1. [DEX '09] DIZMIERDARE s. f. v. dezmierdare.
2. [MDA2] dizmierdare sf vz dezmierdare
3. [DEX '09] DEZMIERDA, dezmierd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierda vb. I] – Lat. *dismerdare.
4. [DEX '09] DEZMIERDARE, dezmierdări, s. f. Acțiunea de a (se) dezmierda și rezultatul ei; alintare; gest sau vorbă care dezmiardă. ♦ Răsfăț. [Var.: (reg.) dizmierdare s. f.] – V. dezmierda.
5. [DEX '09] DIZMIERDA vb. I v. dezmierda.
6. [MDA2] dezmierda [At: PSALT. (1651), 216v/1 / V: (îvr) diz~, (înv) ~mir~, (reg) ~miira, ~mira / S și: desm~ / Pzi:~ierd, (îvr) ~dez / E: ml *dismerdare] 1 vt (C.i. corpul unei ființe sau părți ale corpului) A atinge sau a netezi ușor cu palma, degetele etc., în semn de afecțiune. 2 vt (C.i. ființe) A adresa cuvinte de dragoste, de mângâiere etc., însoțite adeseori de gesturi afective. 3 vt A mângâia. 4 vt (Spc; c.i. copii) A alinta peste măsură Si: a răsfăța, a răzgâia. 5 vt (C.i. ființe) A alinta dând un alt nume (de obicei hipocoristic). 6 vr (Spc; îvp; d. oameni) A avea relații sexuale cu cineva. 7 vr (Pex) A se destrăbăla. 8 (Pex) A trece ușor cu mâna, cu degetele pe deasupra a ceva. 9-10 vtr (Înv) A face să simtă sau a se simți bine Si: a se delecta, a (se) desfăta, a (se) încânta. 11-12 vtr (Îvr) A se răsfăța.
7. [MDA2] dezmierdare sf [At: PSALT. 143 / V: diz~ / S și: desm~ / Pl: ~dări / E: dezmierda] 1 Atingere (sau netezire) ușoară cu palma, cu degetele etc. (a corpului sau a unei părți a corpului unei ființe) ca manifestare a unui sentiment de dragoste, de duioșie etc. Si: dezmierdat1 (1), (înv) dezmierdăciune (1). 2 Cuvânt (gest, comportament) care exprimă, care denotă dragoste, duioșie Si: alintare, dezmierdat1 (2), (înv) dezmierdăciune (2), (reg) dezmierdătură. 3 (Îla) De ~ sau de ~dări (D. cuvinte) Cu care se dezmiardă (2) Si: alinător 4 (Spc; rar) Răzgâiere. 5 Sentiment de dragoste, de duioșie etc. Si: dezmierdat1 (4). 6 (Pex; înv; lpl) Cuvinte de politețe (laudă, stimă, considerație etc.) adresate cuiva Si: dezmierdat1 (5). 7 (Rar) Mângâiere. 8 (Înv; de obicei lpl) Satisfacere a instinctelor Si: dezmierdat1 (7), (înv) dezmierdăciune (7). 9 (Înv; pex) Petrecere. 10 (Înv) Desfrâu. 11 (Mol; lpl) Mofturi. 12 Stare de bucurie (fericire, liniște etc.) produsă de cineva sau de ceva cuiva Si: delectare, desfătare, dezmierdat1 (11), (înv) dezmierdăciune (11), încântare. 13 Ceea ce creează o stare de dezmierdare (12) Si: dezmierdat1 (12), (înv) dezmierdăciune (12). 14 Atitudine care denotă mulțumire, bucurie, alinare, răsfăț Si: dezmierdat1 (13), (înv) dezmierdăciune (13). 15 (Rar) Atracție.
8. [MDA2] dezmira2 v vz dezmierda
9. [MDA2] dezmirda v vz dezmierda
10. [MDA2] dizmierda v vz dezmierda
11. [MDA2] dizmiira v vz dezmierda
12. [CADE] DESMIERDA, DEZ- (-mierd) I. vb. tr. 1 A mîngîia cu vorbe sau gesturi de dragoste: tată-său îl cuprinde în brațe, îl sărută, îl desmiardă, privindu-l cercetător (BR.-VN.); iron.: să nu mă faci... să iau culeșerul... și să te desmierd, cît ești de mare! (CRG.) ¶ 2 A desfăta, a face o plăcere deosebită: munții Moldovei desmiardă simțurile (GN.). II. vb. refl. A desfăta, a simți o plăcere deosebită: mama Chira se desmiardă între copiii săi (DLVR.); împăratul se plimba desmierdîndu-se printre pomii de pe punte (MERA) [lat. * dĭsmĕrdare].
13. [CADE] DESMIERDARE, DEZ- sf. 1 Faptul de a (se) desmierda ¶ 2 Plăcere deosebită, desfătare, voluptate.
14. [DLRLC] DEZMIERDA, dezmierd, vb. I. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «cu») 1. Tranz. A mîngîia (pe cineva sau ceva) atingîndu-l ușor cu palma. Îi prinsesem mîna, mică, subțire, și i-o dezmierdasem. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 290. Fiul pașei din Ianina Blînd dezmiardă alba frunte A nevestei. COȘBUC, P. I 62. De-aș putea s-o sărut o dată!... ori să-i dezmierd mînile. EMINESCU, N. 75. ◊ Fig. Oltule, cu repezi valuri! Multe, mîndre flori dezmierzi – Dulce le dezmierzi la maluri Și-n vîltoare mi le pierzi! CERNA, P. 143. De cîte ori deschid portița și intru în grădină-mi pare Că mă cuprinde-o vrajă dulce, și florile-mi dezmiardă ochii. ANGHEL, Î. G. 11. [Fata] era boboc de trandafir din luna lui mai, scăldat în roua dimineții, dezmierdat de cele întîi raze ale soarelui. CREANGĂ, P. 276. ◊ Absol. O! dezmiardă, pînce fruntea-mi este netedă și lină. EMINESCU, O. I 42. ♦ (Rar) A alinta cu vorbe drăgăstoase. Flăcăiandrul se pierde de dorul ei cînd o văzu dezmierdîndu-l cu niște cuvinte mai dulci decît mierea. ISPIRESCU, L. 279. ◊ Fig. O pace adîncă, dezmierdată de țirîitul greierilor, vestea sosirea serii. GALACTION, O. I 211. ♦ (Ironic) A da bătaie; a bate. Degeaba te mai sclifosești, Ioane, răspunse mama... Pare-mi-se că știi tu moarea mea... Să nu mă faci ia acuș să ieu culeșerul din ocniță și să te dezmierd, cît ești de mare. CREANGĂ, A. 120. 2. Refl. (Rar) A simți plăcere, a se bucura (de ceva); a se desfăta. În colibă, mama Kira să dezmiardă între copiii săi: o fată mare și un flăcău. DELAVRANCEA, S. 175. Lasă! că i-am făcut eu una bună. Nu s-a mai dezmierda el tot în bine. SBIERA, P. 74. ◊ Tranz. Umblă cu mînile în șolduri, lunecînd printre răzoare și dezmierdîndu-și printre culturi privirile obosite. SADOVEANU, P. M. 312. – Variantă: (regional) dizmierda (ALECSANDRI, P. I 9, NEGRUZZI, S. I 26) vb. I.
15. [DLRLC] DEZMIERDARE, dezmierdări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) dezmierda; alintare, mîngîiere; gest sau vorbă drăgăstoasă. Știi tu c-a tale dezmierdări Mai dulci sînt decît vinul? COȘBUC, P. II 216. Nici tu joc, nici tu veselie, nici tu dezmierdare. ISPIRESCU, L. 386. ◊ Fig. Un răsuflet de vînt, mînat din șesul umed de rouă, mă cutremură cu o dezmierdare rece. C. PETRESCU, S. 23. Părîului se tînguiește-o floare: Ce blînd erai în vremuri mai senine! Purtai în unde numai dezmierdare. CERNA, P. 92. O undă zglobie își lasă strălucitoarea-i goliciune în voia dezmierdărilor șagalnice ale unei raze de lumină. HOGAȘ, M. N. 91. 2. Răsfăț. Observațiile acestea le face cu humor, cu o comică dezmierdare. IBRĂILEANU, A. 47. 3. Bucurie, plăcere deosebită, desfătare. Din tortul meu ți-aș face o haină, din zilele mele o viață plină de dezmierdări. EMINESCU, N. 9. ◊ Fig. În curgerea vremii inimile războinicilor se moleșesc de bunătățile dobînzilor și împărații trec de la sabie și sînge la dezmierdările păcii. SADOVEANU, D. P. 7. 4. Plăcere trupească, voluptate. Ai furat de prin sate muieri... ș-ai petrecut cu dînsele în dezmierdări. SADOVEANU, Z. C. 57. Midas... se dete la tot felul de dezmierdări. ISPIRESCU, U. 107. – Variantă:(regional) dizmierdare (ALECSANDRI, P. I 16) s. f.
16. [Șăineanu, ed. VI] desmierdà v. 1. a mângâia cu vorbe de dragoste, a răsfăța; 2. a mângăia în genere: (soarele) strălucește și desmeardă oceanul de ninsoare AL.; 3. a se da plăcerilor. [Derivat din lat. MERDA, murdărie, însemnează lit. a scoate din murdărie, a spăla un copil în fașe, de unde a netezi pruncul, a-l mângăia: vorba făcea la început parte din graiul dădacelor].
17. [Șăineanu, ed. VI] desmierdare f. 1. acțiunea de a desmierda; 2. plăcere, voluptate; 3. desfrânare.
18. [Scriban] dezmérd (est) și dezmĭerd (vest), a -á v. tr. (lat. *dismĕrdare, a scoate din necurățenie, a alinta ca să nu plîngă, vorbind de pruncĭ, d. mĕrda, murdărie [it. merda, fr. merde]. – Dezmeardă, să dezmerde (est), dezmĭardă, să dezmĭerde [vest]). Alint, drăgostesc, mîngîĭ. V. refl. Vechĭ. Mă desfăt.
19. [Scriban] dezmĭérd V. dezmerd.
20. [DOOM 3] dezmierda (a ~) (desp. -mier-) vb., ind. prez. 1 sg. dezmierd, 2 sg. dezmierzi, 3 dezmiardă (desp. -miar-); conj. prez. 1 sg. să dezmierd, 3 să dezmierde; imper. 2 sg. afirm. dezmiardă
21. [DOOM 3] dezmierdare (desp. -mier-) s. f., g.-d. art. dezmierdării; pl. dezmierdări
22. [DOOM 2] dezmierda (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiardă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmierde
23. [DOOM 2] dezmierdare (-mier-) s. f., g.-d. art. dezmierdării; pl. dezmierdări
24. [MDO] dezmierda (ind. prez. 3 sg. și pl. dezmiardă)
25. [IVO-III] desmierd.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL