1. [DEX '09] DUȘMĂNIE s. f. Sentiment de ură față de cineva sau de ceva; relații pline de ură între persoane; vrăjmășie. – Dușman + suf. -ie.
2. [MDA2] dușmănie sf [At: CANTEMIR, I.I. 165 / Pl: ~ii / E: dușman + -ie] 1 Sentiment de ură față de cineva sau ceva Si: ostilitate, vrăjmășie. 2 Relații pline de ură între persoane Si: ostilitate, vrăjmășie. 3 (Îlav) În ~ Cu ciudă.[1]
3. [CADE] DUȘMĂNIE sf. Sentiment de ură durabilă împotriva cuiva, vrăjmășie ¶ ¶ C. PRIETENIE, AMICIȚIE.
4. [DEX '98] DUȘMĂNIE, dușmănii, s. f. Sentiment de ură față de cineva sau de ceva; relații pline de ură între persoane; vrăjmășie. – Dușman + suf. -ie.
5. [DLRLC] DUȘMĂNIE, dușmănii, s. f. Sentiment de ură împotriva cuiva, atitudine ostilă față de cineva; stare de ostilitate; vrăjmășie. Înainte de a-l atinge ei cu mîinile, el le simți dușmănia. DUMITRIU, N. 255. Are foaie de lăsare la vatră și-o ține în buzunar comandantul, din dușmănie. CAMILAR, N. I 347. Mă aflu în dușmănie cu tot satul. C. PETRESCU, R. DR. 188. ◊ Fig. Își simte inima caldă, cu toată dușmănia gerului. SAHIA, N. 94.
6. [Șăineanu, ed. VI] dușmănie f. 1. dispozițiune ostilă; 2. faptă de dușman.
7. [Scriban] dușmăníe f. Inimiciție, vrăjmășie, ostilitate.
8. [DOOM 3] !dușmănie s. f., art. dușmănia, g.-d. art. dușmăniei; pl. dușmănii
9. [DOOM 2] dușmănie s. f., art. dușmănia, g.-d. dușmănii, art. dușmăniei
10. [DAS] DUȘMĂNIE. Subst. Dușmănie, ură, urîciune (înv. și reg.), vrăjmășie, vrajbă, învrăjbire, dezbinare, zîzanie, discordie, animozitate, neprietenie, inamiciție, ostilitate. Ciudă, ranchiună, pizmă (pop.), pizmuire, rîcă (fam.), pică. Antipatie, aversiune, resentiment, repulsie, repugnanță (livr.), oroare. Înverșunare, pornire, îndîrjire. Răutate, venin (fig.), rea-voință. Mizantropie. Disensiune, neînțelegere, dezacord, controversă, ceartă, sfadă (pop.), gîlceavă (pop.), conflict, altercație (livr.). Rivalitate, concurență. Dușman, dușman de moarte, neprieten (înv.), vrăjmaș, inamic, potrivnic, adversar, rival, răuvoitor, răutăcios; pizmaș (pop.), pizmătarnic (înv.). Mizantrop. Învrăjbitor. Adj. Dușmănos, dușman, dușmănesc, neprietenos, neprietenesc, mizantropic, ostil, plin de ură, urîtor, vrăjmaș, vrăjmășos (rar), vrăjmășesc, inamic, advers (fig.), potrivnic, îndușmănit (rar), învrăjbitor. Ranchiunos, pizmaș pop.), pizmăreț (rar), pizmătareț (înv. și reg.), pizmătăreț (rar), pizmuitor. Antipatic, detestabil, respingător, dezgustător, repugnant (livr.). Rău, răuvoitor, răutăcios, veninos (fig.), înveninat (fig.), cîinos, hain. Pornit, înrăit, înverșunat, îndîrjit, întărîtat, pătimaș, ciudos. Vb. A fi dușmănos, a fi ostil. A (se) dușmăni, a (se) urî, a dușmăni de moarte, a pizmui, a-i fi cuiva oftică pe cineva. A purta cuiva pică (rîcă, ponos, ranchiună, sîmbetele), a avea necaz pe cineva, a avea un dinte împotriva cuiva, a fi pornit împotriva cuiva, a pune (a trece) pe cineva la condică, a-l ține minte, a-i săpa cuiva groapa, a i-o coace, a-i coace cuiva turta. A învrăjbi, a învrăjmăși, a înrăi, a întărîta, a ațîța, a înverșuna, a semăna vrajbă, a ascunde ac în miere, a băga zîzanie, a pune paie pe foc, a-l atinge pe cineva unde îl doare. A se dușmăni, a se îndușmăni (rar), a se învrăjbi, a se vrăjmăși, a se învrăjmăși, a se urî, a strica pacea cu cineva, a trăi ca cîinele și pisica, a avea ceva cu cineva, a trăi în dușmănie, a se mînca ca cîinii (prin gard), a fi la cuțite, a fi la colț cu cineva. A persecuta, a-i face cuiva zile negre, a-i mînca cuiva zilele (viața, sufletul), a-i face cuiva zile fripte. A se certa, a se gîlcevi, a se supăra, a se sfădi, a rupe relațiile. Adv. Dușmănește, vrăjmășește (înv.). V. amenințare, antipatie, asuprire, aversiune, ceartă, invidie, împotrivire, neîndurare, neomenie, răutate.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL