1. [DEX '09] EXCELENȚĂ s. f. 1. Titlu acordat ambasadorilor sau (în unele țări) marilor demnitari de stat. 2. (În loc.) Prin excelență = în cel mai înalt grad; mai ales, cu deosebire; eminamente. – Din fr. excellence, lat. excellentia.
2. [MDA2] excelență sf [At: (sfârșitul sec. XVIII) LET. III, 257/4 / V: (înv) ~ție, exțelenție, exe~, exelenție, esc~, escelenție, escelin~, (îvr) exțeleanție, exelensie, escelencie, esel~, eselenție, eselință, ecțelenție, celenție / P: ex-ce~ / Pl: ~țe / E: fr excellence, lat excellentia] 1 (Adesea urmat de un adjectiv posesiv) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o persoană cu rang înalt Si: înălțime. 2 Titlu acordat ambasadorilor sau marilor demnitari de stat. 3 Înalt grad de superioritate. 4 (Îlav) Prin ~ În cel mai înalt grad Si: eminamente.
3. [CADE] * EXCELENȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Calitate desăvîrșită, mai presus de ori-ce ¶ 2 Prin ~, loc. adv. În cel mai înalt grad ¶ 3 Titlu ce se dă ambasadorilor, miniștrilor [fr.].
4. [CADE] *EXCELENȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Calitate desăvîrșită, mai presus de ori-ce ¶ 2 Prin ~, loc. adv. În cel mai înalt grad ¶ 3 Titlu ce se dă ambasadorilor, miniștrilor [fr.].
5. [DEX '98] EXCELENȚĂ, excelențe, s. f. 1. Titlu acordat ambasadorilor sau (în unele țări) marilor demnitari de stat. 2. (În loc.) Prin excelență = în cel mai înalt grad; mai ales, cu deosebire; eminamente. – Din fr. excellence, lat. excellentia.
6. [DLRLC] EXCELENȚĂ, excelențe, s. f. 1. (De obicei însoțit de «voastră», «sa») Titlu acordat miniștrilor și ambasadorilor în statele burgheze. 2. (Mai ales în loc. adj. și adv.) Prin excelență = în cel mai înalt grad, mai ales.
7. [DLRM] EXCELENȚĂ, excelențe, s. f. 1. Titlu acordat, în unele țări, marilor demnitari de stat. 2. (În expr.) Prin excelență = în cel mai înalt grad; mai ales.- Fr. excellence (lat. lit. excellentia).
8. [DN] EXCELENȚĂ s.f. 1. Titlu onorific care se dă în unele țări miniștrilor, ambasadorilor și (la catolici) episcopilor. 2. (Rar) Înalt grad de perfecțiune; calitatea de a fi excelent. ◊ Prin excelență = în mod deosebit, mai ales. [Cf. fr. excellence, lat. excellentia].
9. [MDN '00] EXCELENȚĂ s. f. 1. titlu care se dă în unele țări demnitarilor (șefi de state, ambasadori, miniștri) și (la catolici) episcopilor. 2. înalt grad de perfecțiune; calitatea de a fi excelent. ♦ prin ~ = în mod deosebit. (< fr. excellence, lat. excellentia)
10. [Șăineanu, ed. VI] excelență f. 1. grad înalt de perfecțiune; 2. titlu de onoare dat ambasadorilor; prin excelență, în gradul cel mai înalt.
11. [Scriban] *excelénță f., pl. e (lat. ex-cellentia). Distincțiune, eminență: excelența gustuluĭ. Titlu de onoare dat miniștrilor, miniștrilor plenipotențiarĭ și ambasadorilor. Pin excelență, cu distincțiune: un om pin excelență bun.
12. [MDA2] celenție sf vz excelență
13. [MDA2] ecțelenție sf vz excelență
14. [MDA2] escelencie sf vz excelență
15. [MDA2] escelență sf vz excelență
16. [MDA2] escelenție sf vz excelență
17. [MDA2] escelință sf vz excelență
18. [MDA2] eselență sf vz excelență
19. [MDA2] eselenție sf vz excelență
20. [MDA2] eselință sf vz excelență
21. [MDA2] excelenție sf vz excelență
22. [MDA2] exelensie sf vz excelență
23. [MDA2] exelență sf vz excelență
24. [MDA2] exelenție sf vz excelență
25. [MDA2] exțeleanție sf vz excelență
26. [MDA2] exțelenție sf vz excelență
27. [DOOM 3] Excelență (termen de adresare) s. f. (către ambasadori, arhiepiscopi catolici, miniștri, președintele Academiei Române, președinți de stat)
28. [DOOM 3] !excelență (perfecțiune) s. f., g.-d. art. excelenței; pl. excelențe
29. [DOOM 2] Excelență (termen de adresare) s. f.
30. [DOOM 2] excelență (perfecțiune) s. f., g.-d. art. excelenței
31. [IVO-III] excelență (calitate desăvârșită; prin excelență) Excelență (titlu; Excelența Sa, abreviat: E. S.).
32. [DOOM 2] !Excelența Sa loc. pr., g.-d. Excelenței Sale; pl. Excelențele Lor
33. [DOOM 2] !Excelența Voastră loc. pr., g.-d. Excelenței Voastre
34. [DOOM 2] *Excelențele Voastre loc. pr.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL