1. [DEX '09] DUTCĂ, dutce, s. f. Monedă rusească sau poloneză de mică valoare, care a circulat și în Țările Române; veche monedă românească de argint. [Var.: dupcă s. f.] – Din ucr. dudok.
2. [MDA2] dutcă1 sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 128/30 / V: duhcă, ducă (Pl: duce), dugă (Pl: duge, dugi), dupcă (Pl: dupce, dupci) / E: ucr дудок] 1 Monedă rusească sau poloneză de mică valoare, care a circulat și în țările românești. 2 Veche monedă românească de argint.
3. [MDA2] dutcă2 sf vz dușcă
4. [CADE] † DUTCĂ (pl. -ce, -ci) ‼ DUCE sf. 🪙 1 † Tr.-Carp. Veche monetă de aură în valoare de patru creițari (dispărută în a doua jumătate a veacului al XIX -lea): alți bani nu prea erau, fără cît copeice și dutce de cite 4 bani (N.-COST.); se pomenește și de jumătăți de ~, în valoare de 2 creițari: se ruga... să nu-i jupească toate spatele, ci numai ca de o ducă de 2 grițari (SB.) ¶ 2 Maram. Vechi monete de argint în valoare de 10 și de 20 de creițari: Na, mîndră, ține-mi tașca, Că am două dutce ’n ea, Da ne-om duce și le-om bea (BRL.) comp. DUPCĂ [rut. dudok, -d k a, pol. d u d e k, -d k a, ung. d u t k a < germ. Deut].
5. [DEX '98] DUTCĂ, dutce, s. f. Monedă rusească sau poloneză de mică valoare, care a circulat și în țările românești; veche monedă românească de argint. [Var.: dupcă s. f.] – Din ucr. dudok.
6. [DLRLC] DUTCĂ, dutce, s. f. (În secolul trecut) Monedă rusească sau poloneză, cu valoare mică și variind după regiuni, care a avut circulație și în țările romîne; (mai tîrziu, Mold., popular) nume dat monedei romînești de argint care valora 50 de centime. Să nu-i jupească toate spatele, ci numai ca de o dutcă de doi grițari. SBIERA, P. 20. – Variantă: dupcă (SEVASTOS, N. 88) s. f.
7. [Șăineanu, ed. VI] dutcă f. Tr. gologan de patru creițari: acolo-i vinul mai dulce și-i cupa cu două dutce POP. [Rut. DUDKA].
8. [Scriban] dútcă f., pl. ĭ (pol. dudek, rut. dúdok, gen. dudka, ceh. dud, banĭ, d. germ. deut, ol. duit, lețcaĭe). Mold. (dupcă, ca zapcă față de zatcă). Băncuță, pĭesă de 50 de banĭ. Dobr. Gologan. Trans. Potoroancă, pĭesă de 4 crăițarĭ.
9. [DEX '09] DUPCĂ s. f. v. dutcă.
10. [DEX '09] DUȘCĂ, duști, s. f. Cantitate de băutură (alcoolică) care se poate bea dintr-o singură înghițitură. ◊ Expr. A da (de) dușcă = a bea dintr-o singură înghițitură sau fără să se oprească. – Din sb. dušak (gen. duška).[1]
11. [MDA2] dugă sf vz dutcă
12. [MDA2] dupcă sf vz dutcă
13. [MDA2] dușcă sf [At: KLEIN, D. 207/ Pl: duște, îvr ~șci / E: srb dužak] 1 Cantitate de băutură (alcoolică) care se poate bea dintr-o singură înghițitură. 2 (Îe) A da (de) ~ A bea dintr-o singură înghițitură sau fără să se oprească.
14. [CADE] DUPCĂ (pl. -ci) sf. 🪙 Mold. Piesă de argint de 50 de bani, băncuță (PAMF.): scoase din buzunarele bluzei sale un pumn de gologani și de dupci (D.-ZAMF.) [comp. DUTCĂ].
15. [CADE] DUȘCĂ sf. F 1 Înghițitură (de apă, de vin, de rachiu, etc.), cît poate înghiți cineva dintr’o-dată: îi mai trase o ~ de apă și se sculă să plece (VLAH.); a tras o ~ de rachiu din plosca lui cea de Brașov (CRG.) ¶ 2 A bea de ~, a-i da dușca, a da de ~ sau de-a dușca, a bea dintr’o înghițitură: bău de ~ paharul de Cotnar ce-i sta dinainte (GN.); a apucat ... să dea de ~ un ciocănel de țuică (LUNG.); totdeauna își umplea cîte un păhar de vin și-l da de-a dușca (RET.) [srb. duška].
16. [CADE] DUTCUȚĂ (pl. -țe) sf. Maram. 🪙 = DUTCĂ 2: taie o ~ de zece creițari în patru și o pune cînd închioatără stratul (PAP.).
17. [DEX '98] DUȘCĂ, duște, s. f. Cantitate de băutură (alcoolică) care se poate bea dintr-o singură înghițitură. ◊ Expr. A da (de) dușcă = a bea dintr-o singură înghițitură sau fără să se oprească. – Din scr. dušak (gen. duška).[1]
18. [DLRLC] DUȘCĂ s. f. Cantitatea de băutură (mai ales de rachiu sau vin) care se poate bea dintr-o dată; înghițitură, sorbitură. Moș Nichifor a tras o dușcă de rachiu din plosca lui cea de Brașov. CREANGĂ, P. 117. Vivat!... – Încă o dușcă, Bujoraș dragă. ALECSANDRI, T. 239. Mai bea o dușcă, băiete, zise un bătrîn. NEGRUZZI, S. I 169. ◊ Expr. A da de dușcă = a bea dintr-o înghițitură, pe nerăsuflate. Ca să nu ne strice hatîrul, dă de dușcă ș-al treilea stacan de țuică. VLAHUȚĂ, O. A. 390. «Mă închin, băieți, la fața voastră cu sănătate»... Și dă paharul de dușcă. CREANGĂ, A. 95.
19. [Șăineanu, ed. VI] dușcă f. înghițire, sorbitură: trase câte o dușcă de rachiu CR. [Slovean DUȘEK (DUȘKA), suflare].
20. [Scriban] dúpcă V. dutcă.
21. [Scriban] dúșcă f., pl. ște și ștĭ (vsl. *duška, d. duhŭ, duh, duša, suflare; rus. duška, supapă, răsuflătoare; sîrb. za dušak, dintr’o suflare). Fam. Înghițitură, sorbitură: o dușcă de vin, a băut tot paharu dintr’o dușcă. De dușcă, dintr’o singură răsuflare (bînd), pe nerăsuflate. V. suflet.
22. [DOOM 3] dutcă (înv.) s. f., g.-d. art. dutcei; pl. dutce
23. [DOOM 2] dutcă (înv.) s. f., g.-d. art. dutcei; pl. dutce
24. [DOOM 3] dușcă (fam.) s. f., g.-d. art. duștii; pl. duști
25. [DOOM 2] !dușcă s. f., g.-d. art. duștii; pl. duști
26. [DER] dupcă (-ci), s. f. – (Mold.) Monedă de 50 de bani. – Var. dutcă. Pol. dudek, pl. dutki (CIhac, II, 105). După Conev 78, din bg. dupka, care pare a proveni din rom. După Gáldi, Dict., 176, din mag. dutka, care provine din pol.
27. [DER] dușcă (-ște), s. f. – Înghițitură, sorbitură. Sl., cf., sb. za dušak „fără să respire”, slov. dušek, ceh. duškem, pol. duszkiem, rus. duška „răgaz” (Cihac, II, 104; Conev 91). Cf. duh. Din aceeași familie face parte dușnic, s. n. (Olt., răsuflătoare, valvulă; fumar), din bg., sb. dušnik (Candrea; Conev 63).
28. [Argou] a da de dușcă expr. a bea dintr-o răsuflare.
29. [DRAM 2021] dútcă, dutce, (dupcă), s.f. (înv.) Monedă veche de argint, de 10 și 20 de cruceri: „Na, mândră, ține-mi tașca, / Că am două dutce-n ea” (Bârlea, 1924, II: 295). ■ (onom.) Dutca, nume de familie în jud. Maram. – Din ucr. dudok (DEX, MDA).
30. [DRAM 2015] dutcă, dutce, (dupcă), s.f. – Monedă veche de argint, de 10 și 20 de cruceri: „Na, mândră, ține-mi tașca, / Că am două dutce-n ea” (Bârlea, 1924, II: 295); „Taie o dutcuță de dzece creițari în patru” (Papahagi, 1925: 321). ♦ (onom.) Dutca, nume de familie (10 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din ucr. dudok (Șăineanu, DEX, MDA).
31. [DRAM] dutcă, dutce, (dupcă), s.f. – Monedă veche de argint, de 10 și 20 de cruceri: „Na, mândră, ține-mi tașca, / Că am două dutce-n ea” (Bârlea 1924 II: 295); „Taie o dutcuță de dzece creițari în patru” (Papahagi 1925: 321). – Din ucr. dudok.
32. [DRAM 2021] dúșcă, duște, s.f. Cantitate de băutură care se poate bea dintr-o singură înghițitură: „C-o dușcă de băutură / Să ne umble pă la gură” (Bilțiu, 2015: 139). – Din srb. za dušak „fără să respire”, rus. duška „răgaz” (Cihac, Conev, după DER); din scr. dušak (gen. duška) (DEX, MDA).
33. [DRAM 2015] dupcă, s.f. – v. dutcă („monedă”).
34. [DRAM 2015] dușcă, duște, s.f. – Cantitate de băutură care se poate bea dintr-o singură înghițitură. – Din srb. za dušak „fără să respire”, rus. duška „răgaz” (Cihac, Conev, cf. DER); din scr. dušak (gen. duška) (DEX, MDA).
35. [DRAM] dușcă, duște, s.f. – Cantitate de băutură care se poate bea dintr-o singură înghițitură. – Din srb. za dušak „fără să respire”, rus. duška „răgaz” (DER).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL