1. [DEX '09] DIPLOMAȚIE, (2) diplomații, s. f. 1. Activitate desfășurată de un stat prin reprezentanții săi diplomatici, în scopul realizării politicii sale externe. 2. Comportare abilă, subtilă, șireată. 3. Carieră, profesie de diplomat2. 4. Totalitatea reprezentanților constituiți în corp diplomatic. – Din fr. diplomatie.
2. [MDA2] diplomație sf [At: HELIADE, O. II, 55 / Pl: ~ii / E: fr diplomatie, it diplomazia] Activitate desfășurată de un stat prin reprezentanții săi, în scopul realizării politicii sale externe Si: (înv) diplomatică1 (30). 2 (Pex) Profesiune de diplomat1 (1). 3 (Pex) Carieră de diplomat1 (1). 4 Complex de metode și procedee folosite în domeniul relațiilor internaționale Si: (înv) diplomatică1 (31). 5 (Pex) Știință care se ocupă cu studiul metodelor și procedeelor folosite în domeniul relațiilor internaționale. 6 Totalitatea reprezentanților diplomatici integrați într-o anumită organizare. 7 Comportare plină de tact, abilă, șireată Si: (îvr) diplomatică1 (33). 8 (Pex) Fățărnicie.
3. [CADE] * DIPLOMAȚIE sf. 1 Știința raporturilor internaționale, a interesele Statelor între ele ¶ 2 Relațiunile dintre State întreținute prin ambasadori sau miniștri plenitpotențiali ¶ 3 Personalul ambasadorilor ¶ 4 Ⓕ Manopere abile în viața privată comparate cu acelea ale diplomaților: cîtă ~ n’a întrebuințat el la cumpărătoarea asta! (BR.-VN.) [fr.].
4. [DEX '98] DIPLOMAȚIE, diplomații, s. f. 1. Activitate desfășurată de un stat prin reprezentanții săi diplomatici, în scopul realizării politicii externe preconizate. ♦ Comportare abilă, subtilă, șireată. 2. Carieră, profesiune de diplomat2. 3. Totalitatea reprezentanților diplomatici constituiți în corp. – Din fr. diplomatie.
5. [DLRLC] DIPLOMAȚIE s. f. 1. Activitate, îndeplinită de organele statului și de reprezentanții și agenții săi peste graniță, care asigură realizarea sarcinilor politicii externe a statului. 2. (Uneori cu sens peiorativ) Conduită abilă, pricepere, dibăcie, rutină de diplomat. De acest inel central va trebui să înnoade o mulțime de fire convergente, o diplomație întreagă și plină de nuanțe. GALACTION, O. I 396. Am niște rochii pentru Sabina... – Va fi nevoie de puțină diplomație ca să le accepte. C. PETRESCU, C. V. 227. [Trahanache:] Trebuie să ai și puțintică diplomație! CARAGIALE, O. I 111. 3. Carieră, profesiune de diplomat; corp diplomatic. Distins cum era, ar fi intrat și în diplomație. M. I. CARAGIALE, C. 116.
6. [DN] DIPLOMAȚIE s.f. 1. Activitate desfășurată de un stat prin reprezentanții săi peste graniță pentru a asigura legături reciproce cu celelalte state și a realiza obiectivele politicii sale externe. ♦ Ansamblu de metode și de procedee folosite în domeniul relațiilor internaționale dintre state. ♦ Carieră, funcție de diplomat. ♦ Totalitatea diplomaților. 2. Abilitate, dibăcie, pricepere (în purtări etc.). [Cf. fr. diplomatie, it. diplomazia].
7. [MDN '00] DIPLOMAȚIE s. f. 1. activitate desfășurată de un stat prin reprezentanții săi peste graniță, în vederea realizării obiectivelor politicii sale externe; diplomatică (II, 2). 2. carieră, funcție de diplomat. 3. totalitatea diplomaților. 4. abilitate, dibăcie, pricepere (în purtări etc.). (< fr. diplomatie)
8. [Șăineanu, ed. VI] diplomație f. 1. știința raporturilor mutuale, a intereselor respective ale Statelor; 2. personalul agenților cari tratează aceste interese: diplomația europeană; 3. fig. conduită prudentă și abilă.
9. [Scriban] * diplomațíe f. (fr. diplomatie, it. diplomazia). Știința intereselor și relațiunilor internaționale. Corpu diplomatic, carieră diplomatică: a intra în diplomație. Fig. Purtare prudentă și abilă: a lucra cu diplomație.
10. [DOOM 3] diplomație (desp. di-plo-) s. f., art. diplomația, g.-d. art. diplomației; (manifestări) pl. diplomații, art. diplomațiile (desp. -ți-i-)
11. [DOOM 2] diplomație (di-plo-) s. f., art. diplomația, g.-d. art. diplomației; (manifestări) pl. diplomații, art. diplomațiile
12. [DE] DIPLOMAȚÍE (< gr., fr.) s. f. 1. Totalitatea metodelor, mijloacelor și activităților în domeniul relațiilor internaționale prin care un stat își înfăptuiește obiectivele și scopurile de politică externă. Apărută încă din Antic., în formele ei actuale a luat naștere în sec. 16-17 o dată cu crearea statelor centralizate și a extinderii relațiilor internaționale politice și comerciale (în acest răstimp apar și primele reprezentanțe diplomatice permanente), căpătând o deosebită însemnătate în sec. 19-20. În condițiile diversificării activității diplomatice, d. începe să fie guvernată de uzanțe, norme și principii de drept internațional (de ex.: respectarea suveranității de stat), precum și de regulile dreptului diplomatic, cum sunt cele referitoare la privilegiile și imunitățile diplomatice, rangurile și clasele diplomaților. D. se realizează prin mijloace variate, dintre care cele mai importante sunt: negocierile, corespondența diplomatică, participarea la congrese și conferințe și organizații internaționale, reuniunile la nivel înalt, misiunile diplomatice etc. Activitatea diplomatică a statelor se realizează prin organele de stat pentru relațiile externe, și anume: șeful statului, guvernul, Ministerul de Externe (în interior) și misiunile diplomatice, reprezentanțele comerciale și consulatele (în exterior). Guvernul înfăptuiește conducerea generală a relațiilor externe ale statului, iar Ministerul de Externe exercită conducerea permanentă operativă a reprezentanțelor diplomatice și consulare, prezintă guvernului toate problemele importante ale politicii externe, apără interesele statului și cetățenilor săi în străinătate. 2. Ramură a științelor politice care se ocupă de relațiile internaționale. 3. Arta de a conduce și de a practica negocierile între state. ♦ Tact, abilitate, dexteritate, suplețe, prudență într-o situație sau problemă dificilă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL