1. [DEX '09] DUȘMĂNEȘTE adv. În mod ostil, cu dușmănie, ca un dușman. – Dușman + suf. -ește.
2. [MDA2] dușmănește av [At: LB / E: dușman + -ește] În mod dușmănos Si: ostil, răuvoitor.
3. [CADE] DUȘMĂNEȘTE adv. Ca un dușman: se poartă ~ cu mine; Te tocmește ~ Și plătește omenește (PANN).
4. [DLRLC] DUȘMĂNEȘTE adv. În mod ostil, cu vrăjmășie. Îl privește dușmănește.
5. [Scriban] dușmănéște adv. Ca dușman.
6. [DEX '09] DUȘMĂNI, dușmănesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A avea sentimente de ură față de cineva (sau de ceva); a (se) urî. – Din dușman.
7. [MDA2] dușmăni vtr [At: EMINESCU, N. 5 / Pzi: ~nesc / E: dușman] 1-2 A avea sentimente de ură (față de cineva sau ceva) Si: a (se) urî.
8. [CADE] DUȘMĂNI (-ănesc) 1. vb. tr. A purta ură împotriva cuiva, a-l prigoni ca pe un dușman: La cel ce te dușmănește Tu cu bine-i răsplătește (PAMF.); M’a dușmănit trăind mereu și-a pizmuit norocul meu! (COȘB.). II. vb. refl. A trăi unul cu altul în dușmănie: mare greșală a fost a noastră că ne-am dușmănit fără nici o pricină cu vecinii noștri Moldoveni (ALECS.).
9. [DLRLC] DUȘMĂNI, dușmănesc, vb. IV. Tranz. A avea sentimente ostile față de cineva; a urî. A învățat-o și pe fată să ne dușmănească. STANCU, D. 31. Sînt dușmănit și prigonit de măria-sa. SADOVEANU, Z. C. 152. [Se duse] să se bată el singur cu oștile împăratului, ce-l dușmănea pe tată-său. EMINESCU, N. 5. ◊ Refl. reciproc. Am fost vecine... și ne-am dușmănit. CAMILAR, N. I 87. Ne-am dușmănit fără nici o pricină cu vecinii noștri. ALECSANDRI, T. II 16.
10. [Șăineanu, ed. VI] dușmănì v. a fi dușman cuiva: îl dușmănește rău.
11. [Scriban] 2) dușmănésc v. tr. (d. dușman). Urăsc. V. refl. Mă urăsc reciproc: aceștĭ oamenĭ se dușmănesc.
12. [DOOM 3] dușmănește adv.
13. [DOOM 3] dușmăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dușmănesc, 3 sg. dușmănește, imperf. 1 dușmăneam; conj. prez. 1 sg. să dușmănesc, 3 să dușmănească
14. [DOOM 2] dușmăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dușmănesc, imperf. 3 sg. dușmănea; conj. prez. 3 să dușmănească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL