranzitiv care arată că subiectul face pe cineva să îndeplinească acțiunea verbului de bază; verb cauzativ. În fraza «varza acră ruginește cuțitul» verbul «a rugini» este factitiv.
5. [DLRM] FACTITIV, factitive, adj. n. (În expr.) Verb tranzitiv factitiv (și substantivat) = verb tranzitiv care arată că subiectul face pe cineva să îndeplinească acțiunea verbului de bază; verb cauzativ. – Fr. factitif.
6. [DN] FACTITIV adj.n. Verb tranzitiv factitiv = verb tranzitiv care arată că subiectul face pe cineva să îndeplinească acțiunea verbului de bază. [< fr. factitif].
7. [MDN '00] FACTITIV adj. verb tranzitiv ~ = verb tranzitiv care arată că subiectul face pe cineva să îndeplinească acțiunea. (< fr. factitif)
8. [DOOM 3] factitiv2 s. n., pl. factitive
9. [DOOM 3] factitiv1 adj. m. (+ s. n.: verb ~); f. factitivă (valoare ~), pl. factitive
10. [DOOM 2] factitiv1 adj. m.; f. factitivă, pl. factitive
11. [DOOM 2] factitiv2 s. n., pl. factitive
12. [DTL] FACTITIV, -Ă adj. (< fr. factitif): în sintagma verb factitiv (v.).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL