1. [DEX '09] DINTÂI num. (De obicei precedat de „cel”) Primul dintr-o serie de obiecte, ființe, fenomene de același fel. ♦ (Adverbial) În primul moment, (mai) întâi. ♦ (Adjectival) Primul ca importanță, ca valoare, ca rang etc. dintre mai mulți. [Var.: (reg.) dentăi num.] – De4 + întâi.
2. [MDA2] dintâi [At: TDRG / V: (reg) den~ ain / E: de- + întâi] (De obicei precedat de „cel”) 1 ain Primul dintr-o serie de lucruri, ființe, fenomene de același fel. 2 av În primul moment. 3 ain Primul ca importanță, ca valoare, ca rang etc. dintre mai mulți.
3. [DEX '98] DINTÂI adj. invar. (De obicei precedat de „cel”) 1. Primul dintr-o serie de lucruri, ființe, fenomene de același fel. ♦ (Adverbial) În primul moment, (mai) întâi. 2. Primul ca importanță, ca valoare, ca rang etc. dintre mai mulți. [Var.: (reg.) dentăi adj. invar.] – De + întâi.
4. [DEX '09] DENTĂI num. v. dintâi.
5. [MDA2] dentăiși av, ain vz dintâi
6. [MDA2] dentăiu av, ain vz dintâi
7. [MDA2] dentâiu av, ain vz dintâi
8. [DEX '98] DENTĂI adj. invar. v. dintâi.
9. [DLRLC] DENTĂI adj. invar. v. dintîi.
10. [DLRLC] DINTĂI adj. invar. v. dintîi.
11. [DLRLC] DINTÎI adj. invar. (De obicei precedat de art. adj. «cel»; atestat și în forma regională dintăi) 1. Primul dintr-o serie de lucruri, ființe, fenomene de același fel. Întîmplarea de azi, adăogă el, e cea dintăi cumpănă din viața mea. SADOVEANU, O. VII 20. Tino a fost mirele meu dintîi. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 90. Civilizația de azi își are începutul mai înainte de cel dintîi rege egiptean. IBRĂILEANU, SP. CR. 4. ◊ (Succesiunea de lucruri, ființe etc. este posibilă, nu obligatorie) M-am speriat și am dat fuga la cel dintîi medic. C. PETRESCU, C. V. 205. ♦ (Adverbial) La început, în primul moment, întîi. Paginile care urmează am vrut, dintîi, să fie o simplă înșirare de note cronologice. CAMIL PETRESCU, T. III 487. Nevasta lui s-a deprins cu dînsul, de nu-i mai era acum așa urît ca dintăi. CREANGĂ, P. 86. 2. Primul (ca importanță) dintre mai mulți. Fiul meu nu știe nici măcar cea dintîi taină filozofească. SADOVEANU, D. P. 16. Am dat cel dintîi loc poeziei. MACEDONSKI, O. IV 26. ♦ Primul (în ce privește aptitudinile, purtarea, rangul). Băiatul nostru e printre cei dintîi. SADOVEANU, N. F. 171. – Variante: (regional) dentăi (CREANGĂ, P. 26), dintăi adj. invar.
12. [Șăineanu, ed. VI] dintâiu a. 1. întâiu: locul dintâiu; 2. în special după cel: cel dintâiu om. ║ adv. întâia oară, la început. [Contras din de întâiu].
13. [Scriban] dintăĭ V. dintîĭ.
14. [Scriban] dintîĭ (vest) și dintăĭ (est), contras din de întîĭ, de întăĭ. V. întîĭ.
15. [DOOM 3] dintâi2 num. invar. (cel/cea/cei/cele ~, nevasta ~)
16. [DOOM 3] +dintâi1 (înv., pop.) adv.
17. [DOOM 2] dintâi (înv., pop.) num.
18. [IVO-III] dintâi adj. invar. (rândul cel dintâi, chemarea dintâi).
19. [DMLR] dentăi (= dintîi) num.
20. [MDO] dintîi
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL