1. [DEX '09] EXAMEN, examene, s. n. 1. Mijloc de verificare și de apreciere a cunoștințelor dobândite de elevi, de studenți, de candidați pentru ocuparea unui loc, a unui post etc. ◊ Examen de diplomă = examen susținut în fața unei comisii speciale, după absolvirea unei instituții de învățământ superior, în vederea obținerii diplomei. ♦ Probă, încercare prin care se verifică trăinicia, temeinicia unui lucru, a unei situații etc. 2. Cercetare amănunțită a unui lucru sau a unei ființe, în vederea ajungerii la o justă cunoaștere a lor. ◊ Examen medical = cercetare de către medic a unui bolnav pentru a pune diagnosticul și pentru a stabili tratamentul. [Pr.: eg-za-] – Din fr., lat. examen.
2. [MDA2] examen sn [At: (a. 1779) IORGA, S. D. XII, 291 / V: (îrg) eza~, (înv) esa~, ~nt, (reg) izamăn, iza~, iczamăn[1], (nob) esame (S și: ess~) / P: egza~ / Pl: ~e, (înv) ~uri, (nob, m) ~i / E: fr examen, lat examen] 1 (Jur; înv) Parte a procedurii penale care cuprinde rechizitoriul, audierea părților și a martorilor implicați într-un proces. 2 (Jur; înv) Interogatoriu. 3 (Jur; înv) Proces-verbal întocmit în timpul interogatoriului, care cuprinde întrebările adresate părților și martorilor precum și răspunsurile acestora. 4 (Urmat de determinări care arată felul) Probă orală sau scrisă de verificare a cunoștințelor, a aptitudinilor unui elev, ale unui student sau ale unui candidat, dată în fața unui examinator sau a unei comisii examinatoare, pentru a fi promovat sau pentru a obține un post, un titlu etc. 5 (Înv; îlv) A face (cuiva) ~ A supune unui examen (4). 6 (Fig) Încercare a trăiniciei unui lucru, a unei situații. 7 (Olt; îf iza~) Serbare dată la sfârșitul anului școlar de către elevii din primele clase. 8 (Urmat de determinări care arată obiectul) Cercetare atentă, amănunțită, a unui obiect, a unei ființe sau a unui fenomen, făcută în scopul de a ajunge la o justă cunoaștere a lor, pentru a trage anumite concluzii teoretice, pentru a stabili un diagnostic sau compoziția unei substanțe etc. 9 (Îs) ~ de conștiință Cercetare atentă a propriei conduite, din punct de vedere moral. 10 (Fig) Contemplare. 11 (Îvr; îf esame) Roire a albinelor. 12 (Îvr; îf esame) Grup de ființe.
3. [CADE] * EXAMEN (pl. -ene) sn. 1 Cercetare ¶ 2 🖋 Probă la care e supus un candidat spre a se constata ce cunoștințe are: a da ~; a supune unui ~; a trece un ~; Și ’n trei luni cu ’ncredințare că dau ~ cu el (PANN) [fr.].
4. [CADE] *EXAMEN (pL -ene) sn. 1 Cercetare ¶ 2 🖋 Probă la care e supus un candidat spre a se constata ce cunoștințe are: a da ~; a supune unui ~; a trece un ~; Și ’n trei luni cu ’ncredințare că dau ~ cu el PANN. [fr.].
5. [DLRLC] EXAMEN, examene, s. n. 1. (Adesea urmat de determinări) Verificare și apreciere a cunoștințelor dobîndite de elevi și de studenți, într-o anumită perioadă, sau cercetare a aptitudinilor și a nivelului cunoștințelor unor aspiranți la un post, la un titlu etc. Eram în examenele primului an de liceu. GALACTION, O. I 56. Își trecuse examenul de absolvire. C. PETRESCU, Î. I 6. Mîne vei veni cu mine la Socola unde este examen. NEGRUZZI, S. I 4. ◊ Examen de stat = examen de diplomă la o instituție de învățămînt superior, ținut în fața unei comisii speciale. ♦ Probă, încercare prin care se verifică trăinicia, temeinicia unui lucru, a unei situații etc. După încheierea verificării, putem considera că sarcinile pe care și le-a pus partidul cu prilejul verificării au fost realizate. Partidul nostru a trecut cu succes acest examen serios. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 315. 2. Examinare (1). Se îmbrățișară și se depărtară cu un pas îndărăt unul de altul, să se contemple, după atîția ani. Fură amîndoi satisfăcuți de examen. C. PETRESCU, Î. II 214. Examen medical = cercetare la care medicul supune pe un bolnav.
6. [DLRM] EXAMEN, examene, s. n. 1. Mijloc de verificare și apreciere a cunoștințelor dobîndite de elevi, de studenți, de candidații la un post etc. ♦ Examen de stat = examen ținut în fața unei comisii speciale, după absolvirea unei instituții de învățământ superior, în vederea obținerii diplomei. ♦ Probă, încercare prin care se verifica trăinicia, temeinica unui lucru, a unei situații etc. 2. Cercetare amănunțită a unui lucru sau a unei ființe, în scopul de a ajunge la o justă cunoaștere a lor. ♦ Cercetare a unui bolnav sau a unei părți bolnave a corpului, pentru a pune diagnosticul și a stabili tratamentul. – Fr. examen (lat. lit. examen).
7. [DN] EXAMEN s.n. 1. Probă de verificare a cunoștințelor, a aptitudinilor unui elev, ale unui student, ale unui candidat etc. ◊ Examen de stat = examen pentru obținerea unei diplome universitare. 2. Cercetare, examinare atentă a unui lucru; examinare. ◊ Examen medical = cercetarea stării sănătății unei persoane de către un medic. [Pron. eg-za-, var. esamen s.n. / < fr. examen, cf. lat. examen – cîntărire].
8. [MDN '00] EXAMEN s. n. 1. mijloc de verificare și de apreciere a cunoștințelor, a aptitudinilor unui elev, student, candidat etc. 2. cercetare, examinare atentă a unui lucru; examinare. ♦ ~ medical = cercetarea stării sănătății unei persoane de către un medic. (< fr., lat. examen)
9. [Șăineanu, ed. VI] examen n. 1. cercetare; 2. probă de știință a unui candidat.
10. [Scriban] *exámen și exámin n., pl. e (lat. exámen, -inis. Cp. cu bitum, specimen, volum). Cercetare: examin de conștiință. Proba pe care o dă un candidat de știința luĭ: a da, a depune, a trece un examin, a reuși orĭ a cădea la examin. – Ob. egz- (după fr.).
11. [MDA2] esame sn vz examen
12. [MDA2] esamen sn vz examen
13. [MDA2] exament sn vz examen
14. [MDA2] ezamen sn vz examen
15. [MDA2] iczamăn sn vz examen
16. [MDA2] izamăm sn vz examen
17. [MDA2] izamen sn vz examen
18. [MDA2] izamin sn vz examen
19. [DN] ESAMEN s.n. v. examen.
20. [DOOM 3] examen [x pron. gz] s. n., pl. examene
21. [DOOM 2] examen [x pron. gz] s. n., pl. examene
22. [MDO] examen (pr. gz)
23. [IVO-III] examen.
24. [Argou] a-și vopsi un examen expr. (stud.) a-și asigura dinainte (ne)reușita unui examen.
25. [DAS] EXAMEN. Subst. Examen, examinare, verificare, încercare, probă, testare, test, control, ascultare, chestionare; colocviu; concurs. Examen de admitere, examen de an; examen parțial. Examen de absolvire, examen de maturitate, examen de bacalaureat, bacalaureat; examen de stat, examen de diplomă, examen de licență. Examen de definitivat, definitivat; examen de grad, grad. Examen de doctorat, doctorat; docență. Examen oral; examen scris. Reexaminare; corigență; restanță. Sesiune (de examene). Lucrare scrisă, probă scrisă; lucrare de control; extemporal, teză; probă orală. Bilet de examen. Comisie de examen; examinator. Promovat. Corigent, restanțier; repetent. Adj. Promovat. Corigent, restanțier; repetent. Vb. A examina, a supune unui examen, a asculta, a chestiona, a verifica cunoștințele, a încerca, a pune la încercare, a testa, a proba; a reexamina. A susține un examen, a depune un examen, a da un examen; a susține o lucrare, a susține teza de doctorat. A reuși la examen, a promova un examen. A cădea (a pica) la examen; a rămîne corigent (repetent); a avea restanțe. A trage un bilet. A răspunde. A asculta, a chestiona. A nota, a pune o notă. V. învățare, școală.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL