1. [DEX '09] DISPLĂCUT, -Ă, displăcuți, -te, adj. Neplăcut, dezagreabil. – V. displăcea.
2. [MDA2] displăcut, ~ă a [At: HELIADE, O. II, 168 / V: (îvr) des~ / Pl: ~uți, ~e / E: displăcea] 1 Neplăcut. 2 Dezagreabil. 3 (Rar; d. oameni) Respingător. 4 (Buc) Murdar.
3. [DLRLC] DISPLĂCUT, -Ă, displăcuți, -te, adj. (Rar) Neplăcut, supărător, dezagreabil. Ploaia îmi umple gura de apă. – Într-adevăr... asta-i tot ce poate fi mai displăcut. SADOVEANU, Z. C. 191. Gluma începea să fie displăcută. D. ZAMFIRESCU, R. 197.
4. [Scriban] * displăcút, -ă adj. (d. displac). Neplăcut. Adv. În mod neplăcut.
5. [DEX '09] DISPLACE vb. III v. displăcea.
6. [DEX '09] DISPLĂCEA, displac, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displace vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea).
7. [MDA2] desplace vt vz displăcea
8. [MDA2] desplăcut2, ~ă a vz displăcut2
9. [MDA2] desplăcut1 sn vz displăcut1
10. [MDA2] displace v vz desplăcea[1]
11. [MDA2] displăcea vi [At: HELIADE, O. I, 371 / V: ~lace, (îvr) desplace / Pzi: ~lac / E: it dispiacere] 1 A nu-i plăcea. 2 A nu agrea.
12. [CADE] * DISPLĂCEA (-plac) vb. intr. A nu (mai) plăcea, a nu (mai) fi pe plac, a fi neplăcut: pîn’acum n’ai făcut nimic care să-mi fi displăcut (ALECS.) [it. dispiacere, refăcut după plăcea].
13. [DLRLC] DISPLĂCEA, displac, vb. II. Intranz. (Construit cu dativul) A-i fi neplăcut, a nu-i fi pe plac. Îl observă că n-are arme și asta nu-i displăcu. SADOVEANU, Z. C. 100. Într-un tablou cutare combinație de culori ne place, cutare ne displace. GHEREA, ST. CR. II 29. Înțelegi bine c-ajunge să-mi displacă Asemenea purtare. MACEDONSKI, O. II 25. – Variantă: displace vb. III.
14. [DN] DISPLACE vb. III. v. displăcea.
15. [DN] DISPLĂCEA vb. II. intr. A nu plăcea. ♦ A fi neplăcut. [P.i. displac, var. displace vb. III. / < it. dispiacere, după plăcea].
16. [MDN '00] DISPLĂCEA vb. intr. a nu plăcea. ◊ a nu agrea. (după it. dispiacere)
17. [Șăineanu, ed. VI] displace v. a nu plăcea.
18. [Scriban] * displác, -plăcút, a -plăceá v. intr. (dis- și plac, după fr. déplaire și lat. displicére). Nu plac: vorba asta-mĭ displace.
19. [DOOM 3] displăcea1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displac, 2 sg. displaci, 3 sg. displace; conj. prez. 1 sg. să displac, 3 sg. să displacă; cond. prez. 1 sg. aș displăcea; ger. displăcând; part. displăcut
20. [DOOM 3] +displăcea2 (a-i ~) (a nu-i conveni) vb., ind. prez. 3 sg. [îmi etc.] displace, 3 pl. [îmi etc.] displac; conj. prez. 3 să [îmi/să-mi] displacă; cond. 3 sg. [mi-]ar displăcea; ger. displăcându-mi [etc.]; part. displăcut
21. [DOOM 2] displăcea (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displac; ger. displăcând; part. displăcut
22. [MDO] displăcea
23. [CECC] Displicuit nasus tuus (lat. „Nasul tău a displăcut”) – hemistih al lui luvenal (Satire, VI, 495). Atacînd matroanele romane care își vărsau năduful asupra slujnicelor, poetul se referă la o sclavă, Pescas, care a fost crunt bătută de stăpîna ei pentru că nu i-a aranjat bine o buclă de păr și n-a reușit s-o înfrumusețeze. Și luvenal întreabă: „Cu ce-i vinovată fata, dacă chiar ție nasul tău nu-ți place?” – sau mai limpede: „dacă tu singură te găsești slută”. Prin urmare, cînd cineva este victima unor capricii, a unui act arbitrar, se poate spune în mod ironic, pe latinește: displicuit nasus tuus! – dacă nu preferăm vorba noastră: „N-au plăcut ochii tăi!” LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL