1. [DEX '09] DOICĂ, doici, s. f. Femeie care alăptează (și îngrijește) copilul altei femei. ♦ Dădacă. – Din bg. dojka.
2. [MDA2] doică[1] sf [At: PO 183/4 / V: (înv) daică sf / Pl: ~ci, (înv) ~ce / E: bg доика] 1 Femeie care alăptează (și îngrijește) copilul altei femei Si: (Itî, iuz) nutrice. 2 (Reg) Termen de politețe, folosit la țară, cu care se adresează un tânăr unei femei (mai) în vârstă Si: țață, lele.
3. [CADE] DOICĂ (pl. -ci) sf. Femeie care alăptează copilul cuiva (Mold. MANCĂ): aceasta se socotește și spre doice, carele apleacă coconii mici (PRV.-MB.) [bg.].
4. [DLRLC] DOICĂ, doici, s. f. Femeie angajată să alăpteze (și să îngrijească) copilul altei femei (care nu poate alăpta singură); (Mold.) mancă. Cucoanele-și dau copiii la doică și pleacă la băi. Lor li-i și rușine să-și crească pruncii. VLAHUȚĂ, O. AL. I 97. După ce vei naște, dragă, Mergi vro doică de te bagă. PANN, P. V. III 43. ♦ Dădacă. Doica, iubind foarte pe băiat, îl însoțea mereu la ceasurile de-nvățătură. CARAGIALE, P. 106.
5. [Șăineanu, ed. VI] doică f. femeie care alăptează un copil străin. [Slav. DOĬKA (din doĭati, a alăpta)].
6. [Scriban] dóĭcă f., pl. ĭ (bg. doĭka, doĭcă; sîrb. dojka, țîță; pol. dojka, oaie alăptătoare, d. vsl. doiti, a alăpta; ung. dojka, doĭcă. V. doniță). Vest. Mancă, femeĭe care (pentru banĭ) alăptează copilu alteĭa.
7. [DOOM 3] doică s. f., g.-d. art. doicii; pl. doici
8. [DOOM 2] doică s. f., g.-d. art. doicii; pl. doici
9. [DER] doică (doici), s. f. – Dădacă. Sl. (bg. dojkŭ, slov. dojka), cf. pol. dojka „vacă cu lapte”, din sl. doiti „a alăpta” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, Cihac, II, 98). – Der. doici, vb. (a alăpta); doicie, s. f. (timpul în care o femeie este doică). Doică (Banat, Olt., Munt.) circulă în Trans. în forma daică (ALR, 222), din mag. dajka (Gáldi, Dict., 123). Cf. doniță.
10. [DLRLV] DOICĂ s. f. (ȚR, Ban., Criș., Trans. SV) Femeie care alăptează în locul mamei. B: El îngrecă pre doica. ÎNDREPTAREA LEGII. Doica. Doică. LEX., 58r. Să-ți aduc o doică să ți-l hrănească. CRON. 1736, 68v. Voia-ți iaste să-ți chem ție muiare doică de la jidovi? ANT. 1766, 296r; cf. MARDARIE, 133; LEX. 1683, 44r; BIBLIA (1688): M 1776, 45r. C: Cu doică streină de-și va apleca pruncul ei. CS, 99v. Dojkĕ. Nutrix. AC, 835. Voia ți-e să-ți aduc o muiare doică? CRON. ante 1730, 57r; cf. CS, 76v, 101v; M 1704, 83v; M 1740, 49v. // A: Voia-ți iaste să-ți chem ție o muiare doică de la jidovi? ANT. 1726, 215r; cf. ANT., 75r; B 1775, 98v: H 17792, 81v. Etimologie: bg. dojka. Cf. aplecător (1), mamcă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL