1. [DEX '09] DRÂNG2 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită sunetul drâmbei sau (ir.) al viorii. [Var.: drânga interj.] – Din drâng.
2. [DEX '09] DRÂNG1, drânguri, s. n. (Reg.) Drâmbă. – Et. nec.
3. [MDA2] drâng1 sn [At: JIPESCU, O. 90 / V: ~ă, dreangă / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Drâmbă1 (1).
4. [DEX '98] DRÂNG, drânguri, s. n. (Reg.) Drâmbă. – Et. nec.
5. [Șăineanu, ed. VI] drâng n. 1. mic instrument de fier ce se ține între dinți și se pune în vibrațiune cu degetul; 2. unealtă arcuită a plăpomarului de bătut lâna. [Onomatopee ce imită sunetul bătăilor unei tobe: drânga-drânga!].
6. [DEX '09] DRÂNGA interj. v. drâng.
7. [MDA2] drânga i [At: DA ms / E: fo] Cuvânt care imită 1 Sunetul produs de drâng1. 2 (Irn) Sunetul viorii.
8. [MDA2] drângă sf vz drâng1
9. [MDA2] dreangă sf vz drâng1
10. [MDA2] droangă2 sf vz drângă
11. [DEXI] zdrang interj. (adesea repet.) Cuvînt care redă zgomotul produs de ciocnirea sau de căderea unor obiecte de metal, de spargerea unor obiecte de sticlă, de trîntirea unei uși etc. S-a auzit: zdrang! din bucătărie. Mama spărsese o farfurie. • și zdranc, zdranca interj. /onomat.
12. [CADE] DRÎMBĂ1 (pl. -be) sf. Mold. 🎼 = DRÎNG 1: suna din ~ cu un talent la care nu am putut ajunge niciodată (ALECS.) [rut. drymba, drymla, pol. drumbla, ung. doromb < germ. dial. D r o m m e l].
13. [CADE] ❍ DRÎMBOIU (pl. -boaie) sn., DRÎMBOAIE sf. Trans. 🎼 = DRÎNG 1: Muzică făcea cu drîmboaie, Sdrîncănind clopoței de cioaie (BD.-DEL.); Ⓕ a sta drîmboiu, a sta bosumflat: Iar cel mare sta drîmboiu, Felegos îmblînd la oi (RET.) [bg. drămboj, srb. drombulja, ung. doromblya; 👉 și DRÎMBĂ1].
14. [CADE] DRÎNG (pl. -guri) sn., Olten. DRÎND sbst. 1 🎼 Instrument de muzică popular, alcătuit dintr’un arc de fier și o lamă mobilă; pus în gură, între buze, și, făcînd să vibrezze lama cu degetul, produce un sunet muzical monoton (🖼 1908): Rumânul cîntă din gură..., din ~, din tilinca (JIP.) ¶ 2 Unealtă a plăpămarilor, în formă de arc, cu care bat lîna, ca să scoată din ea materiile străine [srb. drnda].
15. [DEX '98] DRÂNGA interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită sunetul drâmbei sau (ir.) al viorii. – Din drâng.[1]
16. [DLRLC] DRÎNG, drînguri, s. n. (Regional) Drîmbă. Vasile a scos un drîng de la brîu și, izbind cîrligul liber al cataramei, a început să zbîrnîie un fel de cîntec. CAMIL PETRESCU, O. I 155.
17. [Scriban] 1) drîng n., pl. urĭ (var. din drîmbă 1. V. zdrăngănesc). Munt. vest. Drîmbă 1. – Și drînd (Olt.).
18. [Scriban] 2) drîng interj. V. zdrang.
19. [Scriban] zdrang și drang, interj. care arată sunetu uneĭ săbiĭ care se izbește cînd mergĭ, al uneĭ ușĭ care s’a deschide de-odată și-ĭ sună încuĭetoarea ș. a.: zdrang! și ușa se deschise. – Și (z)drîng. V. zang, tranc.
20. [DOOM 3] drâng/drânga interj.
21. [DOOM 3] drâng (reg.) s. n., pl. drânguri
22. [DOOM 2] drâng2/drânga interj.
23. [DOOM 2] drâng1 (reg.) s. n., pl. drânguri
24. [DER] drîng interj. – Exprimă zgomotul produs de lovirea unei foi de metal. – Var. drînga, dranga, sdrîng(a). Mr. sdring. Creație expresivă. Se întîlnește cu drîng, s. n. (băț încovoiat pentru bătut lîna), din sl. drogu „bîtă”, astfel încît este greu de stabilit dacă drîng, s. n. (drîmbă) provine dintr-unul din aceste două cuvinte. Pentru posibila legătură semantică între „bîtă” și „drîmbă”, cf. lat. tignum „bîtă”, cava tigna „trăsură”; fr. guimbarde „trăsură” și „drîmbă”; sl. drǫgŭ › rus. drogá „targă” › droagă, s. f. (Mold., căruță), droangă, s. f. (Mold., clopoțel). Totuși, Cihac, II, 101 și Candrea derivă acest cuvînt de la sb. drnda „oblînc”, iar Conev 67 din bg. drănkam „a bate clopotele”; după Scriban ar fi doar var. de la drîmbă. Der. (s)drăngăni (var. drîngăi, mr. sdîngînescu), vb. (a răsuna, a zornăi; înv., a bate din palme; a cînta prost la un instrument muzical; a cînta la drîmbă); (s)drăngăneală (var. (s)drăngănitură), s. f. (dăngănit); sdrăngănel, s. m. (clopoțel); (s)drăngălău, s. f. (crai, curtezan), cf. drăgălău. Cf. drîmbă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL