1. [DEX '09] DIFRACTA, pers. 3 difractă, vb. I. Refl. și tranz. A suferi sau a produce o difracție. – Din fr. diffracter.
2. [MDA2] difracta vtr [At: MACAROVICI, CH. 170 / Pzi: 3 difractă / E: fr diffracter] 1-2 A se produce sau a face să se producă o difracție.
3. [DLRLC] DIFRACTA, pers. 3 difractă, vb. I. Refl. (Fiz.; despre razele luminoase) A produce un fenomen de difracție. Fasciculul de lumină care trece printr-o deschidere îngustă se difractă și formează o serie de imagini nete. ♦ Tranz. A produce fenomenul difracției (la un fascicul de lumină).
4. [DN] DIFRACTA vb. I. tr., refl. A (se) produce un fenomen de difracție. [P.i. 3 -tă. / < fr. diffracter].
5. [MDN '00] DIFRACTA vb. refl., tr. a (se) produce un fenomen de difracție. (< fr. diffracter)
6. [DOOM 3] !difracta (a se ~) (desp. di-frac-) vb. refl., ind. prez. 3 se difractă, imperf. 3 pl. se difractau; conj. prez. 3 să se difracte; ger. difractându-se
7. [DOOM 2] difracta (a ~) (di-frac-) vb., ind. prez. 3 difractă
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL