1. [DEX '09] EXPEDITIV, -Ă, expeditivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care rezolvă cu ușurință lucrurile; prompt, iute. – Din fr. expéditif.
2. [MDA2] expeditiv, ~ă [At: NEGULICI / V: (înv) esp~, (nob) sp~ / Pl: ~i, ~e / E: fr expeditif] 1 a (D. oameni) Care rezolvă cu ușurință lucrurile Si: iute, prompt, operativ. 2 a (D. oameni) Care tratează superficial lucrurile. 3 a (Pex; d. gesturi, vorbire) Grăbit. 4 a (D. fenomene, procese etc.) Care se produce cu repeziciune. 5-6 a, av (D. modul de a acționa al oamenilor sau mijloacele folosite de ei) Rapid.
3. [CADE] * EXPEDITIV adj. Iute la treabă, care nu stă mult la gînduri [fr.].
4. [CADE] *EXPEDITIV adj. Iute la treabă, care nu stă mult la gînduri [fr.].
5. [DLRLC] EXPEDITIV, -Ă, expeditivi, -e, adj. (Despre oameni) Care rezolvă lucrurile repede și ușor, fără să stea mult pe gînduri; iute, prompt. Bubi al nostru s-a lăsat pe tînjeală și în trei ani, el, care era atît de expeditiv în alte daraveri, nu și-a putut trece nici un examen la Facultatea de drept. VLAHUȚĂ, O. A. 455. Procederile expeditive ce întrebuința autocratul produceau... conflicte și turburări. ODOBESCU, S. III 522. ◊ Fig. Nu întotdeauna norii sînt atît de grăbiți și de expeditivi. BOGZA, C. O. 44. ◊ (Adverbial) În antichitate... [boala] se tămăduia expeditiv, prin masajuri sistematice. CARAGIALE, O. VII 46.
6. [DLRM] EXPEDITIV, -Ă, expeditivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care rezolvă cu ușurință lucrurile; iute, prompt. – Fr. expeditif.
7. [DN] EXPEDITIV, -Ă adj. (adesea adv.) Care lucrează repede, care rezolvă prompt, ușor lucrurile. [< fr. expéditif].
8. [MDN '00] EXPEDITIV, -Ă adj. (și adv.) care rezolvă prompt, ușor lucrurile; operativ. (< fr. expéditif)
9. [Șăineanu, ed. VI] expeditiv a. care face treaba iute.
10. [Scriban] *expeditív, -ă adj. (d. lat. expeditus cu sufixu -iv). Care lucrează, expediază prompt: om expeditiv în afacerĭ. Adv. În mod expeditiv.
11. [MDA2] espeditiv, ~ă a vz expeditiv
12. [DOOM 3] expeditiv adj. m., pl. expeditivi; f. expeditivă, pl. expeditive
13. [DOOM 2] expeditiv adj. m., pl. expeditivi; f. expeditivă, pl. expeditive
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL