1. [DEX '09] DUBIU, dubii, s. n. Îndoială, nesiguranță, lipsă de încredere. – Din lat. dubium.
2. [MDA2] dubiu2, ~ie a [At: ȘINCAI, HR. I, 392/26 / Pl: ~ii / E: lat dubius] (Îvr) Care este îndoielnic.
3. [MDA2] dubiu1 sn [At: DLR ms / Pl: ~ii / E: lat dubium] 1 Îndoială. 2 Nesiguranță.
4. [CADE] * DUBIU sbst. Îndoială, nesiguranță: nu mai putea să rămîie nici un ~ despre un războiu apropiat (I.-GH.) [lat.].
5. [DEX '98] DUBIU, dubii, s. n. Îndoială, nesiguranță, lipsă de încredere (față de cineva sau ceva). – Din lat. dubium.
6. [DLRLC] DUBIU s. n. Îndoială, neîncredere, nesiguranță. Dac-oi ajunge eu la putere, precum sper și nu am dubiu, chiar și cînii au să umble pre strade cu covrigi în coadă. ALECSANDRI, T. 139. ◊ Expr. A fi (sau a sta) în dubiu = a sta la îndoială.
7. [DN] DUBIU s.n. Îndoială, neîncredere; nesiguranță. [Pron. -biu. / < lat. dubium].
8. [MDN '00] DUBIU s. n. îndoială, neîncredere; nesiguranță. (< lat. dubium)
9. [Șăineanu, ed. VI] dubiu n. 1. îndoială, nesiguranță; 2. scepticism.
10. [Scriban] * dúbiŭ, -ie adj. (lat. dubius, d. duo, doĭ, ca și rom. îndoĭelnic, d. doĭ). Dubios, problematic. S.n. Îndoĭală, nesiguranță: a sta (orĭ a fi) în dubiŭ.
11. [DOOM 3] dubiu [biu pron. bĭu] s. n., art. dubiul; pl. dubii, art. dubiile (desp. -bi-i-)
12. [DOOM 2] dubiu [biu pron. bĭu] s. n., art. dubiul; pl. dubii, art. dubiile (-bi-i-)
13. [MDO] dubiu
14. [DER] dubiu s. n. – s. n. – Îndoială. Lat. dubium (sec. XIX). – Der. dubios, adj. (incert); dubitativ, adj. (care exprimă o îndoială); indubitabil, adj. (neîndoios).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL