1. [DEX '09] ENANTIOMORFIE s. f. (Fiz.) Proprietate a unor substanțe de a cristaliza în două forme, dintre care una este imaginea simetrică a celeilalte în raport cu un plan; enantiomorfism. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. énantiomorphie.
2. [MDA2] enantiomorfie sf [At: LTR2 / P: ~ti-o~ / Pl: ~ii / E: fr énantiomorphie] Proprietate a unei substanțe de a cristaliza în două forme, dintre care una este imaginea simetrică a celeilalte în raport cu un plan.
3. [MDN '00] ENANTIOMORFIE s. f. proprietate a unor entități, ale căror imagini se oglindesc reciproc, de a se suprapune între ele numai prin reflectare într-un plan extern; enantiomorfism. ◊ (min.) proprietate a două substanțe de a cristaliza în două forme, dintre care una este imaginea inversă a celeilalte. (< fr. énantiomorphie)
4. [DOOM 3] enantiomorfie (desp. -ti-o-) s. f., art. enantiomorfia, g.-d. enantiomorfii, art. enantiomorfiei
5. [DOOM 2] enantiomorfie (-ti-o-) s. f., art. enantiomorfia, g.-d. enantiomorfii, art. enantiomorfiei
6. [DETS] ENANTIO- „opus, contrar, antagonic”. ◊ gr. enantios „opus, contrar, invers” > fr. énantio-, engl. id., germ. id. > rom. enantio-. □ ~bioză (v. -bioză), s. f., relații antagonice care se stabilesc între două sau mai multe organisme vegetale sau animale; ~blast (v. -blast), adj., (despre un embrion) care are radicula opusă hilului; sin. enantioblastic; ~blastic (v. -blastic), adj., enantioblast*; ~mer (v. -mer), s. m., fiecare din cei doi izomeri antipozi optici ai unei substanțe cu aceeași compoziție chimică; ~morf (v. -morf), adj., care este format din aceleași părți, dar dispuse în sens invers; ~morfie (v. -morfie), s. f., 1. Proprietate a două substanțe de a cristaliza în două forme, una fiind imaginea celeilalte într-o oglindă plană. 2. Proprietate a două entități, ale căror imagini se oglindesc reciproc, de a se suprapune între ele numai prin reflectare într-un plan extern; ~patie (v. -patie), s. f., procedeu terapeutic de a trata o boală cu mijloace contrare naturii sale; ~stil (v. -stil), adj., (despre flori) care prezintă stilul și stigmatul aplecate în direcția contrară staminelor; ~trop (v. -trop), adj., care prezintă enantiotropie; ~tropie (v. -tropie), s. f., proprietate a unei substanțe de a cristaliza în două structuri cristaline diferite, în funcție de temperatură și de presiune, fără schimbarea stării de agregare.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL