1. [MDA2] driglă sf vz drâglu
2. [CADE] DRÎGL, DRÎGLU (pl. -gle, -gluri) sn. 1 Băn. Trans. Cociorbă, lemnul cu care se scormonește focul în cuptor (DENS.): au început... cu mătura, cu ~ul, cu rîșchitoriul, care cu ce a putut (CIAUȘ.) ¶ 2 Darac, pieptene de darăcit [comp. bg. drăglecŭ].
3. [CADE] ❍ DRÎGLU 👉 DRÎGL.
4. [Scriban] dríglă și drîglă f., pl. e (bg. drŭgla). Nord. Gloabă, mîrțoagă, cal prost (Șez. 32, 80).
5. [Scriban] drîglu n., pl. urĭ și e (cp. cu bg. drŭglec). Ban. Olt. Darac.
6. [DER] drîglu (-li), s. m. – 1. (Trans.) Vătrai. – 2. Dărăcitor, scărmănător. – Var. drîgl. Probabil der. cu suf. -lo de la sl. drŭgati „a tremura”; caz în care sensul său primar ar fi fost cel de „agitator”, cf. bg. drăglec (Candrea, Scriban). Dacă această teză este sigură, este dublet de la drehlă (var. drelă), s. f. (ciupercă comestibilă, Auricularia tremelloides), cf. rut. drjachlij, ucr. drachlij „care tremură” (Tiktin), numită astfel datorită consistenței sale, cf. numele științific și posibil de aici drîglă, s. f. (mîrțoagă), cf. bg. draglă (Conev 57; Scriban). – Der. drîgîi, vb. (Mold., a scutura, a agita), cf. rut. drygaty (Candrea); drîgla, vb. (Olt., Banat, Trans., a scărmăna, a dărăci); drîglat, s. n. (scărmănare, dărăcit).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL