1. [MDA2] dominat, ~ă a [At: MACEDONSKI, O. I, 15 / Pl: ~ați, ~e / E: domina] 1 Stăpânit. 2 Întrecut. 3 Copleșit.
2. [CADE] * DOMINAT adj. p. 1 DOMINA ¶ 2 Stăpînit: un artist ~ și chinuit de femeia cu care și-a legat viața (VLAH.).
3. [DN] DOMINAT s.n. (Ist.) Regim monarhic totalitar al Imperiului roman de după Dioclețian, moștenit și de Imperiul bizantin. [< lat. dominatus, cf. it. dominato].
4. [DN] DOMINAT, -Ă adj. Supus dominației altuia; asupra căruia se exercită o relație de dominanță. [Cf. it. dominato].
5. [MDN '00] DOMINAT s. n. regim monarhic totalitar al Imperiului Roman de după Dioclețian, moștenit și de Imperiul Bizantin. (< lat. dominatus)
6. [DEX '09] DOMINA, domin, vb. I. 1. Tranz. A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A nu-și da pe față sentimentele, gândurile etc.; a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari.
7. [MDA2] domina [At: GHICA, S. 152 / Pzi: domin, (rar) ~nez / E: fr dominer, lat dominari] 1 vi (D. oameni, idei, concepții etc.) A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa. 2 vr A reuși să nu-și dea pe față sentimentele, gândurile Si: a se reține, a se stăpâni. 3-4 vti A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare. 5-6 vti A se impune prin număr, intensitate sau putere. 7 vt A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă).
8. [CADE] * DOMINA (-in, -inez) I. vb. tr. 1 A stăpîni (și în înțeles figurat) ¶ 2 A se înălța deasupra, a fi mai ridicat: în vîrful unui deal unde era o biserică ce domina tot satul (BĂLC.). II. vb. intr. 1 A domni peste; a avea putere nemărginită; Ⓕ: tăcerea ce domina în sală (EMIN.) ¶ 2 A fi în mai mare număr, în mai mare cantitate, a predomina. III. vb. refl. A se stăpîni [fr.].
9. [DEX '98] DOMINA, domin, vb. I. 1. Tranz. (Despre oameni, idei, concepții etc.) A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A reuși să nu-și dea pe față sentimentele, gândurile etc. a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o competiție sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari.
10. [DLRLC] DOMINA, domin, vb. I. 1. Tranz. (Despre oameni) A ține sub influența sau sub stăpînirea sa; a stăpîni. V. copleși. Radu continuă... dominînd-o prin excesul lui de furie. CAMIL PETRESCU, T. II 160. Oricît de spart și de puternic ar fi fost glasul cu care Stanca-roiba încerca să-și domine vecinele... totul se pierdea în murmurul de stup uriaș al străzii. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 41. ◊ Fig. Întreaga noapte e dominată... de cîntecul neîntrerupt și teluric al milioanelor de greieri, dezlănțuiți. BOGZA, C. O. 397. ◊ (Despre idei, sentimente etc.) Concepția care a dominat celelalte lucrări dramatice ni s-a părut greșită. CAMIL PETRESCU, T. III 515. Și turcii-l vor duce cu dînșii-n cetate Și sclav ca să fie va fi destinat, Și pînă ce-n pieptu-i un suflet va bate De-un dor ce abate Va fi dominat. MACEDONSKI, O. I 15. ◊ Intranz. Fig. Tot izvoru-i de cristal, Căci pe lume-acum domină Iarna cu-orizonturi mari. ALECSANDRI, O. 221. ♦ Refl. A se stăpîni, a se reține, a nu-și da pe față sentimentele. E unul din acei impulsivi permanenți care știu să se domine perfect. CAMIL PETRESCU, T. III 19. 2. Tranz. Fig. (Despre o înălțime, o clădire, despre oameni etc.) A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se ridica, a se înălța deasupra tuturor. Hăsmașul Mare continuă să fie aceeași enormă masă de cremene, dominînd lumea dinspre miazănoapte. BOGZA, C. O. 154. Acea zidire înfășurată încă în feșele schelelor... părea și mai mare, dominînd toată mahalaua. GHICA, S. 152. ◊ Intranz. (Rar) Acropolis este în vîrful unei stînci, care domină peste oraș. BOLINTINEANU, O. 306. 3. Intranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. Pe alocurea, cicoarea domină puternic. IBRĂILEANU, A. 47. – Prez. ind. și: (învechit) dominez (GHEREA, ST. CR. III 166, IONESCU-RION, C. 75).
11. [DN] DOMINA vb. I. 1. tr. A ține sub influența sa; a stăpîni în mod absolut. ♦ refl. A se stăpîni, a se reține. 2. tr. (Fig.) A fi mai ridicat decît locurile înconjurătoare, a întrece. 3. intr. A se impune, a predomina. [P.i. domin și -nez. / < fr. dominer, it. lat. dominari].
12. [MDN '00] DOMINA vb. I. tr. 1. a ține sub influența sa; a stăpâni în mod absolut. 2. (fig.) a fi mai ridicat decât locurile înconjurătoare, a întrece. II. refl. a se stăpâni, a se reține. III. intr. a se impune, a predomina. (< fr. dominer, lat. dominari)
13. [Șăineanu, ed. VI] dominà v. 1. a stăpâni; 2. a fi cel mai forte, cel mai înalt: acea culme domină toată împrejurimea; 3. a ținea sub stăpânirea sa.
14. [Scriban] * dómin și -éz, a -á v. intr. (lat. dóminor, -ári). Stăpînesc, domnesc, exercit dominațiunea: Napoleon vru să domine peste toată Eŭropa (saŭ ca v. tr. toată Eŭropa). Fig. Se zice despre ceĭa ce e maĭ mult, ceĭa ce predomină: coloare care domină. V. tr. Stăpînesc, înfrîng: a domina pasiunile. Am o pozițiune maĭ înaltă: muntele domină orașu. – Fals domín (după fr.).
15. [DOOM 3] domina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. domin, 3 domină; conj. prez. 1 sg. să domin, 3 să domine
16. [DOOM 2] domina (a ~) vb., ind. prez. 3 domină
17. [IVO-III] domin, -nator adj. v.
18. [DER] domina (domin, dominat), vb. – A stăpîni. Lat. dominari (sec. XIX), fr. dominer. – Der. domeniu, s. n., din fr. domaine; domenial, adj.; dominant, adj.; dominator, adj.; dominați(un)e, s. f.; predomina, vb., din fr.
19. [DE] DOMINÁT (< lat. dominatus) s. n. Sistem de guvernare caracteristic Imp. Roman, bazat pe puterea absolută a împăratului. Procesul de transformare a statului roman din republică în imperiu autocratic, început încă din timpul lui Principatului, s-a încheiat prin reformele inițiate de Dioclețian (284-305) și continuate de Constantin cel Mare (306-337). D. a durat în Occident până în anul 476, iar în orient până la c. 600, când presiunea avaro-slavilor a determinat reorganizarea fundamentală a Imp. Bizantin.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL