1. [MDA2] dobitoci vtr [At: VALIAN, V. / Pzi: ~cesc / E: dobitoc] 1-2 A se abrutiza (1-4).
2. [CADE] DOBITOCI (-ocesc) vb. tr. și refl. 1 A (se) face dobitoc ¶ 2 Ⓕ A (se) prosti, a (se) tîmpi.
3. [Șăineanu, ed. VI] dobitocì v. a (se) face dobitoc, a (se) tâmpi.
4. [DEX '09] DOBITOC, -OACĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ.
5. [MDA2] dobitoc, ~oacă [At: PALIA (1581), 193/1 / Pl: ~i, ~oace / E: vsl добиток] 1 sn Animal (patruped). 2 sm (Înv; cu indicarea speciei de animale) Mulțime de... 3 (Îvr; îs) ~ ceresc Constelație cu nume de animal. 4-5 smf, a (Om) lipsit de inteligență și bun-simț.
6. [CADE] DOBITOC (pl. -oace) sn. 1 Animal (în spec. domestic), vită ¶ 2 Ⓕ (și sm.) Om prost, tîmpit: din ce în ce dau peste ~i, zise drumețul în sine (CRG.) [vsl. dobytŭkŭ „avere”; comp. bg. dobităkŭ „animal”'].
7. [DEX '98] DOBITOC, -OACĂ, dobitoci, -oace, subst., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ.
8. [DLRLC] DOBITOC2, -OACĂ, dobitoci, -oace, s. m. și f. (Termen injurios, mai ales în apostrofe) Om lipsit de inteligență sau de bun simț. Unde sînt cizmele șterpelite, dobitocule? CAMILAR, N. I 280. ◊ (Adjectival) Nu l-am crezut așa de dobitoc, ca să nu simtă măcar atît. C. PETRESCU, C. V. 354.
9. [Șăineanu, ed. VI] dobitoc n. 1. animal, mai ales domestic, vită; 2. fig. stupid, idiot [Slav. DOBITŬKŬ, avere; la popoarele pastorale vitele sunt principala lor bogăție (v. marfă)].
10. [Scriban] dobitocésc v. tr. Îndobitocesc, abrutizez: rachiu dobitocește omu. Taxez de dobitoc: ĭa nu-ĭ dobitoci pe alțiĭ cînd tu singur eștĭ dobitoc!
11. [DOOM 3] dobitoc1 adj. m., (persoană) s. m., pl. dobitoci; adj. f., s. f. dobitoacă, pl. dobitoace
12. [DOOM 2] dobitoc1 adj. m., (persoană) s. m., pl. dobitoci; adj. f., s. f. dobitoacă, pl. dobitoace
13. [DER] dobitoc (dobitoace), s. n. – 1. Animal. – 2. Prost, nătîng. Sl. dobytukŭ „avere, cîștig” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 168; Cihac, II, 97; Conev 57), cf. bg. dobituk, sb., cr. dobitak „cîștig”. Cf. dobîndi și, pentru evoluția semantică, lat. pecunia, sp. ganado. Cu sensul 2 pl. dobitoci (m.). – Der. dobitoacă, s. f. (femeie proastă); dobitocesc, adj. (de dobitoc); dobitocește, adv. (ca dobitocii); dobitoci, vb. (a face pe cineva dobitoc, a-l insulta); dobitocie, s. f. (prostie, tîmpenie); îndobitoci, vb. (a prosti, a abrutiza).
14. [CECC] Les bêtes ne sont pas si bêtes que l’on pense (fr. „Dobitoacele nu sînt atît de dobitoace pe cît le credem”) – atrage atenția Molière în prologul la Amfitrion. Să nu-i subapreciem, deci, pe cei mai puțini ageri la minte, căci ne-ar putea face surprize într-o zi. (Vezi: Il ne faut point juger des gens sur lapparence). LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL