1. [MDA2] dricuire sf [At: DA ms / V: ~igu~ / Pl: ~ri / E: dricui] (Reg) 1 Bătătorire. 2 Călcare în picioare (a ierbii, a florilor) Si: dricuit1 (2). 3 Trecere de mai multe ori prin același loc Si: dricuit1 (3). 4-5 Săltare pe loc (de bucurie) Si: dricuit1 (4-5). 6 Scurmare.
2. [MDA2] dricui vt [At: PAMFILE, A. R. / V: ~igui / Pzi: ~esc / E: ceh drkoliti „a ciomăgi”] (Reg) 1 A bătători. 2 A călca în picioare (iarbă, flori). 3 A trece de mai multe ori prin același loc. 4-5 A sări pe loc (de bucurie). 6 A scurma.
3. [MDA2] drigui v vz dricui
4. [MDA2] driguire sf vz dricuire
5. [CADE] DRICUI (-uiu, -uesc) vb. tr. 1 A bătători, a lovi cu ceva pămîntul ca să se întărească (R.-COD.) ¶ 2 A scurma: am văzut turma de porci dricuind pămîntul cu rîtul (PAMF.).
6. [Scriban] dricuĭésc v. tr. (cp. cu ceh. drkoliti, a buchisi, a pumni. Bern. 1, 232). Vest. Frămînt, rîm, scurm. Cutreĭer: vaporu dricuĭe valurile (ChN. 1, 114), oștile străine dricuĭaŭ pămîntu Cipruluĭ și Egiptuluĭ (138 și 183), ofițeru de cart dricuĭe puntea (157), valurile se dricuĭe (161). – La Cod. „bătăturesc”.
7. [DER] dricui (-uesc, -it), vb. – 1. A brăzda, a săpa. – 2. A brăzda, a străbate. Origine necunoscută. După Scriban, în legătură cu ceh. drkoliti „a lovi, a bate”. În Trans.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL