1. [DEX '09] DRĂCUI, drăcui, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcuiesc.] – Drac + suf. -ui.
2. [MDA2] drăcui2 vt [At: DLR ms / Pzi: ? / E: nct] (Buc) A aranja lemnul la răcaș ca să nu se spargă sau să se încâlcească.
3. [MDA2] drăcui1 [At: CARAGIALE, O. I, 195 / Pzi: ~esc, drăcui / E: drac + -ui] 1 vt(a) A blestema (pomenind de dracul) Si: a da dracului, (reg) a drăcălui (1), a drăciui, (rar) a drăcovi, (înv) a drăcuși, (reg) a drămui2 (1). 2 vrr A se înjura pomenind de dracul Si: (reg) a se drăcălui (2).
4. [CADE] DRĂCUI (-uesc) vb. tr. A da dracului, a înjura pe cineva trimițîndu-l dracului: cocoana se repede jos drăcuind și împingînd pe hamal să meargă mai iute (CAR.) [drac]
5. [DEX '98] DRĂCUI, drăcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drăcui] – Drac + suf. -ui.
6. [DLRLC] DRĂCUI, drăcuiesc și drăcui, vb. IV. Tranz. A da dracului, a blestema, a ocărî (pomenind pe dracul). Mă drăcui și mă urăști că-ți spun adevărul? G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 307. ◊ Absol. Auzeam cum drăcuiesc cucoanele mergînd... pe urma calabalîcului. CARAGIALE, M. 108.
7. [Scriban] drăcuĭésc v. intr. Blestem întrebuințînd numele draculuĭ. V. tr. Zic cuĭva să se ducă draculuĭ: ĭa nu mă maĭ drăcuĭ pe mine, că pe urmă te’n învăț eŭ minte!
8. [DOOM 3] drăcui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. drăcui/drăcuiesc, 3 sg. drăcuie/drăcuiește, imperf. 1 drăcuiam; conj. prez. 1 sg. să drăcui/să drăcuiesc, 3 să drăcuie/să drăcuiască
9. [DOOM 2] !drăcui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăcui/drăcuiesc, imperf. 3 sg. drăcuia; conj. prez. 3 să drăcuie/să drăcuiască
10. [DRAM 2021] drăcuí, drăcuiesc, v.t. 1. A invoca diavolul. 2. A blestema, a înjura. – Din drac (DEX, MDA).
11. [DRAM 2015] drăcui, drăcuiesc, vb. tranz. – A invoca diavolul, a blestema, a înjura. – Din drac (< lat. draco „șarpe, balaur; dragon” < vgr. drakon) (DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL