1. [DEX '09] EXCLAMA, exclam, vb. I. Tranz. A rosti ceva cu ton ridicat (și prelungit), ca urmare a unei stări afective puternice; a striga. – Din fr. exclamer, lat. exclamare.
2. [MDA2] eschiama v vz exclama
3. [MDA2] esclama v vz exclama
4. [MDA2] exclama vt [At: BARASCH, M. II, 120/20 / V: (înv) esc~, (nob) scla~ / P: excla~ / Pzi: exclam / E: fr exclamer, lat exclamare] A rosti cuvintele cu ton ridicat (și prelungit) ca urmare a unei stări afective puternice Si: a striga.
5. [CADE] * EXCLAMA (-am) vb. tr. A scoate exclamații [fr.].
6. [CADE] *EXCLAMA (-am) vb. tr. A scoate exclamații [fr.].
7. [DLRLC] EXCLAMA, exclam, vb. I. Tranz. (Complementul este de obicei o interjecție sau o frază scurtă) A rosti cu ton ridicat, ca urmare a unei stări afective puternice. «Ce mai căpățînă!... Și înăuntru nici pic de creier!...» a exclamat lighioaia cea șireată. I. BOTEZ, ȘC. 43. Să facem ceva la iuțeală, exclamă un sublocotenent. BRĂESCU, V. A. 12.
8. [DLRM] EXCLAMA, exclám, vb. I. Tranz. A rosti ceva cu ton ridicat (și prelungit), ca urmare a unei stări afective puternice. – Fr. exclamer (lat. lit. exclamare).
9. [DN] ESCLAMA vb. I. v. exclama.
10. [DN] EXCLAMA vb. I. tr. A scoate o exclamație; a striga. [P.i. exclam, 3,6 -mă, var. esclama vb. I. / < fr. exclamer, lat. exclamare].
11. [MDN '00] EXCLAMA vb. tr. a scoate o exclamație; a striga. (< fr. exclamer, lat. exclamare)
12. [Șăineanu, ed. VI] exclamà v. a scoate exclamațiuni.
13. [Scriban] *exclám, a -á v. intr. (lat. ex-clámo, -áre. V. chem). Strig, scot strigăte, exclamațiunĭ: vaĭ! exclamă el. V. tr. A exclama o vorbă.
14. [DOOM 3] exclama (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. exclam, 3 exclamă; conj. prez. 1 sg. să exclam, 3 să exclame
15. [DOOM 2] exclama (a ~) vb., ind. prez. 3 exclamă
16. [IVO-III] exclam.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL