1. [MDA2] dostoire sf [At: PSALT. HUR., ap. DHLR II, 303 / E: ns cf dostoi, dostoianie] (Îvr) Moștenire.
2. [DEX '09] DESTOIA, destoi, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Cf. ostoi.
3. [MDA2] destoi v vz destoia
4. [MDA2] destoia vt [At: SIMION DASC.; ap. LET. 235 / V: (reg) ~oi, dostoi / Pzi: ~oi / E: nct] 1 (Cu c. în dativ) A-și vărsa necazul, supărarea. 2 (Cu c. în dativ) A-și da satisfacție, împlinindu-și o dorință. 3 (Pex) A se răzbuna.
5. [MDA2] dostoi1 vr [At: CORESI, L. 422 / Pzi: ~iesc / E: vsl достоити] (Îvr) 1 A se cădea (40-41) să... 2 (Îe) A-și ~ inima A se mulțumi cu ceva.
6. [MDA2] dostoi2 v vz destoia
7. [CADE] DESTOI, DESTOIA (-toiu) vb. tr. Mold. Bucov. 1 A-și ~ inima, a-și ușura inima, a spune tot ce are pe inima, tot ce-i apasă sufletul: după ce și-au mai destoiat ei inima și s’au întrebat de sănătate (SB.); a-și ~ asupra cuiva, a-și descărca necazul asupra cuiva, a-și răcori inima: Deci boierul se gîndea Vr’un prilej asupra popii să-și destoaei de-ar găsi (SPER.) ¶ 2 A-și ~ foamea, a-și potoli foamea [des – + toiu].
8. [CADE] ‡ DOSTOI (-toește) vb. refl. unipers. A se cădea, a se cuveni [vsl. dostojati].
9. [DEX '98] DESTOIA, destoi, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ♦ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Des1- + toi.
10. [DLRLC] DESTOIA, destoi, vb. I. Tranz. (Regional) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. Cel întăi ardea și se zbuciuma în tăcere; cel de al doilea își destoia sufletul în gura mare. SADOVEANU, O. I 191. Știi, cîteodată ai nevoie să-ți mai destoi inima... Cîte lucruri nu-s îngropate în fundul sufletului! id. ib. 360. După ce și-au mai destoiat ei inima... s-au întrebat de sănătate. SBIERA, P. 54. ◊ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. Amu își destoaie ei foamea de astă-vară. CONTEMPORANUL, VIIII 1.
11. [Șăineanu, ed. VI] destoì v. Mold. 1. a-și descărca necazul, a se ușura: a-și destoi inima, foamea; 2. a se răsbuna: să-și destoaie asupră-i. [Lit. a se astâmpăra, a părăsi toiul].
12. [Scriban] destóĭ și -ĭésc v. tr. (d. toĭ. V. toĭesc). Nord. Îmĭ destoĭ, mă ușurez de un necaz, mă răzbun: să-șĭ destoaĭe inima. A-țĭ destoĭ foamea, a-țĭ potoli foamea.
13. [Scriban] dostoĭéște (se) v. refl. impers. (vsl. dostoĭati, id.). L.V. Se cuvine, se cade. Șĭ-a dostoit inima, s’a mulțumit.
14. [Scriban] dostoĭnicíe și -oíre V. destoĭnicie.
15. [DOOM 3] destoia (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destoi, 3 destoaie, 1 pl. destoiem; conj. prez. 1 și 2 sg. să destoi, 3 să destoaie; imper. 2 sg. afirm. destoaie; ger. destoind
16. [DOOM 2] destoia (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 destoaie; conj. prez. 3 să destoaie; ger. destoind
17. [DAR] destoi, destoiesc, vb. IV refl. (pop.) 1. a se ușura, a se potoli, a-și descărca necazul. 2. a se răzbuna.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL