1. [DEX '09] DUIUM s. n. Mulțime, grămadă, gloată, droaie (de ființe, obiecte, întâmplări etc.). ◊ Loc. adv. Cu duiumul = în mare număr sau cantitate; unul după celălalt. [Pr.: du-ium] – Din tc. doyum.
2. [MDA2] duium sn [At: URECHE, L. I, 150 / P: du-ium / Pl: ~uri / E: tc doyum] 1 (Înv) Totalitatea bunurilor (materiale) luate prin jaf de la dușman în timp de război Si: captură, pradă. 2 Mulțime de ființe sau de lucruri. 3 (Pop; îlav) Cu (rar, în) ~ În cantitate foarte mare. 4 av În număr mare. 5 (Reg) Zestre. 6 (Reg) Bogăție.
3. [CADE] DUIUM (pl. -umuri) sn. 1 🎖️‡ Pradă: s’au întîmpinat cu Tătarii... carii ducea robii și ~ul ce apucase din Iași (N.-COST.) ¶ 2 🎖️ † Droaie, mulțime compactă de ostași, grosul armatei: cu multă grijă înaintează ~ul turcesc în lăuntrul acestei țări (VLAH.); în sfîrșit venea ~ul oastei (NEGR.) ¶ 3 Cu ~ul, cu grămada, în mare număr: inepții și mîzgăleli copilărești ieșite cu ~ul de sub teascurile tipografiilor (VLAH.) [tc. dojum].
4. [DLRLC] DUIUM s. n. Mulțime, droaie, grămadă, gloată. Trecuseră prin sate, se adunaseră oamenii, se îngroșase duiumul cu care se îndreptau spre oraș. DUMITRIU, B. F. 108. Cu chiu cu vai se supuse, merse pînă la poarta acelor palate, cu lumea duium după ei. POPESCU, B. II 61. În sfîrșit venea duiumul oastei: trăsuri, bagaje, pedestrași. NEGRUZZI, S. I 167. ◊ (Mai ales în loc. adj. și adv.) Cu duiumul = cu grămada, cu nemiluita, în număr mare. Avem și noi... rod și vite cu duiumul. DELAVRANCEA, S. 17. Șireții și înșelătorii... începură să vină la palat cu duiumul. POPESCU, B. II 4.
5. [Șăineanu, ed. VI] duium n. mulțime mare (de oameni sau de lucruri): duiumul oastei NEGR.; cu duiumul, cu grămada. [Vechiu-rom. duium, jaf în răsboiu, mulțime de captivi târîți în robie = turc. DUYUM].
6. [Scriban] duĭúm n., pl. urĭ (turc. doĭum, pradă, belșug, saț). Vechĭ. Mulțime de captivĭ tîrîțĭ în robie (jaf, pradă, plean). Mulțime mare în general: duĭum de soldațĭ, de vite. Duĭumu oștiĭ, grosu armateĭ. Azĭ. Cu duĭumu (saŭ și duĭum, adv.) droaĭe, în număr mare: veneau caliciĭ cu duĭumu.
7. [DOOM 3] !duium (înv.) s. n., pl. duiumuri
8. [DOOM 2] duium s. n.
9. [DOOM 3] +duiumul (cu ~) loc. adv.
10. [DER] duium (-muri), s. n. – 1. (Înv.) Pradă, captură. – 2. Grămadă, mulțime, cantitate mare. Tc. doyom (Șeineanu, II, 163; Lokotsch 528).
11. [DLRLV] DUIUM s. n. 1. (Mold., ȚR) Pradă. A: Și s-au întors înapoi la țară așa cu mult plen de robi, ci neputînd leșii a duce atîta duium pre cale. M. COSTIN, apud ȘIO. S-au întors ... făcînd multă pradă și stricăciune și încărcați de duiumuri. AXINTE URICARIUL. S-au întors tătării cu duium și cu robi mulți. PSEUDO-MUSTE, apud ȘIO; cf. N. COSTIN; NECULCE. B: Și s-au întors sultanul îndărăt cu duiumuri multe. IST. ȚR. 2. (Mold.) Mulțime (de ostasi). Si da duiumuri multe peste moscali, cît îi nădușe. NECULCE. Etimologie: tc. doyum.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL