1. [DEX '09] DRACILĂ, dracile, s. f. Arbust spinos cu flori galbene și cu fructe în formă de boabe roșii, cultivat adesea ca gard viu. (Berberis vulgaris). [Var.: (reg.) dracină s. f.] – Din sl. dračĭ, dracije „mărăcine”.
2. [MDA2] dracilă sf [At: CUV. D. BĂTR. I, 1276 / V: ~acenă, ~aghină, ~ină, ~agilă, ~agină, ~agine, drăcenă, drăcilă, drăgină sf dracil sn / Pl: ~le / E: vsl *драчиѥ] 1 Mic arbust spinos, din familia berberidacee, cu numeroase tulpini subțiri care pornesc de la suprafața pământului și se arcuiesc de la mijloc spre sol, cu frunze ovale, galben-verzui și gust plăcut, acrișor (folosite în medicina populară), cu flori galbene și cu fructe în formă de boabe roșii, cu lemnul tare și galben, cultivat adesea ca gard viu Si: (reg) agriș (roșu), cătină-de-râuri, cloceni, corlăși, glojdan, holeră, lemn-galben (Berberis vulgaris). 2 (Bot; reg) Holeră (Xanthium spinosum). 3 (Bot; reg) Cătină-de-garduri (Lycium hamifolium). 4 (Reg) Numele unei plante erbacee necultivate nedefinite mai îndeaproape. 5 (Reg) Numele unui arbore sălbatic nedefinit mai îndeaproape. 6 (Reg; îf dragilă) Numele unui pom roditor nedefinit mai îndeaproape. 7 Fruct negru, colțurat. 8 (Reg; lpl) Foarfece de tăiat sârmă.
3. [CADE] DRACILĂ (pl. -le), DRACINĂ (pl. -ne) sf. 🌿 Arbust spinos cu scoarța cenușie și cu lemnul galben; face flori galbene, cu miros neplăcut, iar fructele sînt niște boabe de un roșu aprins; crește prin tufișuri și în lunci; se cultivă spre a face garduri vii (🖼 1889) (Berberis vulgaris) [vsl. dračije].
4. [DLRLC] DRACILĂ, dracile, s. f. Arbust spinos, cu flori galbene rău mirositoare și cu fructe în formă de boabe roșii, cultivat uneori ca gard viu (Berberis vulgaris). Masa se și punea în grădină sub o alee lungă de aluni, despărțită în față, prin o cărare, de altă alee întunecoasă, dar de dracilă. HOGAȘ, DR. 104. – Variantă: dracină (KOGĂLNICEANU, S. 14) s. f.
5. [Șăineanu, ed. VI] dracilă f. arbust spinos ce se găsește prin lunci și prin tufișuri, servind la facerea gardurilor vii; rădăcina și lemnul său se întrebuințează în industrie ca plantă tinctorială (Berberis). [Slav. DRAČIĬE, mărăcine].
6. [Scriban] drácilă f., pl. ĭ și e (vsl. dračĭ, dračiĭe, mărăcinĭ; rus. dráčie, ceh. drač, bg. draka, un copăcel spinos. Cp. și cu vgr. drákaina, șerpoaĭcă, și drakóntion, o plantă). 1) Un copăcel spinos cu frunze roșiĭ, cu florĭ galbene dispuse în formă de strugurĭ și numit și lemn galben (bérberis vulgáris). Din fructel luĭ, care-s niște bobițe roșiĭ acrișoare, se face o dulceață bună contra boalelor de pept, scoarța luĭ e uzitată în medicină ca astringent, ĭar din lemnu luĭ se scoate o văpsea galbenă. Pe el trăĭește rugina grîuluĭ (puccinia gráminis) o cĭupercă parazită. 2) Cătină. – În est și drácină.
7. [DEX '09] DRACINĂ s. f. v. dracilă.
8. [MDA2] dracenă sf vz dracilă
9. [MDA2] dracil sm vz dracilă
10. [MDA2] dracină sf vz dracilă
11. [MDA2] draghină2 sf vz dracilă
12. [MDA2] dragilă sf vz dracilă
13. [MDA2] dragină2 sf vz drăgină
14. [MDA2] dragină1 sf vz dracilă
15. [MDA2] dragine sf vz dracilă
16. [MDA2] drăcenă sf vz dracilă
17. [MDA2] drăcilă sf vz dracilă
18. [MDA2] drăcină sf vz drăgină
19. [MDA2] drăghină sf vz drăgină
20. [MDA2] drăgină sf vz dracilă
21. [CADE] GALBEN, GALBIN, GALBĂN I. adj. 1 De coloarea paiului, lămîii, mălaiului, șofranului, aurului, pucioasei, etc.: floare ~ă, frunză ~ă, ceară ~ă, ¶ 2 Despre coloarea feței: searbăd, palid: era ~ la față; avea pielea ~ă; era ~ ca ceara, ca turta de ceară; rasa ~ă, rasa mongolă, caracteristică în special prin coloarea galbenă a pielei ¶ 3 Despre păr: bălan, blond: un păr ~ luciu; ~ ca aurul (RET.) ¶ 4 🩺 Friguri ~e 👉 FRIGURI ¶ 5 🌿 LEMN- ~ = DRACILĂ ¶ 6 BURETE-~ 👉 BURETE. II. sn. Coloarea galbenă. III. sm. 🪙 Veche monedă de aur, de proveniență străină, care circula la noi în țară și al cărei curs a variat mult în decursul vremurilor; în timpul din urmă (în a doua jumătate a veacului al XIX-lea) valora 11 lei, 75: ~i austriaci (🖼 2275); ~i împărătești, ~i olandezi; o salbă de ~i; (P): cine nu cruță paraua, nici de ~ nu-i e milă (PANN) [lat. galbĭnus].
22. [DOOM 3] dracilă s. f., g.-d. art. dracilei; pl. dracile
23. [DOOM 2] dracilă s. f., g.-d. art. dracilei; pl. dracile
24. [IVO-III] dracilă, -le.
25. [DER] dracilă (dracile), s. f. – Bucsău (Berberis vulgaris). – Var. dracină. Origine incertă. Ar putea proveni din sl. dračĭ „mur” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 100; Tiktin; Conev 46), cf. bg. dračka, rus. dračije, der. ca racilă de la rac. După G. Meyer, Neugr. St., II, 26 și Pascu, Arch. Rom., VI, 231, din bg. dračka, de unde și ngr. δράτσινον. Mai puțin probabilă este originea tracică presupusă de Iordan, Dift., 254, urmîndu-l pe Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 276, care se gîndea la un cuvînt dac, *drocila.
26. [DE] DRÁCILĂ (< sl.) s. f. Arbust spinos, răspândit în Europa, înalt de 1-3 m, cu frunze simple, dințate, uneori transformate în spini, flori galbene în raceme și fructe bace negre-roșietice; coaja conține alcaloizi amari cu acțiune colagenă, ușor hipotensivă și vasodilatoare.
27. [DFL] BERBERIS L., BERBERIS, DRACILA, fam. Berberidaceae. Gen cu cca 280 specii, originare din Asia și America de S; arbuști înalți de 20-400 cm, cu ramuri de obicei spinoase. Frunze simple, alterne sau în fascicule, lucioase, căzătoare sau semi- persistente, care devin roșii-cărămizii toamna. Flori galbene, hermafrodite, complete (pe tip 6), dispuse în raceme sau capitule pe ramurile anului precedent. Fructe bace, roșii sau roșu-corai, de formă ovoidală (cca 12 mm lungime); se maturizează prin sept. și persistă pe plante pînă spre sfîrșitul sezonului de iarnă, prelungind astfel efectul decorativ.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL