1. [DEX '09] DOMNITOR, -OARE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor.
2. [MDA2] domnitor, ~oare [At: CORESI, EV. 192/30 / Pl: ~i, ~oare / E: domni + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care domnește Si: domn (2), stăpânitor, suveran. 3 sm (Spc) Titlu purtat de suveranul României între 1859 și 1881. 4 a (Îs) Familie (sau casă) ~oare Dinastie. 5 a (Îvr) Care dăinuie.
3. [CADE] DOMNITOR I. adj. verb. DOMNI. Care domnește: familia domnitoare. II. sm. Cel ce domnește peste o țară, principe, Vodă: cîți Domnitori și Mitropoliți s’au rînduit la scaunul Moldovei, de cînd e țara asta! (CRG.).
4. [DLRLC] DOMNITOR1, domnitori, s. m. Domn (3), monarh, voievod. Domnitor, persoana care e în capul unui stat Și pe care țara-l ține pe băut și pe mîncat. LIT. ANTIMONARHICĂ 54. Pașadia ne înșiră cam tot ce se știa despre acele locuințe ale vechilor domnitori. M. I. CARAGIALE, C. 22. Cîți domnitori și mitropoliți s-au rînduit la scaunul Moldovei... au trebuit să treacă măcar o dată prin Humulești. CREANGĂ, A. 73.
5. [DLRLC] DOMNITOR2, -OARE, domnitori, -oare, adj. 1. (În expr.) Familie domnitoare = familie din care face parte un monarh; dinastie. 2. (Rar) Fig. Stăpînitor. Numai lebedele albe, cînd plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștii acestei, Cu aripele întinse se mai scutură. EMINESCU, O. I 152.
6. [Șăineanu, ed. VI] domnitor a. care domnește: familie domnitoare. ║ m. principe, suveranul țării.
7. [Scriban] domnitór, -oáre adj. Care domnește, dominant: religiune domnitoare. Care guvernează: familie domnitoare. S.m. Domn, principe (În România, d. 1859-81).
8. [DOOM 3] domnitor adj. m., s. m., pl. domnitori; adj. f. sg. și pl. domnitoare (domnitorul Țării Românești)
9. [DOOM 2] domnitor adj. m., s. m., pl. domnitori; adj. f. sg. și pl. domnitoare
10. [DRAM 2021] domnitór, domnitoare, (domnitoriu), adj. (reg., înv.) Care domină, care stăpânește: „…zicându-le ca să spună părinților că din contra fumului domnitoriu în școală nu putem învăța” (Câmpeanu, 2016: 189). – Din domni + suf. -tor(iu).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL