1. [MDA2] disgrațiat, ~ă a vz dizgrațiat
2. [CADE] * DISGRAȚIAT adj. p. DISGRAȚIA. 1 Căzut în disgratie, lipsit de favorurile, de hatîrul, de bunele grații ale unei persoane influente ¶ 2 Oropsit de soartă, urgisit ¶ 3 ~ (de natură) Pocit, diform.
3. [Șăineanu, ed. VI] disgrațiat a. 1. căzut în disgrație; 2. diform: disgrațiat de natură.
4. [MDA2] desgrațiat1 sn vz dizgrațiat1
5. [MDA2] desgrațiat2, ~ă a vz dizgrațiat2
6. [MDA2] dizgrațiat, ~ă a [At: VĂCĂRESCUL. IST. 297 / V: (rar) desg~, disg~ / P: ~ți-at / Pl: ~ați, ~e / E: dizgrația] 1 Care a căzut în dizgrație (1). 2 Care și-a pierdut bunăvoința de care se bucura până atunci. 3 (Înv) Oropsit de soartă Si: urgisit. 4 (Rar) Care are un aspect fizic neplăcut Si: diform, dizgrațios (1), pocit.
7. [DLRLC] DIZGRAȚIAT, -Ă, dizgrațiați, -te, adj. 1. (În regimurile trecute) Care și-a pierdut bunăvoința sau grația unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior etc.; căzut în dizgrație. V. oropsit, urgisit. Curtezan dizgrațiat. 2. (Neobișnuit) Lipsit de grație, de farmec; dizgrațios. «Însă, dar, pentru că, deoarece»... răsar fără necesitate în scrierile poeților noștri, potopind ideile sub umpluturile lor dizgrațiate. MACEDONSKI, O. IV 40. – Pronunțat: -ți-at.
8. [Scriban] * dizgrațiát, -ă adj. și s. (fr. disgracié, d. it. disgraziato). Căzut din grație, din favoare. Fig. Urît orĭ prost. Dizgrațiat al soarteĭ, nenorocit, dezmoștenit. V. oropsit.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL