1. [DEX '09] DIZMIERDAT, -Ă adj. v. dezmierdat.
2. [MDA2] dizmierdat, ~ă a vz dezmierdat
3. [DEX '09] DEZMIERDA, dezmierd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierda vb. I] – Lat. *dismerdare.
4. [DEX '09] DEZMIERDAT, -Ă, dezmierdați, -te, adj. 1. Căruia i se fac toate plăcerile, gusturile; alintat, răsfățat. 2. (Pop.) Plin de farmec; desfătător. [Var.: (reg.) dizmierdat, -ă adj.] – V. dezmierda.
5. [DEX '09] DIZMIERDA vb. I v. dezmierda.
6. [MDA2] dezmierat, ~ă a vz dezmierdat
7. [MDA2] dezmierda [At: PSALT. (1651), 216v/1 / V: (îvr) diz~, (înv) ~mir~, (reg) ~miira, ~mira / S și: desm~ / Pzi:~ierd, (îvr) ~dez / E: ml *dismerdare] 1 vt (C.i. corpul unei ființe sau părți ale corpului) A atinge sau a netezi ușor cu palma, degetele etc., în semn de afecțiune. 2 vt (C.i. ființe) A adresa cuvinte de dragoste, de mângâiere etc., însoțite adeseori de gesturi afective. 3 vt A mângâia. 4 vt (Spc; c.i. copii) A alinta peste măsură Si: a răsfăța, a răzgâia. 5 vt (C.i. ființe) A alinta dând un alt nume (de obicei hipocoristic). 6 vr (Spc; îvp; d. oameni) A avea relații sexuale cu cineva. 7 vr (Pex) A se destrăbăla. 8 (Pex) A trece ușor cu mâna, cu degetele pe deasupra a ceva. 9-10 vtr (Înv) A face să simtă sau a se simți bine Si: a se delecta, a (se) desfăta, a (se) încânta. 11-12 vtr (Îvr) A se răsfăța.
8. [MDA2] dezmierdat1 sn [At: RESMERIȚĂ, D. / S și: desm~ / Pl: ~uri / E: dezmierda] 1-2 Dezmierdare (1-2). 3 (Spc) Răzgâiere. 4-5 Dezmierdare (5-6). 6 (Rar) Mângâiere. 7 (Înv) Dezmierdare (8). 8 (Înv; pex) Petrecere. 9 (Înv) Desfrâu. 10 (Mol; lpl) Mofturi. 11-13 Dezmierdare (12-14). 14 (Rar) Atracție.
9. [MDA2] dezmierdat2, ~ă [At: PSALT. (1651), 155v/7 / V: (îvr) diz~, ~mirat, ~mir~ / S și: desm~ / Pl: ~ați, ~e / E: dezmierda] 1 a (D. ființe) Care este înconjurat de afecțiune Si: alintat, răsfățat. 2 a (D. acțiunile oamenilor) Care denotă tandrețe Si: alintare, răsfăț. 3 av Tandru. 4 a (Reg) Încrezut. 5 a (Îvr; d. plante) Plăpând. 6 a (Reg; îf dezmirat) Vioi. 7-8 a, av (Îvp) Încântător. 9 a (Înv; d. oameni) Care duce o viață ușuratică, lipsită de griji Si: corupt, vicios. 10 a (Înv; d. viața oamenilor) Petrecut în plăceri și satisfacții.
10. [MDA2] dezmira2 v vz dezmierda
11. [MDA2] dezmirat2, ~ă a vz dezmierdat
12. [MDA2] dezmirda v vz dezmierda
13. [MDA2] dezmirdat, ~ă a vz dezmierdat
14. [MDA2] dizmierda v vz dezmierda
15. [MDA2] dizmiira v vz dezmierda
16. [CADE] DESMIERDA, DEZ- (-mierd) I. vb. tr. 1 A mîngîia cu vorbe sau gesturi de dragoste: tată-său îl cuprinde în brațe, îl sărută, îl desmiardă, privindu-l cercetător (BR.-VN.); iron.: să nu mă faci... să iau culeșerul... și să te desmierd, cît ești de mare! (CRG.) ¶ 2 A desfăta, a face o plăcere deosebită: munții Moldovei desmiardă simțurile (GN.). II. vb. refl. A desfăta, a simți o plăcere deosebită: mama Chira se desmiardă între copiii săi (DLVR.); împăratul se plimba desmierdîndu-se printre pomii de pe punte (MERA) [lat. * dĭsmĕrdare].
17. [CADE] DESMIERDAT, DEZ- adj. 1 p. DESMIERDA ¶ 2 † Desfătător, drăgătos: și-au scornit limba din lătinească, așa de iscusită și ~ă, cît că este limba îngerească (N.-COST.) ¶ 3 ‡ Răsfățat, alintat: fiind om tînăr, ~ și inimos (NEC.).
18. [DLRLC] DEZMIERDA, dezmierd, vb. I. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «cu») 1. Tranz. A mîngîia (pe cineva sau ceva) atingîndu-l ușor cu palma. Îi prinsesem mîna, mică, subțire, și i-o dezmierdasem. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 290. Fiul pașei din Ianina Blînd dezmiardă alba frunte A nevestei. COȘBUC, P. I 62. De-aș putea s-o sărut o dată!... ori să-i dezmierd mînile. EMINESCU, N. 75. ◊ Fig. Oltule, cu repezi valuri! Multe, mîndre flori dezmierzi – Dulce le dezmierzi la maluri Și-n vîltoare mi le pierzi! CERNA, P. 143. De cîte ori deschid portița și intru în grădină-mi pare Că mă cuprinde-o vrajă dulce, și florile-mi dezmiardă ochii. ANGHEL, Î. G. 11. [Fata] era boboc de trandafir din luna lui mai, scăldat în roua dimineții, dezmierdat de cele întîi raze ale soarelui. CREANGĂ, P. 276. ◊ Absol. O! dezmiardă, pînce fruntea-mi este netedă și lină. EMINESCU, O. I 42. ♦ (Rar) A alinta cu vorbe drăgăstoase. Flăcăiandrul se pierde de dorul ei cînd o văzu dezmierdîndu-l cu niște cuvinte mai dulci decît mierea. ISPIRESCU, L. 279. ◊ Fig. O pace adîncă, dezmierdată de țirîitul greierilor, vestea sosirea serii. GALACTION, O. I 211. ♦ (Ironic) A da bătaie; a bate. Degeaba te mai sclifosești, Ioane, răspunse mama... Pare-mi-se că știi tu moarea mea... Să nu mă faci ia acuș să ieu culeșerul din ocniță și să te dezmierd, cît ești de mare. CREANGĂ, A. 120. 2. Refl. (Rar) A simți plăcere, a se bucura (de ceva); a se desfăta. În colibă, mama Kira să dezmiardă între copiii săi: o fată mare și un flăcău. DELAVRANCEA, S. 175. Lasă! că i-am făcut eu una bună. Nu s-a mai dezmierda el tot în bine. SBIERA, P. 74. ◊ Tranz. Umblă cu mînile în șolduri, lunecînd printre răzoare și dezmierdîndu-și printre culturi privirile obosite. SADOVEANU, P. M. 312. – Variantă: (regional) dizmierda (ALECSANDRI, P. I 9, NEGRUZZI, S. I 26) vb. I.
19. [DLRLC] DEZMIERDAT, -Ă, dezmierdați, -te, adj. 1. Care trăiește în plăcere, căruia i se fac toate gusturile, dedat desfătărilor; alintat, răsfățat. Odorul dezmierdat al boierului. DEȘLIU, G. 53. Stroiul nu-i era strălucit, așa precum ar fi fost de așteptat de la un fecior de domn dezmierdat și fără frică. SADOVEANU, Z. C. 11. Mai văzuse și fii tineri de boieri îmbrăcați cu haine scumpe, auzise că unii dintr-înșii sînt limbuți, dezmierdați, luători în rîs și înfumurați. ISPIRESCU, L. 246. 2. Care se alintă, care se răsfață. Cîte fete ardelene, Toate-s negre la sprîncene... Mersul lor e legănat, Legănat și dezmierdat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 28. 3. Plin de farmec, de încîntare, desfătător. (Cu pronunțare regională) Mîndră, buze dizmierdate, Trăbuire-ar sărutate. HODOȘ, P. P. 159. ◊ (Adverbial) Mierlele încep a cînta foarte dezmierdat. MARIAN, O. I 291. – Variantă: (regional) dizmierdat, -ă adj.
20. [Șăineanu, ed. VI] desmierdà v. 1. a mângâia cu vorbe de dragoste, a răsfăța; 2. a mângăia în genere: (soarele) strălucește și desmeardă oceanul de ninsoare AL.; 3. a se da plăcerilor. [Derivat din lat. MERDA, murdărie, însemnează lit. a scoate din murdărie, a spăla un copil în fașe, de unde a netezi pruncul, a-l mângăia: vorba făcea la început parte din graiul dădacelor].
21. [Scriban] dezmérd (est) și dezmĭerd (vest), a -á v. tr. (lat. *dismĕrdare, a scoate din necurățenie, a alinta ca să nu plîngă, vorbind de pruncĭ, d. mĕrda, murdărie [it. merda, fr. merde]. – Dezmeardă, să dezmerde (est), dezmĭardă, să dezmĭerde [vest]). Alint, drăgostesc, mîngîĭ. V. refl. Vechĭ. Mă desfăt.
22. [Scriban] dezmĭérd V. dezmerd.
23. [DOOM 3] dezmierda (a ~) (desp. -mier-) vb., ind. prez. 1 sg. dezmierd, 2 sg. dezmierzi, 3 dezmiardă (desp. -miar-); conj. prez. 1 sg. să dezmierd, 3 să dezmierde; imper. 2 sg. afirm. dezmiardă
24. [DOOM 2] dezmierda (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiardă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmierde
25. [MDO] dezmierda (ind. prez. 3 sg. și pl. dezmiardă)
26. [IVO-III] desmierd.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL