1. [MDA2] dricuit1 sn [At: MDA ms / V: ~igu~ / Pl: ~uri / E: dricui] (Reg) 1 Bătătorire. 2-5 Dricuire (2-5). 6 Scurmare.
2. [MDA2] dricuit2, ~ă a [At: RĂDULESCU-CODIN, T. 1 / V: ~igu~ / Pl: ~iți, ~e / E: dricui] (Reg) 1 (D. pământ) Bătătorit2. 2 (D. iarbă, flori) Călcat în picioare. 3 (D. mormânt) Pângărit2. 4 (D. pământ) Scurmat2.
3. [MDA2] dricui vt [At: PAMFILE, A. R. / V: ~igui / Pzi: ~esc / E: ceh drkoliti „a ciomăgi”] (Reg) 1 A bătători. 2 A călca în picioare (iarbă, flori). 3 A trece de mai multe ori prin același loc. 4-5 A sări pe loc (de bucurie). 6 A scurma.
4. [MDA2] drigui v vz dricui
5. [MDA2] driguit1 sn vz dricuit1
6. [MDA2] driguit2, ~ă a vz dricuit2
7. [CADE] DRICUI (-uiu, -uesc) vb. tr. 1 A bătători, a lovi cu ceva pămîntul ca să se întărească (R.-COD.) ¶ 2 A scurma: am văzut turma de porci dricuind pămîntul cu rîtul (PAMF.).
8. [Scriban] dricuĭésc v. tr. (cp. cu ceh. drkoliti, a buchisi, a pumni. Bern. 1, 232). Vest. Frămînt, rîm, scurm. Cutreĭer: vaporu dricuĭe valurile (ChN. 1, 114), oștile străine dricuĭaŭ pămîntu Cipruluĭ și Egiptuluĭ (138 și 183), ofițeru de cart dricuĭe puntea (157), valurile se dricuĭe (161). – La Cod. „bătăturesc”.
9. [DER] dricui (-uesc, -it), vb. – 1. A brăzda, a săpa. – 2. A brăzda, a străbate. Origine necunoscută. După Scriban, în legătură cu ceh. drkoliti „a lovi, a bate”. În Trans.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL