1. [DEX '09] EVICȚIUNE, evicțiuni, s. f. (Jur.) Pierdere totală sau parțială, a posesiei ori a dreptului de proprietate asupra unui lucru dobândit prin cumpărare, partaj etc., în favoarea unei terțe persoane, căreia îi este recunoscut legal un drept real asupra unui lucru. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. éviction, lat. evictio, -onis.
2. [MDA2] evicțiune sf [At: ȘINCAI, HR. III, 212/28 / V: ~ie / P: ~ți-u~ / Pl: ~ni / E: fr éviction, lat evictio, -onis] (Jur) Pierdere a posesiunii unui bun mobil (sau imobil) ca urmare a exercitării de către o altă persoană a dreptului său asupra aceluiași bun.
3. [CADE] * EVICȚIUNE sf. ⚖️ Deposedare [fr.].
4. [CADE] *EVICȚIUNE sf. ⚖️ Deposedare [fr.].
5. [DEX '98] EVICȚIUNE, evicțiuni, s. f. (Jur.) Pierdere a posesiunii unui bun (imobil) ca urmare a exercitării de către o altă persoană a dreptului său asupra aceluiași bun. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. éviction, lat. evictio, -onis.
6. [DLRLC] EVICȚIUNE, evicțiuni, s. f. (Jur.) Pierderea posesiunii sau proprietății unui lucru (în special imobil) asupra căruia cineva și-a valorificat un drept. – Pronunțat: -ți-u-.
7. [DLRM] EVICȚIUNE, evicțiuni, s. f. (Jur.) Pierderea posesiunii unui bun (imobil) asupra căruia cineva și-a valorificat un drept. [Pr.: -ți-u-] – Fr. éviction (lat. lit. evictio, -onis).
8. [DN] EVICȚIUNE s.f. (Jur.) Deposedare de un lucru obținut legal, suferită în urma unei sentințe sau a unui drept exercitat într-un anumit fel de cineva. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. éviction, lat. evictio].
9. [MDN '00] EVICȚIUNE s. f. (jur.) deposedare de un lucru obținut legal, suferită în urma unei sentințe sau a unui drept exercitat într-un anumit fel de cineva. (< fr. éviction, lat. evictio)
10. [Scriban] *evicțiúne f. (lat. e-víctio, -ónis). Jur. Acțiunea de a evinge. – Și evícție și evíngere.
11. [MDA2] evicție sf vz evicțiune
12. [DOOM 3] evicțiune (jur.: pierdere a posesiei) (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. evicțiunii; pl. evicțiuni
13. [DOOM 2] evicțiune (pierdere a posesiei) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. evicțiunii; pl. evicțiuni
14. [DE] EVICȚIÚNE (< fr., lat.) s. f. (Dr.) Pierderea, totală sau parțială, a posesiei sau a dreptului de proprietate asupra unui lucru dobândit prin cumpărare, partaj etc., în favoarea unei terțe persoane, căreia îi este recunoscut legal un drept real asupra acestui lucru (de ex. când s-a cumpărat un bun furat, revendicat apoi de proprietar, ori s-a dobândit de la moștenitorul aparent un bun, revendicat apoi de adevăratul moștenitor).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL