1. [DEX '09] DIJMUIT s. n. Dijmuire. – V. dijmui.
2. [MDA2] dijmuit2, ~ă a [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) dicim~ / Pl: ~iți, ~e / E: dijmui] (Înv) 1 Din care s-a luat dijma (1). 2 (Fig) Decimat.
3. [MDA2] dijmuit1 sn [At: SP, ap. DLR ms / Pl: ~uri / E: dijmui] (Îvr) 1-5 Dijmuire (1-5).
4. [DLRLC] DIJMUIT s. n. Dijmuială. Eu mă duc, Ioane, da voi să băgați de seamă la dijmuitul popușoilor: să nu lăsați vătaful să ia dijma cu coșul boieresc; să dați dijma cu același coș cu care luați partea noastră. SP. POPESCU, M. G. 23.
5. [DEX '09] DIJMUI, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui.
6. [MDA2] dejmui v vz dijmui
7. [MDA2] dicimui v vz dijmui
8. [MDA2] dicimuit, ~ă a vz dijmuit2
9. [MDA2] dijmui vt [At: (a. 1753) URICARIUL X, 221 / V: (îrg) decim~, dej~, dicim~, dișm~ / Pzi: ~esc / E: dijmă + -ui] (Înv) 1 A strânge dijma (1) Si: (îrg) a dijmăli. 2 A încasa taxă. 3 (Prt) A-și face în mod abuziv parte din ceva Si: (rar) a dijmălui. 4 (Reg) A fura. 5 (Fig; subiectul este epidemii; c.i. oameni) A decima.
10. [MDA2] dișmui v vz dijmui
11. [CADE] DIJMUI, ❍ DEJMUI (-usec) vb. tr. A lua dijmă: ... voi, oilor, nu știți că lupul totdeauna din turmă dejmuește (DON.).
12. [DEX '98] DIJMUI, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Peior.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui.
13. [DLRLC] DIJMUI, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a aduna dijma. Nimic nu scăpa nedijmuit pentru domnie: nici peștele, nici varza, nici cînepa, nici poamele. IST. R.P.R. 143. 2. A lua pe nedrept, a sustrage, a fura. D-apoi lasă, prea cinstite părinte, că nu trebuie să știi cine știe ce carte ca să dijmuiești oalele de pe la pomeni. STĂNOIU, C. I. 38. ◊ Fig. Cazmaua lui Ionuț și Culai... Surpă și zdrumică mai dihai... toate jivinele necurate și fiarele Care le-au dijmuit bucuria și soarele. DEȘLIU, G. 27. Popa Tonea privea frunzele pe care vîntul le dijmuia, din ce în ce mai lacom, din grădini, și le spulbera departe. GALACTION, O. I 196. – Prez. ind. pers. 3 sg. și: dijmuie (STANCU, D. 134).
14. [Șăineanu, ed. VI] dijmuì v. a lua dijmă.
15. [Scriban] déjmă, dejmuĭésc V. dijm-.
16. [Scriban] dijmuĭésc v. tr. (d. dijmă saŭ d. ung. dészmálni). Iaŭ dijma: a dijmuĭ peștele. Fig. Substrag, fur: nu știŭ cine-mĭ tot dijmuĭește făina. În Mold. sud dejm-.
17. [DOOM 3] dijmuit (înv.) s. n.
18. [DOOM 2] dijmuit (fam.) s. n.
19. [DOOM 3] dijmui (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiesc, 3 sg. dijmuiește, imperf. 1 dijmuiam; conj. prez. 1 sg. să dijmuiesc, 3 să dijmuiască
20. [DOOM 2] dijmui (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiesc, imperf. 3 sg. dijmuia; conj. prez. 3 să dijmuiască
21. [MDO] dijmui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiesc, conj. dijmuiască)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL