1. [DEX '09] DISJUNCTIV, -Ă, disjunctivi, -e, adj. Care separă, care deosebește, care exclude; disjunct. ◊ Propoziție disjunctivă = propoziție coordonată care se află într-un raport de excludere cu coordonata ei. Conjuncție disjunctivă = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție disjunctive. Judecată disjunctivă = judecată care enunță incompatibilitatea între diverse predicate ce pot fi atribuite unuia și aceluiași subiect. – Din fr. disjonctif, lat. disjunctivus.
2. [MDA2] disjunctiv, ~ă a [At: TEMPEA, GRAM. 170/11 / V: des~, dij~, dizj~, (înv) ~siu~ / Pl: ~i, ~e / E: fr disjonctif, lat disjunctivus] 1-3 Disjunct (1-3). 4 (Îs) Conjuncție ~ă Conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție diferite. 5 (Îs) Judecată ~ă Judecată care enunță incompatibilitatea între diversele predicate care pot fi atribuite unuia și aceluiași subiect.
3. [CADE] * DISJUNCTIV adj. 1 Care unește cuvintele separînd ideile; conjuncțiuni ~e, conjuncțiunile sau, nici, fie, etc. ¶ 2 Propozițiune ~ă, propoziție compusă din doi membri între cari se găsește o particulară disjunctivă. ex.: a plecat sau s’a încuiat în odaie [fr.].
4. [DLRLC] DISJUNCTIV, -Ă, disjunctivi, -e, adj. Care separă, desparte, deosebește. ◊ (Gram.) Propoziție disjunctivă = propoziție care exprimă acțiuni și stări opuse sau contradictorii. Propozițiile din fraza «Sau rămîi cu noi, sau pleci» sînt propoziții disjunctive. ▭ Conjuncție disjunctivă = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziții disjunctive. Conjuncțiile «ori» și «sau» sînt conjuncții disjunctive. (Fil.) Judecată disjunctivă = judecată care admite despre unul și același subiect note care se exclud între ele, fiecare putînd fi valabilă în anumite condiții date și în raport cu cunoștințele noastre asupra legăturilor obiective dintre fenomene și însușirile lor. «Corpurile sînt sau în stare solidă, sau în stare lichidă, sau în stare gazoasă» este un exemplu de judecată disjunctivă.
5. [DN] DISJUNCTIV, -Ă adj. Care desparte, separă; care deosebește; (gram.) care marchează o opoziție între idei, unind totuși cuvintele între ele. ◊ Propoziție disjunctivă (și s.f.) = propoziție coordonată care se găsește într-un raport de excludere față de coordonata ei; conjuncție disjunctivă = conjuncție care introduce o propoziție disjunctivă. ♦ (Log.; despre judecăți) În care se admit cu privire la același subiect note care se exclud între ele. [< lat. disiunctivus, cf. fr. disjonctif].
6. [MDN '00] DISJUNCTIV, -Ă adj. (log.) care se află într-un raport de disjuncție. ◊ propoziție disjunctivă (și s. f.) = propoziție coordonată care se găsește într-un raport de excludere față de coordonata ei; conjuncție disjunctivă = conjuncție care leagă propoziții disjunctive. (< fr. disjonctif, lat. disiunctivus)
7. [Șăineanu, ed. VI] disjunctiv a. care unește vorbele și separă ideile: sau, nici sunt particule disjunctive.
8. [MDA2] desjunctiv, ~ă a vz disjunctiv
9. [MDA2] dijunctiv, ~ă a vz disjunctiv
10. [MDA2] disiunctiv, ~ă a vz disjunctiv
11. [MDA2] dizjunctiv, ~ă a vz disjunctiv
12. [Scriban] * dizjunctív, -ă adj. (lat. dis-junctivus, d. dis-júngere, a despărți. V. ajung, conjunctiv). Care unește vorbele, dar separă ideile: saŭ, orĭ, nicĭ îs conjuncțiunĭ disjunctive. Propozițiunĭ disjunctive, cele separate pin asemenea conjuncțiunĭ. S.f. Disjunctiva nicĭ.
13. [DOOM 3] disjunctiv (desp. -junc-tiv) adj. m., pl. disjunctivi; f. disjunctivă, pl. disjunctive
14. [DOOM 2] disjunctiv (-junc-tiv) adj. m., pl. disjunctivi; f. disjunctivă, pl. disjunctive
15. [MDO] disjunctiv
16. [IVO-III] disjunctiv.
17. [DTL] DISJUNCTIV, -Ă adj. (< lat. disjunctivus, cf. fr. disjonctif): în sintagmele conjuncție coordonatoare disjunctivă, coordonare disjunctivă și propoziție disjunctivă (v.).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL