1. [DEX '09] EPIGLOTĂ, epiglote, s. f. Membrană fibrocartilaginoasă așezată în partea superioară a laringelui, care astupă glota în momentul înghițirii, pentru a împiedica pătrunderea alimentelor pe căile respiratorii. – Din fr. épiglotte.
2. [MDA2] epiglotă sf [At: KRETZULESCU, A. 280/2 / V: (îvr) ~te sfp / Pl: ~te și (înv) ~tii / E: fr épiglotte] Membrană fibrocartilaginoasă, așezată în partea superioară a laringelui, care astupă glota în momentul înghițirii, împiedicând pătrunderea alimentelor pe căile respiratorii.
3. [CADE] *EPIGLOTĂ sf. Supapă cartilaginoasă care, așezată în partea superioară a laringelui, acoperă ca un capac, glota în momentul înghițirii, și împiedică astfel introducerea alimentelor sau băuturilor în căile aeriene (👉 🖼 2044) [fr.].
4. [CADE] * EPIGLOTĂ sf. 🫀 Supapă cartilaginoasă care, așezată în partea superioară a laringelui, acopere ca un capac, glota în momentul înghițirii, și împiedică astfel introducerea alimentelor sau băuturilor în căile aeriene (🖼 2044) [fr.].
5. [DLRLC] EPIGLOTĂ, epiglote, s. f. Membrană fibro-cartilaginoasă, așezată în partea superioară a laringelui, care se ridică și astupă glota pentru a împiedica pătrunderea alimentelor în căile respiratorii. Pe partea anterioară a laringelui, deasupra tiroidei, se află epiglota, închizînd intrarea în laringe în timpul înghițirii hranei. ANATOMIA 71.
6. [DLRM] EPIGLOTĂ, epiglote, s. f. Membrană fibro-cartilaginoasă, așezată în partea superioară a laringelui, care astupă glota pentru a împiedica pătrunderea alimentelor pe căile respiratorii. – Fr. épiglotte (< gr.).
7. [DN] EPIGLOTĂ s.f. Membrană situată în partea superioară a laringelui, care acoperă glota, împiedicînd astfel pătrunderea alimentelor în căile respiratorii. [< fr. épiglotte, cf. gr. epi – deasupra, glotta – limbă].
8. [MDN '00] EPIGLOTĂ s. f. membrană cartilaginoasă elastică, la partea superioară a laringelui, care acoperă glota, împiedicând pătrunderea alimentelor în căile respiratorii. (< fr. épiglotte)
9. [Scriban] *epiglótă f., pl. e (vgr. epíglottís, -ídos, d. glótta, limbă; fr. épiglotte). Anat. O cartilagine în partea de sus a laringeluĭ care deschide și închide glota, oprind alimentele să intre pe căile respiratoriĭ.
10. [MDA2] epiglote sf vz epiglotă
11. [DOOM 3] epiglotă (desp. -pi-glo-) s. f., g.-d. art. epiglotei; pl. epiglote
12. [DOOM 2] epiglotă (-pi-glo-) s. f., g.-d. art. epiglotei; pl. epiglote
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL