Definiție și ce înseamnă duduit

1. [DEX '09] DUDUIT s. n. Faptul de a dudui; zgomot sacadat; duduitură, durduit. – V. dudui.

2. [MDA2] duduit2, ~ă smf, a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: dudui] 1-2 (Om) repezit. 3-4 (Om) neascultător. 5-6 (Om) uituc.

3. [MDA2] duduit1 sn [At: PONTBRIANT, D. / V: (reg) ~dait, ~dăit / Pl: ~uri / E: dudui] 1-7 Duduire (1-7).

4. [CADE] DUDUIT sbst., DUDUITURĂ (pl. -turi) sf. Faptul de a dudui; rezultatul acestei acțiuni, bubuit, bubuitură; sguduitură: se aude un duduit de pași pe podea (BR.-VN.); se auziră niște pocnete și tunete, bubuituri și duduituri îngrozitoare (ISP.).

5. [DLRLC] DUDUIT s. n. Faptul de a dudui; zgomot produs de foc, motoare etc.; bubuit. Un zgomot surd, un duduit înfundat de mașini începe să se audă în noapte. BOGZA, C. O. 414. Se auzea duduitul pasului, strigătul întins al năvălitorilor, răcnetele șirurilor de turci luate în baionetă. SADOVEANU, O. VI 63. În sobă ardea focul cu un duduit adormitor. REBREANU, R. I 91.

6. [DEX '09] DUDUI, dudui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

7. [MDA2] dudait sn vz duduit

8. [MDA2] dudăi2 v vz dudui

9. [MDA2] dudăit sn vz duduit

10. [MDA2] dudui [At: ANON. CAR. / V: ~dăi / Pzi: dudui / E: fo] 1 vi (D. pământ, clădiri, ferestre etc.) A se cutremura din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate. 2-3 vi (Reg; îe) A veni (sau a umbla) ~ind A veni (sau a umbla) înfuriat. 4 vi (Îae) A fi în toane rele. 5 vi (D. motoare, mașini etc.; pex d. ateliere, fabrici etc.) A produce un zgomot sacadat. 6 vi (D. foc) A arde puternic și cu zgomot. 7 vi (D. surse de zgomote și fenomene ale naturii) A tuna. 8 vi A răsuna. 9 vt (Îrg) A îmboldi. 10 vt A alunga. 11 vt (Reg) A lua repede pe cineva. 12 vt A speria.

11. [CADE] DUDĂI (-ăesc, -ăiu) I. vb. tr. Olten. Trans. Maram. A fugări, a lua la goană, a alunga (FR.-CDR.) (BRL.). II. vb. intr. = DUDUI II. [comp. DUDUI].

12. [CADE] DUDUI (-duiu) I. vb. tr. 1 A îmboldi: un măgar care pleacă fuga, duduit cu bățul dinapoi de cornacul său (NEGR.) ¶ 2 Trans. Olten. A alunga, a izgoni. a pune pe fugă: tatăs-o îi dudui, adecă-i făcu pierduți prin pădure (RET.); lua pe slugi la zor, le păcălea și le duduia (R.-COD.). II. vb. intr. ‼ vb. refl. 1 A bubui, a vui: mai bău un păhar de vin și iar auzi duduind ceva pe horn (RET.); apa duduie ca vîntul (D.-ZAMF.); duduia focul în cuptor (DLVR.) ¶ 2 A se sgudui: începe să joace de duduia pământul (R.-COD.); începe a toca în stative de pîrîie păreții casei și duduie fereștrile (CRG.); cum or pune în cuptor un lemn mai mult, să duduie toată corabia (C.-RAD.) [onom.].

13. [CADE] DURDUI (-uiu) vb. intr. Mold. Trans. 1 = DUDUI II.: avea cal bun și durduia pămîntul subt el (S.-ALD.); de va ~ înainte de Sîn-Georgiu, vor umbla vremi tari peste vară (GRM.) ¶ 2 A durăi: trăsura noastră se auzea durduind în fundul pietrișului pîraielor (ALECS.).

14. [DEX '98] DUDUI, dudui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde viu și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.

15. [DLRLC] DUDUI, dudui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre foc) A arde (în sobă) cu zgomot. Cînd suna vîntul țiuind în cercevele și focul duduia în soba înaltă. SADOVEANU, N. P. 209. În bucătărie, unde duduia focul, erau părinții ei amîndoi. REBREANU, R. II 114. În sobă focul prinse a dudui vesel. DUNĂREANU, CH. 111. ♦ (Despre pămînt, clădiri, ferestre etc.) A se cutremura, a se zgudui, a bubui (din cauza loviturilor repetate). De ce duduie pămîntul? Vin tractoarele. CAMILAR, TEM. 49. Joacă toți cu voie bună, Duduie sub ei pămîntul! IOSIF, V. 49. Venea, nene, ursul de duduia pădurea. ISPIRESCU, L. 329. Începe a toca în stative, de pîrie păreții casei și duduie fereștile. CREANGĂ, A. 38. ♦ (Despre motoare sau mașini în funcțiune, p. ext. despre ateliere, fabrici etc.) A produce un zgomot sacadat. Mihai învîrti manivela și motorul porni duduind. MIHALE, O. 189. Luna plutește peste clădiri, peste uzina ce vuiește și duduie. CĂLUGĂRU, O. P. 481. Trenul duduia și fumega ca un animal apocaliptic. REBREANU, R. I 13. 2. Tranz. (Regional) A goni, a alunga. Din două una, ori merg eu, ori duduie-i pe ei! RETEGANUL, P. I 43.

16. [Șăineanu, ed. VI] duduì v. 1. a răsuna cu sgomot: umbla de duduia casa; 2. a văjăi (de vânt), a clocoti (de cascade). [Onomatopee].

17. [Scriban] dúduĭ, a- í v. intr. (imit. înrudit cu ung. dödögni, dödörögni, a bufni, a face gură, dudulni, a striga ca pupăza. V. durduĭ). Răsun înfundat: mașina duduĭa de mult foc; acest on e așa de greŭ, în cît duduĭe pămîntu cînd merge! V. tr. Olt. Trans. Munt. Alung, expulsez. – În Olt. și dúdăĭ. V. dupăĭ.

18. [DOOM 3] !duduit s. n., pl. duduituri

19. [DOOM 2] duduit s. n.

20. [DOOM 3] dudui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dudui, 3 duduie, imperf. 1 duduiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să dudui, 3 să duduie

21. [DOOM 2] dudui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dudui, 3 duduie, imperf. 3 sg. duduia; conj. prez. 1 și 2 sg. să dudui, 3 să duduie

22. [MDO] dudui (ind. prez. 3 sg. și pl. duduie)

23. [IVO-III] duduiu, -ue 3 ind. și conj., -uiam 1 imp.

24. [DER] dudui (-uesc, -it), vb. – 1. A răsuna, a bubui, a produce un zgomot sacadat. – 2. A alunga, a da afară cu zgomot. – 3. A tremura, a se înfiora, a vibra pardoseala ca urmare a bătăilor din picioare. – Var. dudăi (numai sensul 2, în Trans.), durdui. Creație expresivă, cf. dîrdîi, durui, bubui, etc. După Cihac, II, 496, în loc de durdui, și acesta din mag. dördülni, care la rîndul lui este tot o creație expresivă. – Der. duduială, s. f. (zgomot sacadat); duduit, s. n. (zgomot sacadat); duduitură, s. f. (zgomot sacadat); duduruz, s. m. (țărănoi, mojic); sgudui, vb. (a scutura, a cutremura, a face să tremure), care este în locul lui *sdudui, cu s- expresiv, cf. (s)fărîma (cuvîntul se consideră în general de origine necunoscută; în legătură cu scotoci după Cihac, II, 343, și cu gepid. *skudojan, germ. schütten, după Scriban; ambele ipoteze sînt neverosimile); sguduială, s. f. (scuturătură); sguduit, s. n. (scuturătură); sguduitură, s. f. (scuturătură); sguduitor, adj. (care înfioară).

25. [DLRLV] DUDUI vb. (Ban., Trans. SV) A alunga; a pune pe fugă. Dudujeszk Pello. AC, 335 ; cf. MCCR, 36. ◊ Fig. Asuprelele ispitelor tu le duduiși năvala patimilor. MCCR, 62. Etimologie: cf. magh. dogni, dödörögni. Vezi și duduire. Cf. î n t i r i (1), p o g o n i, ț i p a, z o g o n i.

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [DEX '98] MEIȘOR, meișori, s. m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: […]
1. [MDA2] sanguinarie sf [At: DN4 / Pl: ~ii / E: lat sanguinaria, fr sanguinaire] […]
1. [DFL] Broughtonia sanguinea R. Br. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori roșii-purpur, labei în interior […]
1. [DFL] Calothamnus sanguineus R. Br. Specie care înflorește vara. Flori roșii-închis, 4 sepale, 4 […]
1. [DEX '09] SANGVINIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguinic, -ă adj.] – […]
1. [MDA2] sorbestrea sf [At: GRECESCU, FL. 197 / V: (reg) soarbestre (A: nct) / […]
1. [DEX '09] SANGULIE, sangulii, s. f. (Înv. și pop.) Țesătură foarte fină (de mătase); […]
1. [DEX '09] SANGVINIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguinic, -ă adj.] – […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro