1. [DEX '09] DOSNIC, -Ă, dosnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre locuri, străzi, clădiri etc.) Care se află mai la o parte, mai ascuns vederii; retras, lăturalnic, lăturaș, izolat. 2. S. f. Compus: dosnică-galbenă = plantă erbacee cu flori galbene, dispuse în capitule (Carpesium cernuum). – Dos + suf. -nic.
2. [MDA2] dosnic, ~ă [At: GORJAN, H. II, 185/35 / Pl: ~ici, ~ice / E: dos + -nic] 1 a (D. locuri, străzi, clădiri) Care este ascuns vederii Si: ferit, izolat, lăturalnic, retras. 2 a (Pop; d. oameni) Nesociabil. 3 a (Pop; d. oameni) Prefăcut. 4 a (Pop; pex) Bârfitor. 5 a (D. manifestări ale oamenilor) Secret. 6 sf (Bot; reg; șîc) ~ă vânătă Clocoței (Clematis integrifolia). 7 sf Ciormoiag (Melampyrum arvense). 8 sf (Îc) ~ă galbenă Plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze pețiolate și cu flori galbene în capitule solitare (Carpesium cernum). 9 sf (Reg; îc) ~ă bărbătească Urechea iepurelui (Bupleurum rotundifolium). 10 sf (Bot, reg; îc) ~-femeiască Pidosnic (Cerinthe minor).
3. [CADE] ❍ DOSNIC I. adj. Care se află mai la o parte, mai retras, unde nu se poate zări, ascuns: pe ulițele strîmte și ~e de lîngă grădina Icoanei (DLVR.). II. sf. 🌿 1 DOSNICĂ-GALBENĂ, plantă ierboasă cu flori galbene dispuse în capitule, pe care poporul o întrebuințează ca să vrăjească cu ea de urît (Carpesium cernuum) (🖼 1885) ¶ 2 DOSNICĂ-VÎNĂTĂ = CLOCOȚEI 1.
4. [DLRLC] DOSNIC, -Ă, dosnici, -e, adj. 1. (Despre locuri, străzi, clădiri etc.) Așezat mai la o parte, retras, lăturalnic, ferit, izolat. Fiind [peștera] prea dosnică, nu pătrundea la ea nici o rază de soare. STĂNOIU, C. I. 153. Pe o scară acoperită, strîmtă și dosnică, ieșirăm în dosul mînăstirii. GALACTION, O. I 570. Strada, dosnică și troienită de zăpadă, era pustie. MACEDONSKI, O. III 70. ◊ (Adverbial) [Iubirea] vom căuta deci s-o izgonim din acest palat, Unde s-a strecurat furișată dosnic Într-o seară de bal. CAMIL PETRESCU, T. III 340. 2. (Rar, despre oameni) Ursuz, retras, tăcut. Pe zi ce mergea, sluga se arăta tot mai dosnic față cu copilul, așa încît bietul copil sta smirna. BOTA, P. 6. Sînt... unii oameni dosnici, grei la vorbă, încît și dracu-i ocolește. RETEGANUL, P. III 28.
5. [Șăineanu, ed. VI] dosnic a. pe din dos, retras: stradă dosnică.
6. [Scriban] dósnic, -ă adj. Din dos, de la dos, retras: stradă dosnică.
7. [Șăineanu, ed. VI] dosnică f. numele bănățean al clocoțeilor (ale căror flori sunt dispuse dos în dos).
8. [Scriban] dósnică f., pl. e (d. dosnic). O plantă erbacee din familia compuselor care crește pin pădurile umede și umbroase (carpésium cérnuum).
9. [DOOM 3] dosnic adj. m., pl. dosnici; f. dosnică, pl. dosnice
10. [DOOM 2] dosnic adj. m., pl. dosnici; f. dosnică, pl. dosnice
11. [MDO] dosnic
12. [DOOM 3] dosnică-galbenă (plantă) s. f., g.-d. art. dosnicei-galbene
13. [DOOM 2] dosnică-galbenă (plantă) s. f., g.-d. dosnicei-galbene; pl. dosnice-galbene
14. [Argou] dosnică, dosnice s. f. femeie care practică sexul anal.
15. [DRAM 2021] dósnic, -ă, dosnic, -e, adj. 1. Retras, izolat, îndepărtat. 2. (în expr.) Dosnicu de către Soare = Luna: „Mai bine eu că m-oi fa / Un dosnic de cătă Soare. / Cât îi umbla lumea mare / Pă mine nu mi-i afla-re. / Când îi fi la răsărit, / M-oi întoarce la sfințit” (Antologie, 1980: 232). 3. Om tăcut, nesociabil; mut. – Din dos „spate” + suf. -nic (Scriban, DEX, MDA).
16. [DRAM 2015] dosnic, -ă, dosnic, -e, adj. – Retras, izolat, îndepărtat. În expr. dosnicu de către Soare = Luna: „Mai bine eu că m-oi fa / Un dosnic de cătă Soare. / Cât îi umbla lumea mare / Pă mine nu mi-i afla-re. / Când îi fi la răsărit, / M-oi întoarce la sfințit” (Antologie, 1980: 232). – Din dos „spate” (< lat. podossum) + suf. -nic (Scriban, DEX, MDA).
17. [DRAM] dosnic, adj. – Retras, izolat, îndepărtat. În expr. Dosnicu de către Soare = Luna: „Mai bine eu că m-oi fa / Un dosnic de cătă Soare. / Cât îi umbla lumea mare / Pă mine nu mi-i afla-re. / Când îi fi la răsărit, / M-oi întoarce la sfințit” (Antologie 1980: 232). – Din dos „spate” (< lat. podossum) + -nic.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL