Definiție și ce înseamnă duruit

1. [DEX '09] DURUIT, duruituri, s. n. Faptul de a durui; zgomot produs de ceva care duruie; huruit, huruitură, duruitură. – V. durui.

2. [MDA2] duruit sn vz durăit

3. [CADE] DURUIT sbst., DURUITURĂ (pl. -turi) sf. Faptul de a durui; rezultatul acestei acțiuni; huruitură: foarte rar se auzea pe pod duruitul unei calește (NEGR.); ce duruitură se aude în podul casei? (SB.).

4. [DLRLC] DURUIT s. n. Faptul de a durui; zgomot făcut de roțile unei căruțe, de tunet, de un obiect care se rostogolește sau care este tîrît pe pămînt etc.; huruit. Desluși chiote și duruit depărtat de roți, cine știe unde, către podul cel mare al Tupilaților. CAMILAR, TEM. 141. Poarta se încuie în urma lui cu un duruit greu. DUNĂREANU, CH. 234. Foarte rar se auzea pe pod duruitul unei calește. NEGRUZZI, S. I 15.

5. [DEX '09] DURĂI, pers. 3 durăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura1 + suf. -ăi.

6. [DEX '09] DURĂIT s. n. (Pop.) Faptul de a durăi; zgomot produs de un obiect care durăie; huruitură, duruitură. – V. durăi.

7. [DEX '09] DURUI, durui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur2 + suf. -ui.

8. [MDA2] durăi [At: LB / V: ~rui / Pzi: ~esc / E: dura1 + -ăi] (Pop) 1-2 vtr A (se) da peste cap (cu zgomot) Si: a (se) rostogoli. 3 vi (D. un car, o mașină etc.) A face zgomot mare Si: a durduca, ci hurduca, a hurui. 4 vt (D. om) A lucra la o mașină care huruie. 5 vi (D. o apă curgătoare) A curge cu zgomot Si: a vui. 6 vi (D. arme de foc; d. omul care le folosește) A produce pocnete puternice și dese. 7 vi (D. porumbel) A gânguri. 8 vu (Ban) A tuna.

9. [MDA2] durăit sn [At: NEGRUZZI, S. I, 15 / V: ~ruit / Pl: ~uri / E: durăi] (Pop) 1-5 Durăire (1-5).

10. [MDA2] durui v vz durăi

11. [CADE] DURĂI (-răiu) vb. intr. 1 A hurui, a face sgomot ca acela produs de roțile unui car, sau de un obiect care se rostogolește: se aud tulumbele durăind de dinaintea ferestrelor (GN.) ¶ 2 Băn. 🌦 A tuna [comp. dura1].

12. [CADE] DURĂIT sbst., DURĂITURĂ (pl. -turi) sf. Faptul de a durăi; rezultatul acestei acțiuni, huruitură: i se pare că aude tropot de cai și durăitură de căruță (RET.).

13. [CADE] DURUI (-uiu) vb. intr. 1 = DURĂI 1: de vale, în drumul împărătesc, duruiau căruțele (GRIG.) ¶ 2 A răsuna (de lovituri dese): sala duruia de tropote (GRL.).

14. [CADE] DURUITURĂ 👉 DURUIT.

15. [DEX '98] DURĂIT s. n. Faptul de a durăi; zgomot produs de un obiect care durăie; huruitură, duruitură. – V. durăi.

16. [DLRLC] DURUI, durui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre un vehicul sau o mașină cu roți, despre roțile lor etc.) A face zgomot mare în mers; a hurui. Căruța duruie pînă la noi acasă. STANCU, D. 181. Se aud pe culoare duruind roatele paturilor. C. PETRESCU, Î. II 75. Duruie surd, în încăperea extremă, mașina de cusut. id. C. V. 49. ♦ Fig. A vorbi repede, fără întrerupere și cu glasul ridicat. Uneori două cumetre se certau și glasurile lor mînioase duruiau fără întrerupere un răstimp. SADOVEANU, O. IV 28. ♦ (Rar) A lucra la o mașină care huruie. Amalia, nevasta lui Mogrea, duruia la mașina de cusut. C. PETRESCU, Î. II 128. ♦ A lovi în ceva producînd zgomote scurte și repetate; a bate darabana. Măzărichea duruia pe măntăi ca-n tablă, ciocănea înfundat în căciuli, ciupea din obraji. V. ROM. noiembrie 1953, 155. 2. Tranz. (Rar) A da (pe cineva) de-a dura. (Fig.) Au fost și aci stăpîni... dar revoluția poporului i-a duruit. SADOVEANU, M. C. 108.

17. [DLRM] DURĂI, durăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A hurui. 2. Tranz. și refl. A (se) da peste cap, de-a dura, a (se) rostogoli. – Din dura1.

18. [Șăineanu, ed. VI] durăì v. Mold. V. duruì.

19. [Șăineanu, ed. VI] duruì v. a trece făcând sgomot: trăsura durue. [Onomatopee].

20. [Scriban] dúrăĭ, -ít V. duruĭ.

21. [Scriban] dúruĭ, a -í v. intr. (d. dur-dur, huĭetu roatelor pe teren zgrunțuros. V. dură). Huruĭ, produc huĭetu dur-dur (ca trăsurile pe drum ș.a.): cĭocănitoarea duruĭa în scoarță cu clonțu-ĭ negru (Sadov., VR. 1930, 9-10, 194). – Și durăĭ.

22. [DOOM 3] duruit s. n., pl. duruituri

23. [DOOM 2] duruit s. n., pl. duruituri

24. [DOOM 3] durui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. durui, 3 duruie, imperf. 1 duruiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să durui, 3 să duruie

25. [DOOM 2] durăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 durăie, imperf. 3 sg. durăia; conj. prez. 3 să durăie

26. [DOOM 2] durăit (pop.) s. n.

27. [DOOM 2] durui (a ~) vb., ind. prez. 3 duruie, imperf. 3 sg. duruia; conj. prez. 3 să duruie

28. [DRAM 2021] duruí, duruiesc, v.t. A rostogoli: „Apoi, fata ceea durăie găleata la cealaltă fată” (Papahagi, 1925: 321). – Din dura; cf. durăi (MDA).

29. [DRAM 2015] durui, duruiesc, vb. tranz. – A rostogoli: „Apoi, fata ceea durăie găleata la cealaltă fată” (Papahagi, 1925: 321). – Din dura; cf. durăi (MDA).

30. [DRAM] durui, duruiesc, vb. tranz. – A rostogoli: „Apoi fata ceea durăie găleata la cealaltă fată” (Papahagi 1925: 321). – Din dura; cf. durăi.

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [DEX '98] MEIȘOR, meișori, s. m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: […]
1. [MDA2] sanguinarie sf [At: DN4 / Pl: ~ii / E: lat sanguinaria, fr sanguinaire] […]
1. [DFL] Broughtonia sanguinea R. Br. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori roșii-purpur, labei în interior […]
1. [DFL] Calothamnus sanguineus R. Br. Specie care înflorește vara. Flori roșii-închis, 4 sepale, 4 […]
1. [DEX '09] SANGVINIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguinic, -ă adj.] – […]
1. [MDA2] sorbestrea sf [At: GRECESCU, FL. 197 / V: (reg) soarbestre (A: nct) / […]
1. [DEX '09] SANGULIE, sangulii, s. f. (Înv. și pop.) Țesătură foarte fină (de mătase); […]
1. [DEX '09] SANGVINIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguinic, -ă adj.] – […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro