1. [DEX '09] DISTINGE, disting, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere.
2. [MDA2] distinge [At: HELIADE, O. I, 360 / V: (înv) destengui, (înv) des~, (îvr) ~nga / Pzi: disting / E: fr distinguer, lat distingere] 1-2 vtr A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice Si: (îvp) a (se) osebi. 3 vt A deosebi cu ajutorul simțurilor Si: a desluși. 4 vt A băga de seamă Si: a observa. 5 vt A vedea clar, limpede, lămurit. 6 vr A se evidenția (prin calități, merite, realizări deosebite etc.) Si: (îvr) a se distengherisi. 7 vt A constitui nota specifică (a cuiva sau ceva) Si: a caracteriza. 8 vt A acorda cuiva o distincție (4) pentru merite, calități deosebite etc.
3. [CADE] * DISTINGE (-ting) I. vb. tr. 1 A deosebi, a alege, a face deosebirea: ~ binele de rău ¶ 2 A face o deosebire, a stabili o diferență: meritul singur distinge pe oameni ¶ 3 A ridica mai presus de ceilalți, a face mai de cinste, mai cu vază: lucrările lui l-au distins printre toți oamenii de știință ¶ 4 A primi cu cinste, a cinsti mai cu deosebire. II. vb. refl. 1 A se deosebi, a se arăta diferit ¶ 2 A se zări ¶ 3 A se ridica mai presus de ceilalți, a se ilustra [fr.].
4. [DLRLC] DISTINGE, disting, vb. III. 1. Tranz. A deosebi un lucru de altul, grație însușirilor diferite pe care le posedă fiecare dintre ele; a deosebi. A distinge binele de rău. ▭ Versul mai trebuie să procedeze și prin inversiunea frazei, care contribuiește a-l distinge de proză. MACEDONSKI, O. IV 42. ◊ Refl. pas. Diferite specii [de păsări]... se disting prin mărime, prin coloritul penelor. ODOBESCU, S. III 27. 2. Refl. A se remarca, a se evidenția (printr-o însușire caracteristică). Copilul s-a distins prin bună-purtare. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu. Numeroși fruntași au fost distinși cu medalia muncii. 3. Tranz. A vedea lămurit, precis; a desluși. Prin zăbranicul serii, distingeam în depărtări dealurile Serbiei. GALACTION, O. I 29. În fața ochilor, deschiși în beznă, mari pînă la durere, ca să pot distinge ceva înainte, îmi jucau flăcări albastre. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 253. Adela va rămîne pentru tine mereu stînca pe care crește floarea-reginei, atît de apropiată, că poți distinge micile steluțe catifelate. IBRĂILEANU, A. 186. ♦ A observa. Cu o atențiune nu tocmai încordată, am putea distinge, în poezia poporului simplicitatea ca formă, adîncimea ca sentiment, naturalul ca mod de simțire și cugetare. HOGAȘ, DR. II 178. – Forme gramaticale: perf. s. distinsei; part. distins.
5. [DN] DISTINGE vb. III. 1. tr. A deosebi un lucru de altul. ♦ A vedea lămurit, a desluși, a observa. 2. refl. A ieși din comun, a se remarca, a se evidenția. 3. tr. A acorda cuiva o distincție, un premiu. [P.i. disting, perf. s. -insei, part. -ins. / < fr. distinguer, it. distinguere, lat. distinguere].
6. [MDN '00] DISTINGE vb. I. tr. 1. a deosebi un lucru de altul. ◊ a vedea lămurit, a desluși, a observa. 2. a acorda cuiva o distincție, un premiu. II. refl. a ieși din comun, a se remarca, a se evidenția. (< fr. distinguer, lat. distinguere)
7. [Șăineanu, ed. VI] distinge a. 1. a deosebi cu simțurile, cu mintea: a distinge binele de rău; 2. a stabili o diferență: a distinge timpurile; 3. a ridica mai presus de ceilalți: virtutea și meritul disting pe oameni; 4. a se face cunoscut.
8. [DEX '09] DESCINGE, descing, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) scoate cureaua, brâul, cingătoarea. ◊ Refl. (Despre cingătoare) I s-a descins centura. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Lat. discingere.
9. [MDA2] descinge1 vtr [At: VARLAAM, C. 432 / V: (pop) das~, deoci~, daoci~, ~sti~, dești~, deșchin~ / Pzi: descing / E: ml discingere] 1-2 A (se) desface și a îndepărta un brâu sau un alt obiect cu care este strânsă talia Si: (îvr) a (se) descinga (1-2). 3-4 (Înv) A(-și) pierde cinstea (sau rangul boieresc, libertatea) Si: (îvr) a (se) descinga (3-4). 5-6 A(-și) îndepărta armele prinse la cingătoare Si: a (se) dezarma, (îvr) a (se) descinga (5-6).
10. [MDA2] desșinge v vz descinge
11. [MDA2] destengui v vz distinge
12. [MDA2] destinge2 v vz distinge
13. [MDA2] destinge1 v vz descinge
14. [MDA2] deșchinge v vz descinge
15. [MDA2] deșcinge v vz descinge
16. [MDA2] dicinge v vz descinge
17. [MDA2] discinge v vz descinge
18. [MDA2] distinga v vz distinge
19. [MDA2] disținge v vz descinge
20. [CADE] DESCINGE (-cing) vb. tr. și refl. A (-și) scoate cingătoarea sau brîul: Oșlobanu... descinge brîul de pe lîngă sine și le împrejură (CRG.) [încinge].
21. [CADE] DESCINS adj. p. DESCINGE. Cu cingătoarea scoasă, cu brîul desfăcut.
22. [CADE] DISTINGUO (lat.) = Disting. Cuvînt luat din argumentarea scolastică.
23. [CADE] * DISTINS adj. 1 p. DISTINGE ¶ 2 Care s’a ridicat mai presus de ceilalți, cu vază, eminent, ilustru: cine nu-i scriitor, și încă ~, în țara asta blagoslovită! (VLAH.).
24. [DLRLC] DESCINGE, descing, vb. III. Tranz. (Cu privire la obiecte servind drept cingătoare) A dezlega, a desface, a scoate. Vai, brîul meu! Gemea copila... Făt-Frumos descinsu-mi-l-a. COȘBUC, P. I 125. Descinge brîul de pe lîngă sine și... împrejură [lemnele], legîndu-le frumușel. CREANGĂ, A. 83. ◊ Refl. (Subiectul este cingătoarea) Iar băiatul cam slăbea, Brîul i se descingea. ALECSANDRI, P. P. 25. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și scoate brîul sau cingătoarea. Voinicul cum auzea... De brîu se descingea Și mîna c-o-nfășura. ȘEZ. III 65. – Forme gramaticale: perf. s. descinsei, part. descins.
25. [Șăineanu, ed. VI] descinge v. 1. a scoate din cingătoare sau brâu; 2. a se desface, a se slobozi: iar bărbatul cam slăbia, brâul i se descingea POP. [V. încinge].
26. [Scriban] descíng, -cíns, a -cínge v. tr. (d. în-cing). Scot cingătoarea. V. refl. Îmi scot cingătoarea de pe mine.
27. [Scriban] destíng V. disting.
28. [Scriban] * distíng, stíns, a -stínge v. tr. (lat. distinguere. V. sting). Discern, deosebesc. Divid, separ, stabilesc diferența: a distinge timpu, locu, etatea. Caracterizez, deosebesc: rațiunea îl distinge pe om. Acord o distincțiune, daŭ atențiune: profesoru l-a distins pe acest elev. V. refl. Mă semnalez, ĭes din relief: acest regiment s’a distind pin vitejie. – Vechĭ (Dos.) a destinge.
29. [DOOM 3] distinge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disting, 3 sg. distinge; conj. prez. 1 sg. să disting, 3 să distingă; ger. distingând; part. distins
30. [DOOM 2] distinge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disting, 1 pl. distingem, imperf. 3 sg. distingea; ger. distingând; part. distins
31. [DOOM 3] descinge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descing, 3 sg. descinge, perf. s. 1 sg. descinsei, 1 pl. descinserăm, m.m.c.p. 1 pl. descinseserăm; conj. prez. 1 sg. să descing, 3 să descingă; ger. descingând; part. descins
32. [DOOM 2] descinge (a ~) (a dezlega) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descing, 1 pl. descingem, perf. s. 1 sg. descinsei, 1 pl. descinserăm; conj. prez. 3 să descingă; ger. descingând; part. descins
33. [MDO] descinge (pr. sci)
34. [IVO-III] descing, -cingă 3 conj.
35. [DER] distinge (disting, distins), vb. – A distinge. – Var. (înv.) destinge. Lat. distinguere (sec. XIX). Var. apare din sec. XVII (Dosoftei); este greu de stabilit dacă este vorba de un cuvînt tradițional, sau de un latinism (Tiktin). – Der. distinct, adj.; distincți(un)e, s. f.; distinctiv, adj.; indistinct, adj.
36. [DRAM 2021] descínge, descing, v.t. A desface: „Da' din brâu mă pot descinge, / Cu doru nu pot învinge” (Papahagi, 1925: 207). – Lat. discingere (DEX, MDA); din des- + (în)cinge „a lega” (Scriban, Șăineanu).
37. [DRAM 2015] descinge, descing, vb. tranz. – A desface: „Da’ din brâu mă pot descinge, / Cu doru nu pot învinge” (Papahagi, 1925: 207). – Lat. discingere (DEX, MDA); din des- + (în)cinge „a lega” (< lat. incendere) (Scriban, Șăineanu).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL