1. [DEX '09] EPICHEREMĂ, epichereme, s. f. Silogism prescurtat, având una dintre premise sau ambele entimeme. – Din fr. épichérème, lat. epicherema.
2. [MDA2] epicheremă sf [At: PROT.-POP., N. D. / V: ~chir~, epihe~, (rar) epihir~ / Pl: ~me, (rar) ~mate / E: fr épichérème, it epicherema, lat epicherema, ngr ἐπιχείρημα] Raționament deductiv alcătuit din mai multe silogisme, de obicei eliptice, ale căror premize apar amplificate prin adaosuri de motivări suplimentare Vz entimemă.
3. [DEX '98] EPICHEREMĂ, epichereme, s. f. Silogism în care premisele apar amplificate prin adaosuri de motivări suplimentare. – Din fr. épichérème, lat. epicherema.
4. [DLRLC] EPICHEREMĂ, epichereme, s. f. (Logică) Silogism în care premisele apar amplificate prin adaosuri de motivări suplimentare.
5. [DLRM] EPICHEREMĂ, epichereme, s. f. (Logică) Silogism în care premisele apar amplificate prin adaosuri de motivări suplimentare. – Fr. épichèreme (lat. lit. epicherema).
6. [DN] EPICHEREMĂ s.f. Polisilogism eliptic, ale cărui premise sunt entimeme. [Cf. fr. épichérème, gr. epicheirema].
7. [MDN '00] EPICHEREMĂ s. f. polisilogism prescurtat în care cel puțin una din premise este o entimemă. (< fr. épichérème, lat. epicherema)
8. [MDA2] epichiremă sf vz epicheremă
9. [MDA2] epiheremă sf vz epicheremă
10. [MDA2] epihiremă sf vz epicheremă
11. [Scriban] *epichirémă și -hirémă f., pl. e (vgr. epi-heirema, d. heir, mînă; lat. epichiréma și epicheréma, it. epicheréma, fr. epichérème. V. chir-urg. Log. Silogizm în care fiecare premisă e însoțită de proba eĭ.
12. [DOOM 3] epicheremă s. f., g.-d. art. epicheremei; pl. epichereme
13. [DOOM 2] epicheremă s. f., g.-d. art. epicheremei; pl. epichereme
14. [DFS] epicheremă (gr. epikheirema „scurtă argumentare”), raționament oratoric a cărui concluzie se bazează pe fapte verosimile, enunțate în cele două premise (spre deosebire de silogism care demonstrează un fapt cert prin altul cert) (P): „Este oare verosimil ca un tată să fi fost ucis de fiul său? să fi comis incest cu fiica sa?” (Q., vol. II, p. 38) Sin. ratiocinatio.
15. [MDTL] EPICHEREMĂ (< fr. épichérème < gr. epikheirema) Argument, silogism complet, deseori folosit, caracteristic prin aceea că una din premise sau amîndouă sînt însoțite de probe, sînt motivate. Cicero denumea epicherema ratiocinatio și o socotea ca un raționament oratoric prin excelentă. Ex. Dacă este cinstit, merită toată lauda. X este cinstit, fiindcă nu fuge de răspundere. Deci X merită toată lauda. Datorită succedării raționamentelor în epicheremă, acestea decurgînd unele din altele, un lung discurs apare chiar ca o dezvoltare gradată a acesteia. Discursul lui Cicero Pro Milone poate fi redus la următoarea epicheremă: Ex. „Este îngăduit a ucide pe oricine care atentează la viața, legile naturale, drepturile ginților, exemplele dovedind-o. Clodius a încercat aceasta față de Milone, soldații săi, armele și uneltirile sale dovedind-o. Deci lui Milone i-a fost îngăduit să ucidă pe Clodius, deci Milone este nevinovat.”
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL