1. [DEX '09] DRÂNGĂLĂU, drângălăi, s. m. (Rar) Om care își pierde vremea degeaba; pierde-vară. [Var.: drăngălău s. m.] – Cf. drâng.
2. [MDA2] drângălău sm [At: CARAGIALE, S. N. 29 / V: drăn~, drăg~, ~gău, drăngău / Pl: ~ăi / E: ns cf drag, drâng1] (Reg) 1 Iubit. 2 (Pex) Tânăr afemeiat. 3 Om care își pierde vremea degeaba Si: pierde-vară.[1]
3. [DEX '98] DRÂNGĂLĂU, drângălăi, s. m. (Rar) Om care își pierde vremea degeaba; pierde-vară. [Var.: drăngălău s. m.] – Et. nec. Cf. drâng.
4. [Șăineanu, ed. VI] drângălău m. pierde-vară: cu consulul muscălesc și cu alți drângălăi CAR. [Lit.: cântăreț cu drăngul].
5. [DEX '09] DRĂNGĂLĂU s. m. v. drângălău.
6. [MDA2] drăgălău sm vz drângălău
7. [MDA2] drăngălău sm vz drângălău
8. [MDA2] drăngău sm vz drângălău
9. [MDA2] drângău sm vz drângălău
10. [CADE] DRÎNGĂLĂU sm. F Pierde-vară; chefliul a prins-o odată... la chiolan, la iarbă verde, cu consulul rusec și cu alți drîngălăi (CAR.) [comp. DRĂGĂLĂU].
11. [DOOM 3] drângălău (reg.) s. m., art. drângălăul; pl. drângălăi, art. drăngălăii
12. [DOOM 2] drângălău (rar) s. m., art. drângălăul; pl. drângălăi, art. drângălăii
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL