1. [DEX '09] DOBITOC, -OACĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ.
2. [MDA2] dobitoc, ~oacă [At: PALIA (1581), 193/1 / Pl: ~i, ~oace / E: vsl добиток] 1 sn Animal (patruped). 2 sm (Înv; cu indicarea speciei de animale) Mulțime de... 3 (Îvr; îs) ~ ceresc Constelație cu nume de animal. 4-5 smf, a (Om) lipsit de inteligență și bun-simț.
3. [CADE] DOBITOC (pl. -oace) sn. 1 Animal (în spec. domestic), vită ¶ 2 Ⓕ (și sm.) Om prost, tîmpit: din ce în ce dau peste ~i, zise drumețul în sine (CRG.) [vsl. dobytŭkŭ „avere”; comp. bg. dobităkŭ „animal”'].
4. [DEX '98] DOBITOC, -OACĂ, dobitoci, -oace, subst., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ.
5. [DLRLC] DOBITOC1, dobitoace, s. n. Animal patruped domestic (v. vită) sau (mai rar) sălbatic (v. fiară, jivină). Din fiecare cîștig de bani să cumpere o vietate curată, ori pasere ori dobitoc. SADOVEANU, D. P. 97. Bietele dobitoace, înhămate cu șleauri și cu frînghii, își bălăngăneau vijelios clopotele. MACEDONSKI, O. III 19. Dacă dobitoacele n-ar fi fost înfrînte, de demult ar fi sfîșiet pe om. CREANGĂ, P. 209. Cît îmi sînt de urîte unele dobitoace... Care cred despre sine că prețuiesc ceva. ALEXANDRESCU, P. 67.
6. [DLRLC] DOBITOC2, -OACĂ, dobitoci, -oace, s. m. și f. (Termen injurios, mai ales în apostrofe) Om lipsit de inteligență sau de bun simț. Unde sînt cizmele șterpelite, dobitocule? CAMILAR, N. I 280. ◊ (Adjectival) Nu l-am crezut așa de dobitoc, ca să nu simtă măcar atît. C. PETRESCU, C. V. 354.
7. [Șăineanu, ed. VI] dobitoc n. 1. animal, mai ales domestic, vită; 2. fig. stupid, idiot [Slav. DOBITŬKŬ, avere; la popoarele pastorale vitele sunt principala lor bogăție (v. marfă)].
8. [Scriban] dobitóc n., pl. oace (vsl. do-bytŭkŭ, avere, d. do-byti, a dobîndi; bg. dobitŭk, dobitoc, animal, pol. dobytek, cîștig cu vitele, pradă. V. dobîndă. V. și nătîntoc). Vechĭ. Avere. Azĭ. Animal, maĭ ales vită. Adj. -oc, -oacă. Prost, stupid: măĭ dobitocule!
9. [DOOM 3] dobitoc1 adj. m., (persoană) s. m., pl. dobitoci; adj. f., s. f. dobitoacă, pl. dobitoace
10. [DOOM 3] dobitoc2 (animal) s. n., pl. dobitoace
11. [DOOM 2] dobitoc1 adj. m., (persoană) s. m., pl. dobitoci; adj. f., s. f. dobitoacă, pl. dobitoace
12. [DOOM 2] dobitoc2 (animal) s. n., pl. dobitoace
13. [DER] dobitoc (dobitoace), s. n. – 1. Animal. – 2. Prost, nătîng. Sl. dobytukŭ „avere, cîștig” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 168; Cihac, II, 97; Conev 57), cf. bg. dobituk, sb., cr. dobitak „cîștig”. Cf. dobîndi și, pentru evoluția semantică, lat. pecunia, sp. ganado. Cu sensul 2 pl. dobitoci (m.). – Der. dobitoacă, s. f. (femeie proastă); dobitocesc, adj. (de dobitoc); dobitocește, adv. (ca dobitocii); dobitoci, vb. (a face pe cineva dobitoc, a-l insulta); dobitocie, s. f. (prostie, tîmpenie); îndobitoci, vb. (a prosti, a abrutiza).
14. [CECC] Les bêtes ne sont pas si bêtes que l’on pense (fr. „Dobitoacele nu sînt atît de dobitoace pe cît le credem”) – atrage atenția Molière în prologul la Amfitrion. Să nu-i subapreciem, deci, pe cei mai puțini ageri la minte, căci ne-ar putea face surprize într-o zi. (Vezi: Il ne faut point juger des gens sur lapparence). LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL