1. [DEX '09] DISTONA, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. ♦ Spec. (Despre sunete muzicale) A suna fals. – Din it. distonare.
2. [MDA2] distona vi [At: IBRĂILEANU, S. 153 / V: (îvr) des~ / Pzi: ~nez / E: ger distonieren, it distonare] 1 A fi în dezacord cu ansamblul sau cu restul. 2 (Muz; spc; d. sunete) A suna fals.
3. [DLRLC] DISTONA, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi (cu cineva sau cu ceva). Ridicătura de un violet palid distona cu celălalt pămînt gălbui, strîns ca în gheare de tufe de peliniță și tulpini veștede de diferite buruieni. CĂLUGĂRU, O. P. 55. În lumea asta mică și vie [a gării], nu făceau pată supărătoare și nu distonau decît pasagerii obișnuiți. POPA, V. 209.
4. [DN] DISTONA vb. I. intr. A fi neconcordant, în neconcordanță, în dezacord, a nu se potrivi. [P.i. 3, 6 -nează. / < germ. distonieren].
5. [MDN '00] DISTONA vb. intr. a fi neconcordant, a fi în dezacord, a nu se potrivi. ◊ (despre sunete muzicale) a suna fals. (< it. distonare)
6. [MDA2] destona v vz distona
7. [DOOM 3] distona (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. distonez, 3 distonează; conj. prez. 1 sg. să distonez, 3 să distoneze
8. [DOOM 2] distona (a ~) vb., ind. prez. 3 distonează
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL