1. [DEX '09] EXPEDIENT, expediente, s. n. Mijloc ingenios cu ajutorul căruia se poate face față unei situații grele; p. ext. mijloc improvizat, adesea ilicit, prin care se procură bani. [Pr.: -di-ent] – Din fr. expédient.
2. [MDA2] expedient sn [At: GHICA, S. 263 / V: (înv) esp~ / P: ~di-ent / Pl: ~e / E: fr expédient] 1 Procedeu ingenios prin care se depășește o situație dificilă sau se atinge un scop Si: (ltî) expedienș (1). 2 (Pex; lpl) Mijloace improvizate și ilicite de subzistență Si: (ltî) expedienș (2). 3 (Jur; îs) Hotărâre de ~ Hotărâre care consfințește învoiala părților.
3. [CADE] * EXPEDIENT (pl. -te) sn. 1 Mijloc de a o scoate la capăt, de a ieși din încurcătură, tertip ¶ 2 pl. Mijloace nepermise, blamabile, de a-și procura bani: trăește din ~e [fr.].
4. [CADE] *EXPEDIENT (pl. -te) sn. 1 Mijloc de a o scoate la capăt, de a ieși din încurcătură, tertip ¶ 2 pl. Mijloace nepermise, blamabile, de a-și procura bani: trăește din ~e [fr.].
5. [DLRLC] EXPEDIENT, expediente, s. n. (Mai ales la pl.) Mijloc ingenios cu ajutorul căruia se poate face față unei situații grele. Poetul aleargă la fel de fel de meșteșuguri, expediente, pentru a da strofei o formă potrivită. GHEREA, ST. CR. I 246. ♦ Mijloc improvizat, adesea nepermis, prin care se obțin bani. Un astfel de tip tînăr, cochet, frumușel, mlădios, sclivisit, are felurite expediente de a trăi bine și luxos. VLAHUȚĂ, O. A. 202. – Pronunțat: -di-ent.
6. [DLRM] EXPEDIENT, expediente, s. n. Mijloc ingenios cu ajutorul căruia se poate face față unei situații grele; p. ext. mijloc improvizat, adesea nepermis, prin care se obțin bani. [Pr.: -di-ent] – Fr. expédient (lat. lit. expediens, -ntis).
7. [DN] EXPEDIENT s.n. (De obicei la pl.) Modalitate, mijloc ingenios de a învinge o dificultate, de a o scoate la capăt; (p. ext.) mijloc improvizat, adesea ilicit, prin care se procură bani. [Pron. -di-ent, pl. -te. / < fr. expédient].
8. [MDN '00] EXPEDIENT s. n. mijloc ingenios de a învinge o dificultate; (p. ext.) mijloc improvizat, adesea ilicit, prin care se procură bani. (< fr. expédient, lat. expediens)
9. [Șăineanu, ed. VI] expedient n. 1. mijloc d’a o scoate la căpătâiu: fertil în expediente; 2. resurse trecătoare: a fi redus la expediente.
10. [Scriban] *expediént n., pl. e (fr. expédient, d. lat. ex-pédiens, -éntis, part. d. expedire, a libera, a fi folositor). Mijloc de a învinge o dificultate, de a o scoate la capăt: a căuta un expedient. Pl. Mijloc extrem cu care în mod meschin fac față nevoilor: a fi redus la expediente. A trăi din expediente, a trăi greŭ făcînd și fapte ilicite la nevoe.
11. [MDA2] espedient sn vz expedient
12. [DOOM 3] expedient (desp. -di-ent) s. n., pl. expediente
13. [DOOM 2] expedient (-di-ent) s. n., pl. expediente
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL